Cancer de piele învins la 88 de ani!
Maria, mama mea, în vârstă de 87 de ani, s-a trezit cu o tumoră canceroasă pe obrazul stâng, depistată şi diagnosticată de dr. Ionel B., medic oncolog la Spitalul judeţean Gorj, din Târgu Jiu. De atunci, nici dumneaei şi nici cei apropiaţi n-am mai avut linişte. Totuşi, după vreo şase luni de zile grele, numai cu tratamente naturale, încredere şi credinţă în Dumnezeu, singurul care vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, tumora a dispărut. În speranța că vor beneficia și alți cititori de experiența mamei mele, refac parcursul producerii minunii dumnezeieşti.
Atotputernicul vâsc
Deşi auzisem şi citisem prin revista „Formula AS” despre vindecările miraculoase reuşite de un medic bănățean, apreciat de pacienţii săi ca fiind extraordinar, afectat de drama mamei mele, uitasem total de el. Dar într-o zi, un prieten din Gorj mi-a zis: „Măi băiete, de ce să moară mama ta cu zile, caută-l pe dr. Corneliu B., de la Maşloc, judeţul Timiş, şi încearcă. E păcat de Dumnezeu!”.
L-am căutat pe doctor la telefon. Mi-a acceptat rugămintea şi a fost de acord să încercăm. Îmi cerea un diagnostic atestat de o parafă şi nu-l aveam. Mămica mea, Maria P., mai îndărătnică şi în vârstă, care n-a fost internată în spital până la 81 de ani, speriată de doctori şi preferând viaţa de la ea de-acasă, gândind că oricum nu mai are mult de trăit, refuzase internarea şi trimiterile către spitalul din Craiova sau la Spitalul Oncologic Fundeni, din Bucureşti. Neavând nici timp şi nici bani, n-am ajuns la Maşloc. Doar scrisoarea cu fotografiile zonei obrazului stâng, cu tumora ce afecta pometele, nasul, buza şi ochiul, afectat şi el. Răspunsul n-a întârziat să vină, sub forma unui medicament, ISCADOR, un preparat din vâsc, ce nu se găseşte în farmaciile din România, și se importă din Austria (s-a vorbit despre el și în revista „Formula AS”). Se injectează subcutanat, câte două fiole pe săptămână. Aşa a fost începutul.
Farmacia românească
Între timp, am mai luat produsele HyperTum şi Ceai Antitumoral, ale firmei băimărene „Hypericum”, cu care mama a început să se trateze, concomitent cu injecţiile subcutanate cu ISCADOR. N-a lipsit nici Ceaiul de Silur, cu efect benefic în oprirea secreţiei ochiului. (Îmi fusese recomandat de dr. farmacolog Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, Preşedintele Patronatului Planta Romanica). I-am luat mamei și câteva produse naturale antioxidante de la „Hofigal”, printre care nelipsitul Fiamarant, Redigest şi alte suplimente nutritive, plus Spirulina cu Seleniu şi Uleiul de cătină pentru tamponarea exterioară a tumorii canceroase. E drept, am încercat, atât cât s-a putut, ca mama mea să aibă un regim alimentar adecvat. Cu eliminarea zahărului şi a cărnii roşii din alimentaţia zilnică a fost ceva mai uşor. Cu cafeaua de dimineaţă, pe care, total greşit, i-o dădea sora mea, mai mult pe nemâncate, mai dificil. Deşi cel mai greu a fost cu eliminarea grăsimilor, a slăninei de porc fierte în varză sau sarmale. Se înţelege că, la ţară, în Peştişanii Gorjului, obiceiurile alimentare şi vârsta mamei mele erau adversari de temut. Extrem de motivată să scape de necaz, mama era lucidă şi trecea peste sângerările neplăcute, unele chiar nocturne, în faza cea mai păcătoasă a bolii. Seara şi dimineaţa îşi făcea singură igiena corporală, tratamentele şi rugăciunile. Cu o luciditate minunată, deşi grav afectată de durerile avute, ea nu se lăsa pradă deznădejdii.
Scrumbie de Dunăre și ouă fierte
Pe timpul verii, roşiile, legumele şi fructele au completat meniul zilnic (într-o vreme, când tumora se extinsese la buză, i-a fost imposibil să mai suporte proteza dentară). Laptele de vacă şi ouăle fierte, moi, nu au lipsit nici ele. Cercetările recente atestă că ouăle proaspete de găină, fierte moi, nu sunt contraindicate organismului bolnav. Nici măcar în cazul mamei mele, care de o viaţă a suferit de păcătoasa boală de piele lupus eritematos! La fel cum produsul aliment-medicament Colesterol Stop, a făcut de asemenea minuni, un aliment medicament complex, ce se bazează pe scrumbia de Dunăre şi uleiuri obţinute prin presare la rece.
Terapia prin rugăciuni
În toată această vreme, mama mea şi toţi cei apropiaţi ne-am rugat la Dumnezeu şi la Maica Domnului, aşa cum am putut, dimineaţa şi seara şi ori de câte ori am avut vrere la Tatăl ceresc. Am dat regulat acatiste la Biserica Sfântul Ştefan din Bucureşti, unde există, de asemenea, o icoană făcătoare de minuni. Acolo, la Biserica Sfântul Ştefan, am găsit şi alţi credincioşi ce povesteau despre cazuri cu îmbunătăţiri simţitoare ale stării de sănătate ori chiar vindecări miraculoase. Bunul Dumnezeu și tratamentele naturiste au făcut ca mama, care împlinise 89 de ani, să se vindece definitiv. Astăzi, tumora canceroasă este o simplă amintire.
ION P. – Gorj