Harta conversației

– Ți-a apărut o carte de interviuri cu Mircea Cărtărescu: scriitor către scriitor. E greu sau ușor să-i pui întrebări cuiva de aceeași profesie cu tine? Nu aluneci spre zone la care cititorii nu au acces?

– Harta conversației este o carte care s-a conturat singură, vreme de aproape 25 de ani. Mircea Cărtărescu a fost primul scriitor pe care l-am intervievat pe vremea când eram încă student, în 2002. După care, ca jurnalist cultural, mai întâi la Revista 22, apoi la Dilema și Dilemateca, am continuat conversația noastră literară pe măsură ce Mircea Cărtărescu publica carte după carte, iar statutul său trecea de la cel de scriitor național la cel de autor internațional; iar mie însumi mi se contura profilul de scriitor.

Așa că, în prima parte a cărții, eu aveam și nu prea aveam aceeași profesie cu Mircea Cărtărescu, dar eu întotdeauna am preferat dialogurile între scriitori pentru că, amândoi cunoscând profesia pe propria piele, conversația lor merge în adâncime, în secretele meseriei, asta în timp ce se sprijină pe admirație reciprocă. În plus, e vorba și de încredere, căci un scriitor intervievat se va deschide doar dacă are încredere în priceperea, curiozitatea și onestitatea intervievatorului. Abilitatea celui care pune întrebările e mai prejos de disponibilitatea celui care oferă răspunsurile. În acest schimb al încrederii cred că stă frumusețea și profunzimea conversației mele cu Mircea Cărtărescu, vreme de peste două decenii. Cred că dialogurile noastre fac accesibile multe zone din opera și viața acestui extraordinar scriitor, singurul scriitor român din istoria culturii noastre cu o carieră – și ce carieră! – internațională, scriind exclusiv în limba română. Căci nici un alt scriitor român nu a mai fost citit în atâtea limbi, în toată lumea, în același timp.

– Ce te-a interesat în mod special, viața sau opera lui Cărtărescu? Se spune că „viața bate opera” – fă-i puțină reclamă cărții. De ce s-o citim?

– Totul m-a interesat. În limitele decenței, firește. În cele 13 interviuri ale cărții, plus răspunsurile la câteva anchete literare, Mircea Cărtărescu vorbește despre tot ce-ar putea interesa pe cititorii cărților sale: despre procesul scrierii, geneză, influențe, semnificații, preferințe de lec­tură… Dar sunt și discuții de­spre alte arte (cinematografie, muzică) și despre știință (rareori întâlnești scriitori de ficțiune cu asemenea apetență pentru știință), despre religie și spiritualitate, despre mituri și legende, despre lume și despre viață. De exemplu, Mircea Cărtărescu devine pasionant de fiecare dată când vorbește despre copilărie, iar aici oferă câteva întâmplări memorabile.

Există scriitori a căror viață e mai spectaculaosă decât cărțile lor, dar la Mircea Cărtărescu spectaculos este felul în care cărțile sale, de o frumusețe stilistică și de o imaginație și profunzime a temelor explorate și a perspectivelor aparte, se hrănesc dintr-o viață comună. La Mircea Cărtărescu importantă – în interviuri – nu e viața lui, ci mintea lui, adică nu ce a trăit, dar ce gândește.

De ce s-o citiți? Din același motiv pentru care citim cărțile bogate ale lui Mircea Cărtărescu, căci interviurile sunt parte componentă din operă (o însoțesc pe margine), dar și din același motiv pentru care citim Formula AS, pentru că ne aflăm într-o căutare permanentă a satisfacțiilor pe care numai cititul ni le oferă: plăcerea de a afla lucruri și de a ne deschide mintea, de a ne provoca și îmbogăți imaginația, de a „călători” împreună cu ideile, pasiunile și viziunile unor oameni speciali care ne arată teritorii (apropo de „hartă”) din lume, viață și artă pe care singuri poate nu le-am fi descoperit.

Vorba lungă ne definește ca oameni

– Ești unul dintre cei mai intervievați autori români. Și foarte apreciat. Nu bați câmpii cu teorii literare pe care nu toți le înțeleg. Crezi că există o formulă ideală de interviu? Lumea de azi nu prea mai are răbdare cu vorba lungă.

– Așa pare, că lumea nu mai are răbdare, doar că literatura și cititul sunt activități pentru care e nevoie de timp și, măcar din când în când, resimțim nevoia retragerii din zgomotul, superficialitatea și răutatea cotidiene, în cărți. Sau în interviuri, care sunt niște portaluri spre cărți. Precum vorba dulce, și vorba lungă poate aduce mult. Vorba lungă nu e „sărăcia omului” decât dacă acei oameni nu au nimic de spus și trăncănesc doar la trecerea timpului. Dar știm cu toții cât de plăcut este să stăm la taclale cu oamenii dragi, plini de povești, cu o viață interioară bogată! De fapt, acestea se numără printre momentele plăcute ale vieții.

Ei bine, eu cred că interviurile bune sunt momente plăcute în viața noastră de cititori de cărți și de reviste, căci ne oferă prilejul unor confesiuni la care altfel n-am avea acces. Dacă există o formulă ideală de interviu, atunci ar fi aceea în care întrebările întrețin natural o conversație care n-ai vrea să se mai termine. În fond, vorba lungă ne definește pe noi, ca oameni. Nici o altă formă de viață de pe această planetă, în afară de oameni, nu resimte nevoia și plăcerea de a purta conversații lungi și bogate. Omul este un animal care stă la taclale. Viteza, graba nu fac viața mai bună. Lucrurile bune necesită timp.

În vacanță, cu tata

– Ce fel de vacanță ți-ai planificat vara asta? Ești mare amator de călătorii în străinătate, cum îți alegi destinația?

– Plănuiesc o vacanță, spre finalul anului, împreună cu tatăl meu. Și aș vrea să fie mai lungă decât cea de anul trecut, când am călătorit pentru prima dată împreună, doar noi doi, în Spania. Aș vrea să plecăm și mai departe. Tatăl meu, Achim, are 75 de ani, și este încă în formă, așa că vreau să profit să văd câteva colțuri de lume împreună cu el. Doar noi doi ne mai avem din familia noastră, cândva numeroasă…

De obicei, cele mai frumoase amintiri cu părinții noștri sunt din perioada când eram copii și ne luau cu ei în vacanțe. Așa că încerc să îmi fac amintiri noi, cu tatăl meu, luându-l eu pe el în călătorii, acolo unde n-a avut ocazia să meargă. Din păcate, nu putem călători împreună decât iarna, căci în restul anului este mult prea ocupat cu animalele din gospodărie, așa că alegem destinații însorite, despre care nu știm nimic sau știm prea puțin.

– Există un loc care te-a impresionat în mod special?

– Toate locurile sunt impresionante dacă ești curios și n-ai prejudecăți. Unele locuri impresionează ușor; de pildă, e greu să nu fii fermecat de Delta Dunării sau de natura Nepalului, de munții Himalayei, de flora și fauna specifice mai multor tipuri de climă. În Sahara, însă, poți fi impresionat tocmai de austeritatea peisajului. Oamenii, culturile, tradițiile, gastronomia, sunt impresionante oriunde ai merge, dacă ai deschiderea necesară. Fiecare loc oferă propria frumusețe. Poți avea preferințe, dar lumea e frumoasă în felul ei, oriunde ai ajunge.

– La tine, la țară, ajungi vara asta? S-a mai păstrat ceva din cărarea copilăriei tale?

– Eu, vara, locuiesc în casa de la țară. Între Iunie și Septembrie, mă întorc în locurile copilăriei și încerc să trăiesc în ritmul de atunci: fără ceas, fără telefon mobil, televizor nu am, mergând desculț, făcând baie la râu, citind pe pătură la umbră, vizitându-l pe tatăl meu cu bicicleta, căci el locuiește în satul vecin… S-au schimbat multe între timp la țară: ulița nu mai e populată ca odinioară, rareori mai trece câte o căruță sau câte un om mergând pe jos, prin grădini nu mai vezi oameni cosind, vaci aproape că nu mai sunt (o parte din izlaz e deja parc fotovoltaic), multe fântâni au fost năpădite de buruieni, șanțurile sunt pline de pahare de cafea, în centrul comunei nu mai e bufetul în fața căruia oamenii jucau popice la umbra brazilor, acum avem spălătorie auto și supermarket cu parcare asfaltată… Cu toate astea, colțuri sălbatice și neatinse de civilizația invazivă există cu duiumul. Încă mai poți trăi o vară întreagă ca-n copilărie, dacă asta vrei.

„Dacă tai legăturile digitale cu lumea exterioară, deodată se face liniște în jurul tău”

– Momentan, în România, trăim o perioadă nu tocmai promițătoare. Cum îți strecori vacanța prin ea?

– Uneori, vacanță poate fi și doar dacă renunți să te mai uiți la televizor și să scrolezi toată ziua pe telefon. Dacă tai legăturile digitale cu lumea exterioară, deodată se face liniște în jurul tău și îți poți petrece zilele într-un ritm mult mai lent, fără grabă, fără să mai fii afectat de ce se întâmplă în jur. Plimbă-te pe jos, pe câmp sau prin pădure, fă o drumeție cu bicicleta pe drumuri puțin străbătute, intră într-o biserică când nu e slujbă, citește o carte cu un pahar de socată aproape, scrie de mână o scrisoare unui om drag…

– Un sfat pentru toți: cum arată o vacanță ideală?

– Sfatul meu este ca fiecare să facă vacanța la care s-a tot gândit, dar pe care a tot amânat-o. Nu contează cât de lungă sau cât de departe de casă. Poate fi improvizată, nu neapărat planificată. Poate fi la noi în țară, unde n-a mai fost niciodată, dar poate fi și într-un loc unde n-a mai călcat din copilărie. Vacanța ideală este pentru fiecare altfel, după chipul și asemănarea lui. Nu mai stați pe gânduri!

Foto: Cristian Vasile, Ioana Nicolae