– În ultimele zile, președintele american Donald Trump și președintele rus, Vladimir Putin, au fost în vizită la Beijing, la omologul lor chinez, Xi Jinping. Prezența celor doi e o simplă coincidență, sau Beijingul a devenit un loc-cheie pentru rezolvarea marilor probleme internaționale? Cu ce rezultate s-au întors Trump și Putin de la Beijing?
– După cele două vizite la nivel înalt, liderul chinez Xi Jinping s-a afirmat ca principalul jucător pe scena geopolitică, profitând de slăbiciunile Rusiei și SUA. El și-a permis să trateze America de la egal la egal, și Rusia, ca pe un partener secundar. În consecință, deși nu au plecat cu mâna goală, nici Putin, nici Trump nu au obținut tot ce au vrut. Trump pare să fi obținut câteva mari contracte avantajoase, inclusiv promisiunea achiziționării de petrol din SUA, dar aceasta, doar după ce a cedat mult, renunțând încă din Octombrie la războiul tarifar absurd, pe care l-a declanșat la începutul mandatului său. Într-o țară în care simbolistica oficială este fundamentală, președintele SUA a fost invitat să viziteze Templul Cerului și cetatea interzisă Zhongnanhai, în timp ce Vladimir Putin a fost nevoit să se mulțumească cu Marea Sală a Poporului. Elementul-cheie este considerată oferta de „stabilitate strategică” față de America, formulată însă de Beijing de pe poziții de forță și condiționată de diminuarea ajutorului militar american pentru Taiwan. Imediat după ce a părăsit China, Trump a anunțat că a doua tranșă de echipamente militare contractate de Taiwan va mai întârzia. Totodată, judecând după evoluțiile ulterioare ale negocierilor americano-iraniene, se pare că Trump nu ar fi obținut o promisiune de sprijin sau mediere în vederea deschiderii Strâmtorii Hormuz și încheierii războiului din Iran. Vladimir Putin însă a plecat de la Beijing fără să fi obținut nici o promisiune privind noi livrări de echipamente necesare în războiul din Ucraina, inclusiv componente pentru drone, nici acordul privind construcția unei noi conducte de gaze care să aprovizioneze China din Siberia, esențială pentru a compensa pierderea contractelor cu UE. China negociază dur și cere la schimb sprijin pentru dezvoltarea submarinelor militare și acces la datele obținute de ruși pe frontul ucrainean. În ansamblu, se pare că, în acest moment cel puțin, China a ajuns să dicteze regulile jocului în relațiile cu Rusia și America, state care au dominat-o cândva.
– Bucureștiul a găzduit Summitul B9, la care au fost prezenți lideri de stat și de guvern de pe flancul estic al NATO și din Țările Nordice. Care au fost concluziile întâlnirii, în contextul actual, când Țările Baltice au mari probleme cu drone dirijate dinspre războiul din Ucraina? Este flancul estic al NATO pregătit pentru provocările tot mai mari ale Rusiei?
La unison cu alte reuniuni similare, summitul B9 de la București a prilejuit afirmarea solidarității cu statele de pe flancul său estic și definirea Rusiei drept „cea mai semnificativă și directă amenințare pe termen lung la adresa securității.” Declarația finală comună a cuprins, de altfel, reafirmarea sprijinului total al aliaților din B9 pentru Ucraina și a anunțat un „NATO 3.0”, în care aliații din Europa să își intensifice eforturile pentru asigurarea securității comune. Accentul pe efortul militar european se explică și prin lipsa de preocupare a SUA față de apărarea Europei, după cum a rezultat din declarațiile finale ale Secretarul general al NATO Mark Rutte, dar și din reprezentarea la un nivel diplomatic nesemnificativ a SUA la B9. Nu este deci o surpriză că, ulterior, Rusia a trimis drone în spațiul aerian al statelor baltice, pentru a testa capacitatea și voința NATO de a le apăra. Cu acest prilej, piloții români de avioane F-16 staționați în Lituania au reușit să facă ceea ce niciun pilot NATO nu a reușit să facă în cazul dronelor „rătăcite” prin România. Față de intenția Rusiei de a extinde conflictul militar din Ucraina spre nordul Europei, SUA a avut o reacție mai degrabă incoerentă: în loc să întărească capacitatea defensivă a zonei baltice, SUA a anunțat că își reduce efectivele staționate în Europa, inclusiv 4000 de militari staționați în Polonia. Abia după intervenția directă a președintelui Poloniei Karol Nawrocki, Administrația Trump a revenit cu promisiunea că va trimite 5000 de soldați în această țară, aliat fidel al SUA și una din puținele care alocă 5% din PIB pentru apărare, cum a cerut Donald Trump. Pe de altă parte, Washingtonul a anunțat că abandonează negocierile menite să încheie războiul din Ucraina, ceea ce pune, implicit, sub semnul întrebării sprijinul american pentru Polonia și statele baltice. Chemată să se mobilizeze suplimentar, cum s-a angajat la B9, Europa încă bâjbâie. În concluzie, din păcate, incertitudinea este termenul cel mai realist pentru a descrie situația întregului flanc estic al NATO în fața amenințării rusești.
