Mulți observatori ai fenomenului politic românesc cred că actuala criză administrativă a fost declanșată de încăpățânarea premierului liberal Ilie Bolojan de a finaliza la literă programul reformist pe care alianța PSD – PNL – USR și UDMR și-l asumase la formarea ei, după ultimele alegeri parlamentare. Bolojan a fost instalat în fruntea unui guvern „de sacrificiu”, care trebuia să repare efectele crizei fiscale, provocată de „dezmățul bugetar” al administrației anterioare (PSD – PNL) și să impună măsuri de prevenire a posibilei ei repetări. Cu sprijinul tuturor membrilor coaliției, premierul a adoptat politici de austeritate, menite să reducă deficitul bugetar, dar – concomitent – s-a pregătit și să treacă la reformarea profundă a sistemului administrativ instituționalizat, în care el a identificat cauza crizelor succesive ce blochează evoluția firească a țării în contextul actual. Inițierea unui program concret de reformă a „sistemului” a fost, așadar, motivul ruperii coaliției la putere, în care PSD-ul a fost elementul dizolvant. După liderii PSD-iști, Bolojan trebuia să se oprească în acțiunea sa guvernamentală la aplicarea austerității, urmând ca, după îndeplinirea misiunii, la „rotativa” din 2027, să predea PSD-ului „sistemul” repus integral în funcțiune. Bolojan a înțeles însă că dacă nu curăță instituțiile organizatoric-administrative ale statului de ocupanții lor politici și clienții acestora, primejdia reapariției crizelor socio-economice devine iminentă. Reformând „sistemul” în sensul profesionalizării și eficientizării lui, Ilie Bolojan amenința principala pârghie de control social prin care partidele se mențineau la putere. Prin instituțiile „ocupate”, formațiunile politice dominante satisfăceau, în primul rând, interesele clientelelor lor, asigurându-și fidelitatea acestora. Bolojan demonstra astfel că pentru majoritatea partidelor românești, doctrinele politice și programele generale aferente lor sunt simple „văluri propagandistice” de acoperire a unor interese de grup foarte concrete. Profesionalizând și neutralizând politic instituțiile sistemului, el priva partidele cu structură clientelară de instrumentul menținerii fidelității electoratelor proprii, în perspectiva oricăror alegeri.
Așa se explică încrâncenarea PSD-ului și a partenerilor săi politici împotriva premierului Bolojan. Liderii PSD-iști au făcut o adevărată fixație împotriva liderului liberal, acceptând orice compromis, cu condiția imperativă a îndepărtării acestuia. La un moment dat, după demiterea guvernului prin moțiune de cenzură, ei au acceptat chiar și refacerea coaliției la putere, cu un premier provenit tot din PNL, numai să-l vadă plecat pe Bolojan. Când au inițiat moțiunea de cenzură împotriva guvernului din care făceau parte, liderii PSD-iști se bazau pe reacția complice a unor „vârfuri” liberale, convertite la beneficiile clientelismului din timpul guvernării comune anterioare. Reformând „sistemul”, Bolojan îi priva și pe aceștia de posibilitatea fidelizării clientelei, prin acordarea preferențială de privilegii „speciale”. Până la „coabitarea” cu PSD-ul (prin USL 0.1 și USL 0.2), PNL-ul fusese, de bine, de rău, un partid cu opțiune doctrinală fermă. Coruperea lui, prin invitarea la „masa puterii”, alături de PSD, după eliminarea prin toate mijloacele a partidelor doctrinal-veritabile (PNȚCD, PAC), a asigurat generalizarea „sistemului”, a impus, altfel spus, transformarea tuturor instituțiilor de forță ale statului, cu păstrarea aparențelor democrației, în pârghii pentru servirea intereselor grupurilor clientelare din partidele la putere. Alături de „baronii” PSD-iști au apărut „baroni” liberali, cu nimic deosebiți de ceilalți. PNL-ul s-a transformat, treptat, în anexa PSD-ului, electoratul ajungând să constate că deosebirile doctrinale și programatice dintre ele sunt vorbe în vânt. Era, în consecință, reorientarea unei mari părți a electoratului, dezamăgit de „performanțele sistemului”, spre partidele declarat antisistem, spre formațiunile ce nu și-au probat competențele la guvernare. AUR și celelalte formațiuni „suveraniste” au crescut pe seama electoratului PSD-ist și PNL-ist dezamăgit de abandonul politicilor doctrinale asumate de acestea în favoarea unor politici clientelare, de control „partizan” al banului public.
Fixația PSD-iștilor împotriva lui Ilie Bolojan s-a disipat în momentul în care liderii PSD-iști au constatat că susținătorii lor din PNL nu au reușit debarcarea acestuia din fruntea partidului. Cu Bolojan la cârmă, PNL-ul a stopat procesul de pierdere a identității partinice și a inițiat curățirea internă de adepții PSD-ului. Situarea fermă a PNL-ului, după Congresul extraordinar ce a validat „linia Bolojan”, de partea reformismului necesar pentru ieşirea României din mlaştina subdezvoltării de tip bananier, a fost motivul declanșării în forță a replicilor „sistemului”, depăşind cu mult sfera politicului. Ținta atacurilor „sistemice” nu mai este preponderent Bolojan, ci PNL-ul și grupările partinice solidare cu el. „Sistemul” a pus la bătaie nu doar nucleele mediatice cumpărate (A3, România TV, Realitatea+ etc.), care caută orice mijloc de blamare, fără limita decenței, a adversarilor săi, ci și-a mobilizat direct și instituțiile de forță pentru blocarea acțiunilor PNL-iste și ale grupărilor politice asociate cu liberalii. Pentru prima oară în perioada post-comunistă, „sistemul” și-a arătat deschis intenția de a domina total ansamblul social, după „schema partidului unic”, asezonată formal democrației multipartidice. Brusc, instituțiile „ocupate” s-au mobilizat pentru stoparea oricăror încercări de reformă reală. Astfel, Justiția („Independentă și neutră”!) a constatat că unii lideri PNL-iști (reformiști) sunt corupți și trebuie puși sub acuzare. Colaboratori, liberali și neliberali, ai premierului Bolojan au devenit suspecți de afaceri obscure (suspecți, nu dovediți!). Partidul însuși a fost amendat, Justiția anulându-i (caz unic în lume!) deciziile Congresului extraordinar prin repunerea în drepturi a complotiștilor PSD-iști din interiorul lui. Lideri ai grupărilor asociate (Dominic Fritz de la USR) au fost găsiți vinovați de încălcarea legislației în vigoare și puși sub acuzare. Mobilizarea împotriva schimbării este fără precedent. Iar preşedintele țării, Nicușor Dan, s-a plasat pe față de partea „sistemului”.
Batălia a ajuns la punctul de fierbere. Dacă vor ceda presiunilor „sistemului”, PNL-ul și USR-ul vor avea soarta celorlalte partide istorice (PNȚCD-ul, PAC-ul) dispărând din istorie. Dacă vor rezista, ele nu pot avea altă soluție decât recursul la votul cetățenilor. PNL-ul și USR-ul trebuie să susțină „anticipatele”, asumându-și riscul să permită urcarea pe scena publică și a extremismului suveranist. Românii s-au orientat, totuși, întotdeauna corect, în situații-limită.
