Sirop de pătlagină cu morcovi
Se apropie sezonul rece și vom fi din nou încercați de gripe și de răceli. Pentru că în ambele cazuri sunt afectați și plămânii, vă propun o rețetă de sirop de tuse preparat acasă.
Materiale necesare: 100 fire de pătlagină, 10 fire de coada-șoricelului, 1/2 kg morcov și 1 kg zahăr.
Mod de preparare: Se pun la fiert pătlagina și coada-șoricelului, cu 4 litri de apă și se fierb până rămâne 1 litru. l Morcovul curățat și tăiat fideluță, ca pentru supă, se pune separat la fiert, cu 2 litri de apă, și se lasă pe foc până rămâne 1 litru. l Se strecoară, atât pătlagina, cât și morcovul, se pun împreună într-o cratiță și se lasă la răcit. Când s-a răcit bine, se adaugă 1 kg zahăr și se pune din nou la fiert, amestecându-se până se topește zahărul, apoi se fierbe până scade lichidul la 1 litru. l Se lasă la răcit, apoi se toarnă într-o sticlă de 1 l.
Se ia câte un păhăruț de rachiu, de 3 ori pe zi, cu 1/2 oră înainte de masă.
EMIL D. – Iași
Compot energizant din fructe uscate
Toamna este foarte important să ne energizăm organismul pe cale naturală. Fructele uscate sunt o sursă importantă de vitamine și minerale. Iată rețeta preparării lor acasă. Ele sunt foarte bune și ca dulciuri naturale pentru copii.
Merele: se iau mere coapte, se spală bine în mai multe ape, apoi se taie în patru, li se scoate căsuța cu sâmburi, apoi se înșiră pe ață, ca mărgelele. Introducem acul cu ață (mai tare) prin coajă și tot așa, până obținem un lanț de circa 1 metru. Îi legăm laolaltă capetele și atârnăm aceste șiraguri în loc uscat (pod, cămară, balcon). Se lasă acolo până se usucă, apoi le păstrăm în cutii de carton, capacul se găurește cu un ac mai gros, să aibă aer.
Prunele, perele, vișinele, cireșele – se spală bine și se așează în tăvi de aragaz. Se încălzește cuptorul bine și se introduc tăvile în el. Se lasă cuptorul aprins încă 10-15 minute, apoi se stinge focul și se lasă fructele până a doua zi în cuptor. Operația se repetă 5 zile la rând, Când fructele încep să se zbârcească, le comasăm într-o singură tavă. Apoi punem fructele pe o hârtie curată, pe o masă în pod sau pe balcon, și se lasă până se usucă bine. Se păstrează în cutii de carton (găurite), la fel ca merele.
Se consumă ca atare, dar și sub formă de compot. Se spală în câteva ape călduțe, apoi le punem la fiert, amestecate. Se obține un compot delicios și nutritiv. Dacă doriți mai dulce, se poate adăuga și zahăr. Poftă bună!
MARIA B. – Aiud, Alba
Sucurile de zarzavaturi
Sucurile de legume proaspete au acțiune stimulatoare generală asupra organismului. Sunt indicate în cazurile de anemie, lipsă de vitalitate, în insuficiențe hepatice sau renale și, mai ales, în afecțiunile digestive. Pentru obținerea efectului dorit, sucurile naturale trebuie să fie consumate imediat după preparare, să nu fie păstrate (chiar la frigider) mai mult de 24 ore.
Suc de fasole verde – este tonic hepatic și pancreatic, tonic cardiac, este un depurativ eficace, mai ales în acneea juvenilă și, foarte important, scade glicemia.
Sucul de țelină este recomandat cu precădere în cura de slăbire, reumatism, gută, tuse, catar bronșic – câte 100 ml înaintea mesei de dimineață.
Pentru afecțiuni oftalmice, se picură pe pleoape sau se tamponează ușor cu o dischetă demachiantă umectată.
Pentru stimularea funcției sexuale se consumă ca atare, sub formă de salată crudă sau în alte preparate culinare.
Sucul de cartofi s-a dovedit util în tratarea gastritelor hiperacide, a ulcerului gastric și duodenal, în dispepsii, diabet, adjuvant în litiaza biliară. Pentru ulcere se ia o jumătate de pahar, de 4-5 ori pe zi, timp de o lună. La diabetici, se fac cure de 10 zile, în fiecare lună sau din două în două luni, fără a depăși dozele.
Sucul de morcov este foarte util pentru prevenirea îmbătrânirii, pentru tratarea catarurilor gastro-intestinale, antianemic, diuretic și depurativ, bun pentru întărirea vederii.
Sucul de varză are calități terapeutice recunoscute încă din Antichitate, de către Hipocrat, care folosea sucul de varză pentru plăgi și ulcere. Zeama de varză murată este indicată pentru tratarea gastritelor hiperacide, a ulcerului gastric, litiază urinară, diabet, artrită, pentru tratarea cirozei, a colitei și edemelor. Se iau câte 3 pahare pe zi (dimineața, prânz și seara) și se continuă cât este necesar. Sucul extras va fi băut imediat. În acest tratament este bine ca sucul de varză albă să se amestece cu sucul de morcov în părți egale. Dacă tratamentul depășește o lună, se face întrerupere 7 zile și apoi se continuă.
PETRE N. – Ploiești
Leacuri cu miere și oțet de mere
Mierea tocmai a fost scoasă din stupi, iar merele se pregătesc și ele să fie transformate în oțet. Două leacuri care nu trebuie să ne lipsească din casă pentru a fi sănătoși.
Dureri de cap cronice (migrene). Două lingurițe de miere luate la fiecare masă pot preveni reapariția durerii de cap. Dacă totuși revine, se sporește doza, la o lingură de miere, la fiecare masă. Deoarece mierea nu necesită niciun proces de digestie și ajunge repede în circuitul sângelui, după o jumătate de oră, durerea începe să scadă în intensitate.
Sinuzite. Pot fi tratate prin mestecarea fagurilor de miere. Se ia o linguriță de căpăcele în fiecare oră, timp de 4-6 ore, se mestecă timp de 15 minute, după care se scuipă. Dacă afecțiunea este acută, 4-6 rații duc la dispariția simptomelor în timp de 12-24 de ore. Nasul se desfundă și durerea dispare. Pentru a evita reapariția este bine ca tratamentul cu faguri să continue o dată pe zi, timp de o săptămână.
Tratamentul cu oțet de mere și miere este eficient doar dacă produsele sunt de bună calitate (oțetul să fie de casă).
MARIOARA – Satu Mare