– Mărturii de la inundațiile din Galați –
• Apa este necesară vieții, dar uneori devine distrugătoare. În noaptea de 13 spre 14 Septembrie, a plouat ca la potopul lui Noe, peste județul Galați. Ploaie grea, de parcă s-au rupt zăgazurile cerului. Ploaie nemiloasă, căzută să înece pământul. Și l-a înecat! Zeci de sate din partea asta de țară au fost inundate și acoperite de mâl. Au murit șapte oameni, mii de oi, vaci, porci, cai, câini. Viitura a năvălit în gospodării și în case. După două săptămâni, urmele nenorocirii erau încă vizibile, hidoase, copleșitoare, în satul Cudalbi, unul din cele lovite de prăpăd •
Ploaia nenorocirii
Slobozia Conachi, Pechea, Costache Negri, Cudalbi, Valea Mărului, Corod – au fost cu numai câteva săptămâni în urmă, sinonime ale marasmului. Spui aceste nume, spui dezastru, disperare, amărăciune. Viața a mii de oameni din toate aceste localități a basculat într-o singură noapte, în groază și chin. Mai nimic nu anunța, cu o zi înainte, inundațiile catastrofale din județul Galați. Au fost emise alerte privind riscul de inundații, dar lumea nu s-a speriat. Știrile meteo despre ploaia care urma să cadă au fost primite mai degrabă cu bucurie de săteni. Seceta era stăpână de multă vreme prin aceste locuri. Din gâtul uscat al pământului țâșneau nori de praf care se întindeau peste spinările pleșuve ale dealurilor, spre Tecuci și Galați. Ploaia a venit seara târziu, în 13 Septembrie. Ploaie grea, necontenită. În inimile locuitorilor a apărut o teamă nerostită: „Dacă plouă prea mult și ne inundă ca în 2013? Dacă se umflă iar și se revarsă Râpa, Gologanul, Suhurluiul și casele noastre se umplu cu nămol?”. Stăteau în case și ascultau ploaia cum cade, insistentă, amenințătoare, și încercau să deslușească în noapte sunetul acela al viiturii, al urgiei. „M-a sunat fiul meu și mi-a spus să ies din casă să mă duc să văd dacă vine Râpa (așa numesc localnicii râul Geru, n.m.) mare. M-am dus și râul era deja mare, venea tot mai umflat”, îmi spune Elvira Lungu, din satul Cudalbi, o femeie în etate care a prins și inundațiile de acum 11 ani. „Eram cu mama în casă, are 97 de ani, eu o îngrijesc, fiindcă este și oarbă. Am ieșit și m-am dus la Râpa, e aici, aproape, la câțiva pași, și am văzut că era mare și creștea, gata să dea peste maluri afară”, își amintește Constantin Ropotan, tot din Cudalbi, vecin gard în gard cu Elvira. Brusc, bucuria ploii s-a transformat, în sufletele sătenilor, în groaza de a fi cotropiți de viitură.
Lupta cu noroiul
La începutul lunii Octombrie, satele afectate erau un front pe care soldații și pompierii luptau cu straturile groase de nămol uscat, greu, dens, așezat ca niște plăci de beton peste locurile pe unde a trecut viitura. Oamenii în uniformă, mulți sosiți din alte județe, împingeau lopețile în clisa adusă de șuvoaie din amonte, de pe pantele dealurilor. Noroiul era insinuat peste tot, nimic nu rămăsese nemurdărit. Pe alocuri, începuse să se usuce și vântul puternic îl ridica sub forma unor nori de praf. Jos nămol, în aer praf, în suflete, amintirea terifiantă a inundațiilor din fatidica noapte de septembrie. Înainte să înceapă ploaia, râurile erau firave, mai degrabă niște pâraie, curgând leneșe, fără convingere, spre confluența cu alte râuri mai mari, cum este Siretul. Niște râuri fantomatice, mai ales în verile secetoase. Apele Române anunță deseori că debitul acestor afluenți e scăzut până la secare. Te miri că în astfel de ape ar putea viețui un pește, o broască. Așa este și râul Geru, care trece prin Valea Mărului și prin Cudalbi. Dacă aduci aici o cireadă de vaci, te temi să nu-l soarbă pe loc. Aceste părelnice râuri, glume hidrografice, devin fatale pentru sate întregi când plouă din abundență. Șiroaiele de apă de pe versanții colinelor golașe se scurg nestingheriți în căușul văii, trezesc la viață râul amorțit de secetă, îl îndoapă, apele se încarcă cu noroaie, cu pietre, cu rădăcini și o iau la vale necruțătoare.
Apa mare dintre pereți
Constantin Ropotan din Cudalbii Galațiului are gospodăria la doi pași de albia râului Geru, căruia localnicii îi mai spun și Râpa. Casa i-a mai fost inundată în 2013, a cheltuit sume mari de bani ca să o refacă și să o consolideze. Temelii zdravene, ziduri groase de beton, gard cu centură, stâlpi din fier, panouri din tablă striată. În noaptea de 13 spre 14 Septembrie, Geru s-a revărsat din nou, puternic, năvalnic, de neoprit. Șuvoiul uriaș de ape murdare i-a spulberat gardul cât ai clipi și a invadat casa, unde se afla el și mama lui, de 97 de ani, nevăzătoare. Constantin a înțeles imediat că viața lui și a mamei lui sunt în pericol: „Mama se afla pe un pat cu saltea și o ramă din lemn. Am ridicat salteaua cu mama întinsă pe ea și am lăsat-o să plutească pe apa care intrase în casă și creștea și creștea, până aproape de tavan. M-am urcat în pod, după ce am rupt lambriul, și de acolo coboram să văd ce face mama. Ea plutea pe apă, în casă. Așa a plutit câteva ore, până când apele au scăzut. Abia la ora 9 dimineața a reușit să parcurgă noroaiele un echipaj SMURD și să ajungă la noi. Pe mama au dus-o la spital, la Tecuci, unde a stat internată trei zile, cu hipotermie severă. Acum e la Galați, la un fiu al meu. Eu am făcut astm bronșic pe fond nervos și atac de panică. Și acum mă simt ca și cum aș merge prin apă, până la gât, în casa mea”. Mă uit la omul din fața mea și tot ce îmi relatează mi se pare absolut incredibil. Parcă îmi povestește un film, cu alți protagoniști. Mă uit însă în jurul meu: grădina devastată, acoperită cu straturi groase de nămol, ca o zăpadă neagră, densă, pietrificată. Nu a mai rămas nimic din munca omului. Casa e în picioare, dar cu încăperile goale, reci. Au venit soldații și voluntarii unor ONG-uri și au curățit camerele, au spălat pereții. Omul poartă pe el haine găsite prin podul salvator. Câinele Azorică se gudură lângă picioarele lui Constantin. A scăpat ca prin minune de furia apelor: într-un moment de inspirație, stăpânul i-a tăiat zgarda de piele, când viitura crescuse amenințător. Câinele a dispărut o zi și s-a întors acasă. Pare însă speriat, e și el marcat de cele întâmplate.
Mâini întinse
Elvira, vecina lui Constantin, s-a salvat împreună cu soțul ei, urcând în podul unui garaj. Au privit neputincioși cum apele murdare le intră în casă și umplu camerele de noroi, ca în urmă cu peste zece ani. După ce apele s-au retras, au venit niște oameni din comuna Matca și i-au ajutat să curețe casa, scoțând afara tot mobilierul, toate lucrurile mari și mici, toată agoniseala. Acestea zac morman în fața casei. Femeia și bărbatul ei locuiesc în casa fiului lor, construită pe deal. Apele s-au întins de o parte și de alta a Gerului, peste două sute de metri, până în șosea, de unde terenul începe să se înalțe. Nici casa lui Petru Chebuc, aflată lângă șosea, nu a scăpat de inundații. Omul trăiește singur, după o viață petrecută în alte zone ale țării. Când a văzut că nu-i de glumă cu apele ieșite din matca lor, a luat bicicleta și a fugit la fratele lui, care are gospodăria într-un loc ferit de inundații. Toți cei afectați s-au dus pe la casele rudelor sau prietenilor. Sunt mii de case inundate, nu știm drama fiecărui locuitor. Statul a întins o mână de ajutor, fiind și toamnă electorală. Candidați la președinție au fost în satele inundate, au și dormit o noapte acolo. Guvernul a oferit 10.000 de lei fiecărui sinistrat. Organizațiile neguvernamentale au sărit în ajutorul sătenilor cu haine, hrană, mobilă. Armata a împărțit, de asemenea, saci cu ajutoare și s-a implicat în curățirea de noroi a străzilor, împreună cu pompierii. În perspectivă, statul român și comunitățile locale trebuie să găsească soluții pentru ca nimeni să nu mai sufere din cauza unor inundații masive, care, sigur, se vor repeta.
