NICOLAE LAZĂR (primar (PSD) al comunei Hoghilag, jud. Sibiu): „Lucrurile pot fi simple, noi le complicăm”

În nordul județului Sibiu există un loc unde fiecare vară miroase îmbătător a tuberoze: comuna Hoghilag. Sunt peste 80 de ani de când localnicii, sași și români, cultivă aceste flori delicate și parfumate. Anul acesta, Sărbă­toa­rea Tuberozelor a adunat la Hoghilag, în doar două zile, peste 18000 de turiști. Primarul Nicolae Lazăr și-a dorit, încă de la primul mandat, să pună comu­na pe o hartă turistică, dar mai ales pe una a bunăstării. Acum, tocmai se pregătește de cel de-al treilea mandat, iar Hoghi­lag seamănă deja a așezare europeană. Tuberozele au fost doar începutul poveștii.

„O floare a ridicat o comunitate”

– Domnule primar, în cei patru ani trecuți de la primul nostru interviu, îmi pare că ați reușit să transformați Hoghilagul într-o comună cunos­cută în toată țara. Sărbătoarea tuberozelor a adunat iarăși mii de turiști.

– Ne străduim să facem lucrurile să meargă, de-aia suntem aici. Dacă am ieșit în evidență, asta s-a întâmplat prin oamenii care cultivă tuberoze și care au făcut ca Hoghilagul să devină „Tărâmul tuberozelor”. O floare a devenit, astfel, motorul care a ridicat această comunitate. De la precedentul interviu, am creat o asociație a producătorilor locali, care au acum un magazin al lor, au început să fie promovați, au reușit să pros­pere și să-și vândă produsele în lanțul de magazine „Profi”. S-au înființat câteva Puncte gastronomice locale, câteva    pen­siuni și, încet, încet, sper că vom deveni o comunitate sustenabilă. Scopul nostru e ca fiecare om să-și găsească locul aici.

Un proiect extraordinar: „Ruta caselor tradiționale”

– Ce-ați mai realizat de la precedentul nostru interviu? Și atunci veștile erau foarte bune…

– Ne apropiem de finalizarea rețelelor de apă și canal în toate cele trei sate ale comunei, asfalt mai avem de turnat în Prod și Valchid, avem în lucru o bază sportivă lângă școa­la din Hoghilag, și ea în renovare și reabilitare. Acolo va fi un complex educativ-sportiv în va­loare de 4 mili­oane de euro – unul dintre cele mai mari din zona rurală a țării. Începem construirea unui centru comunitar integrat, care va include spații medicale și sociale, într-un par­te­ne­riat cu ­UNICEF. Am preluat biserica evanghelică din Hoghilag, monument istoric, și o re­facem. Prin PNRR, opt case tradiționale săsești din sat vor fi renovate și introduse într-un circuit turistic, „Ruta caselor tra­diționale”. Pri­mele trei dintre ele au deja fațadele zugrăvite, totul printr-un proiect al Muzeului Astra din Sibiu, în parteneriat cu Am­bu­lanța pentru Monumente – Transilvania Sud. Astfel, oricine va străbate această rută va ajunge și la Hoghilag. Și asta în tot timpul anu­lui, nu doar în sezonul tuberozelor, iar turiștii ajută comunitatea, pentru că mănâncă aici, dorm aici, cumpără mie­­re, brânză și alte produse de la localnici. Pentru comunitate e un avantaj extraordinar acest proiect.

Anul acesta, în premieră, o să scoatem tuberozele din perimetrul comunei și le vom duce la București. În perioada 22-24 August, în curtea Ministerului Agriculturii, vom organiza „Noaptea tuberozelor”, eveniment la care vor participa toți producătorii noștri. Încercăm să-i facem cunoscuți celor care încă n-au aflat ce lucruri interesante pot găsi, dacă aleg să viziteze Hoghilagul.

Mai avem un grant norvegian, datorită căruia am putut aduce curentul electric în 62 de locuințe ale unor persoane vulnerabile. Poate părea o nimica toată, dar pentru 235 de copii care locuiesc acolo înseamnă extraordinar de mult. E un proiect de mare impact asupra acestor oameni, căci în zona în care locuiesc nu aveau nici drum, nici apă, nici lumină. Am pus panouri fotovoltaice și am săpat o fântână, iar oamenii aceia se bucură că au și ei condiții ceva mai decente de trai. O femeie mi-a mulțumit, fericită că îi merge mașina de spălat. Nu telefonul, nu internetul sau televizorul, ci mașina de spălat, ceea ce e un semn că ne apropiem de o normalitate care prin alte părți e un lucru banal.

„Educație și doar educație”

– Se știe că sunteți un prieten al copiilor, pe care-i implicați constant în diverse acțiuni, aveți grădinițe și școli moderne în comună. Vă sunt aceste eforturi    răsplătite?

– Preocuparea noastră majoră e legată de educație, pentru că șansa acestor comunități cu mari probleme sociale o reprezintă educația și doar educația. Degeaba construim drumuri, apă, canal, școli, spații de joacă, dacă nu avem o populație educată. Toată lumea vorbește de educație, dar nu se face mai nimic. Cred că ar fi important să ne facem toți treaba, autorități locale, inspectorate școlare, mediatori școlari, serviciile de asistență socială și protecția copilului, dar cu pre­că­dere profesorii. E foarte ciudat și frustrant, cel puțin în comunitățile mici, că nimeni nu pune presiune pe profesori, atunci când nu apar rezultate. Toată vina se aruncă pe primari, și e adevărat că nu ne facem treaba, dar o dezbatere serioasă, legată de rezultate în sis­te­mul educațional, nu am văzut până acum. Referitor la învățământ, se vorbește doar de salarii, de drepturi, dar cât timp nu se vor asuma și rezultatele proas­te legate de educație, România nu va putea să ia­să din această zo­nă gri în care se află. Ca să schimbăm lucrurile, ar trebui să privim realitatea în față și să ne-o asumăm. Dacă tot timpul o cosmetizăm, ca să dea bine în cifre, în statistici, ne mințim singuri. Iar în satele noastre realitatea privind educația este ­cruntă.

„Lupta e să fie educată marea masă a copiilor, cei care rămân în zonă, că altfel vor deveni asistați social”

– Unii ar spune că nu e treaba primarului situația școlară a copiilor din comunitate. De ce vă pasă așa de mult?

– În lipsa educației, cresc generații care vor depinde la nesfârșit de ajutoare de la stat. Se tot vorbește de elevii buni și foarte buni, iar profesorii mă întreabă de ce mă zbat, pentru că aceștia oricum vor pleca din comună. Da, dar lupta e să fie educată marea masă a copiilor, cei care rămân în zonă, că altfel vor deveni asistați social, la fel ca și părinții lor, oameni care au nevoie de stat și de primării ca să supraviețuiască. Noi facem greșeala de a gândi cu mintea noastră, de pe poziția unor oameni cu educație, care au învățat de mici să se spele pe mâini, pe dinți, să gestioneze banii, fără să ne gândim că acei copii din comunitățile defavorizate nu beneficiază de acest gen de educație minimală aca­să, dar nici la școală, din păcate. Nimeni nu îi pregătește pentru viață. Sunt biserici neoprotestante care pătrund în aceste comunități și vedem avantajele: oamenii ajutați nu mai consumă alcool, își caută de lucru, își văd de familie. Oare Biserica Ortodoxă de ce nu reușește să facă toate astea? Și nu e vorba doar de bani, ci și de sprijinul sufletesc pe care un preot poate să îl ofere. Du copiii pe deal, vorbește-le de sfinții închisorilor, de eroii neamului, de istoria locală, fă ceva, după puterile tale, să-i scoți din beznă, pentru că nu au repere! Toți așteaptă să ne dea statul și primarul, dar dacă ne-am implica, țara asta s-ar schimba mult. Știu că e pesimist ce spun, dar nu putem să spunem doar lucruri bune și frumoase, mai ales când avem de gestionat comunități de acest fel. Noi vedem realitățile astea, le știm, tragem semnal de alarmă zilnic.

„Există multe instituții ale statului încremenite în timp”

– Tot la pesimism se încadrează și birocrația, când e vorba de primării. Vă descurcați?

– Birocrația e, din păcate, un capitol la care stăm cel puțin la fel de prost ca acum patru ani. Sunt o mulțime de taxe pe care primăria trebuie să le plătească unor alte instituții ale statului. Și nu e vorba că acei bani se mută, practic, dintr-un buzunar al statului într-altul, ci de timpul pierdut, de proiectele pierdute din cauza unei hârtii. Au fost cazuri în care am plătit un aviz, totul a fost ok, dar nu mi l-au putut elibera, pentru că nu aveau dovada de la contabilitate că-l plătisem, iar contabila era în concediu. Am ratat proiectul. Pompierii din Sibiu îmi trimit mesaj că mi s-a eliberat un răspuns la o adresă, dar trebuie să mă duc la Sibiu ca să-l ridic. Sunt 80 km de la Hoghilag la Sibiu, oare nu mi-l puteau trimite pe e-mail? Pe de altă parte, nimeni din țară nu știe, la nivel de decizie, câte direcții și agenții guvernamentale sunt într-un singur județ sau în întreaga țară, și nici la ce folosesc multe dintre ele. Nimeni nu știe! Sunt instituții ale statului încremenite în timp, cu oameni care-și iau cam degeaba salariul, în timp ce aruncă toată responsabilitatea la primării. Și nu e normal să se întâmple așa!

– De unde credeți că poate porni binele în țara asta?

– De la copii! Dacă le dăm modele, repere. Nu e corect să ne supărăm pe ei că stau toată ziua pe telefon și calculator, că ascultă manele, pentru că nimeni nu le oferă altceva. Dacă le-am vorbi de valori, de modele pe înțelesul lor, cred că s-ar schimba lucrurile. Ar trebui să le arătăm copiilor cine suntem, de unde venim. Dacă un copil nu cunoaște lucruri esențiale despre comunitatea lui, în primul rând, n-are cum să devină patriot, să-și iubească țara, nu e nimic să-l lege de aceste locuri. Noi am tipărit trei monografii, pentru fiecare din satele comunei – Hoghilag, Prod și Valchid –, tocmai pentru a-i ajuta să știe istoria locală, care e fascinantă, așa cum e a fiecărui sat din România. Lucrurile pot fi simple, noi le complicăm singuri. Încă mai sper că ne vom opri și le vom așeza pe un făgaș normal.