• Cine vrea să scape de neliniște, tristețe, melancolie și depresie, sentimentele cenușii ale lumii în care trăim, să se inspire din experiența popoarelor, cu rădăcini adânci în tradiție •
CHINA
Terapie cu acupresură

Acupresura, formă străveche de terapie din medicina tradițională chineză, reușește să amelioreze sau să vindece o mulțime de afecțiuni, printre care și depresia și anxietatea. Prin apăsarea fermă pe anumite puncte pe corp, ce corespund unor meridiane energetice, este stimulat fluxul de energie vitală Qi. Aceste puncte sunt aceleași ca la acupunctură, dar în loc de ace, terapeuții folosesc degetele, palmele sau instrumente de masaj.
Pentru a pune în aplicare acupresura aveți nevoie de doar câteva minute zilnic: găsiți un loc liniștit și confortabil pentru a vă așeza, inspirați și expirați adânc de câteva ori. Aplicați apoi o presiune ușoară pe fiecare punct ales, timp de 30-60 de secunde. Masați folosind mișcări circulare lente. Repetați o dată sau de două ori pe zi, în special în perioadele de stres crescut.
* Situat la mijlocul distanței dintre sprâncene, Yintang este unul dintre cele mai cunoscute puncte de calmare din medicina tradițională chineză. O ușoară presiune circulară asupra acestei zone este folosită pentru a stimula relaxarea, a limpezi gândurile și pentru a ameliora tensiunea psihică. Mulți oameni își masează în mod natural acest punct, atunci când se simt copleșiți sau obosiți.
* Situat la aproximativ 2-3 degete deasupra pliului încheieturii mâinii, pe partea interioară a antebrațului, între cele două tendoane principale, Neiguan este unul dintre cele mai frecvent utilizate puncte de acupresură. În mod tradițional, este folosit pentru a ameliora tensiunea emoțională, a combate depresia și anxietatea, ajutând totodată la greață și rău de mișcare. Mulți practicieni îl consideră un punct important pentru promovarea stabilității emoționale.
* Aflat pe pliul încheieturii mâinii, pe partea interioară a antebrațului, în continuarea degetului mic (pe marginea tendonului), Shenmen este asociat cu calmarea spiritului și susținerea unui somn odihnitor. Practicienii includ frecvent acest punct în tratamentele menite să combată depresia, să promoveze echilibrul emoțional și să reducă sentimentele de nervozitate.
Energie și bună dispoziție cu ginseng
Ginsengul (Panax ginseng) este un remediu pentru multe afecţiuni, folosit de secole în medicina tradiţională chineză. Are importante efecte în recuperarea fizică și psihică, îmbunătățirea energiei și a concentrării mentale. Ginsengul acționează și împotriva depresiei și anxietății, prin stimularea secreției de serotonină și dopamină, responsabile de starea de bine, și prin reglarea nivelului de cortizol, prevenind degradarea stării emoționale.
Infuzie de ginseng
De la ginseng se foloseşte rizomul din care, în vechime, chinezii preparau infuzie sau decoct. Rădăcina era uscată apoi mărunțită. Pentru a prepara ceai, turnați o cană de apă clocotită peste o linguriță de rădăcină de ginseng mărunțită. Lăsați să stea acoperit 5 minute, apoi strecurați. Se beau 2 căni pe zi. Ginsengul se găsește și sub formă de pulbere, extract, tinctură.
JAPONIA
Hojicha
Hojicha este un soi de ceai japonez, care provine din frunzele de ceai verde procesate prin prăjire. Pentru a ocoli gândurile negre, anxietatea, depresia, și a induce o stare de calm și bună dispoziție, japonezii apelează cu succes la hojicha. Studii actuale au arătat că hojicha este capabil să reducă nivelul de cortizol (hormonul stresului). Infuzia de hojicha are o culoare de chihlimbar roșu și o aromă minunată, fiind degustată cu plăcere de japonezii de toate vârstele. Hojicha este utilizat și sub formă de pulbere, care face parte din compoziția unor băuturi și dulciuri.
Infuzie de hojicha
Peste o lingură frunze de hojicha uscate turnați o cană cu apă clocotită. Lăsați la infuzat 3 minute, apoi strecurați. Se beau 2-4 căni pe zi.
Pilda celor trei maimuțe înțelepte
Un remediu tradițional japonez pentru a ține departe anxietatea, gândurile negre și depresia și a păstra pacea interioară și bunăstarea spiritului este o pildă străveche, ce îndeamnă la detașare de influențele negative din jur prin controlul simțurilor și al cuvintelor. „Trei maimuțe înțelepte” reprezintă o sculptură din templul Tōshō-gū din Nikkō, ce a devenit renumită începând cu secolul al XVII-lea, un simbol și o pildă de urmat. Mizaru – maimuța care își acoperă ochii, reprezentând „nu văd răul”; Kikazaru – maimuța care își acoperă urechile, reprezentând „nu aud răul”, iar Iwazaru – maimuța care își acoperă gura, simbolizează „nu vorbesc de rău”.
Cele trei maimuțe ne învață discernământul – alegerea cu atenție a ceea ce permitem să intre în mintea noastră și cu ceea ce contribuim prin cuvintele și acțiunile noastre la bunul mers al lumii. Expunerea constantă la negativitate ne poate modela treptat gândirea și spiritul și ne poate lăsa anxioși, temători și epuizați emoțional.
ȚĂRILE ARABE
Talbina
Unul din cele mai importante remedii din medicina tradițională arabă pentru combaterea depresiei și a tristeții este talbina – un terci fin și cremos, făcut în principal din făină de orz (sau orz integral), gătit cu lapte sau apă și îndulcit cu miere. Vindecătorii tradiționali recomandau talbina persoanelor bolnave și celor care își pierduseră apropiați dragi, spunând că aduce alinare și putere, iar Profetul Mahomed a spus: „Talbina alină inima bolnavului și îi ameliorează o parte din durere.” Talbina oferă numeroase beneficii pentru sănătate, susținute atât de tradiția islamică, cât și de știința nutrițională modernă. Pentru a prepara talbina, aveți nevoie de 2-3 linguri de făină de orz, o cană de lapte (sau apă), 1-2 linguri de miere. Opțional: curmale, scorțișoară, cardamom. Într-o oală, puneți laptele (sau apa) și făina de orz. Dacă folosiți orz integral, măcinați-l până obțineți o pulbere fină folosind un blender sau un robot de bucătărie. Puneți-le pe foc potrivit și amestecați încontinuu pentru a preveni formarea de cocoloașe. Lăsați să fiarbă timp de 10-15 minute, până când se îngroașă și capătă consistența unui terci. Luați de pe foc și lăsați să se răcească puțin. Adăugați mierea și amestecați bine. Opțional, adăugați curmale, scorțișoară sau cardamom pentru un plus de aromă. Serviți cald.
Iasomie
Din farmacia tradițională arabă, un leac renumit pentru probleme emoționale este iasomia (Jasminum officinale), care are darul de a relaxa, a detensiona, a înlătura depresia, tristețea și melancolia, și aduce în locul lor încredere în sine, energie, hotărâre, claritate mentală, echilibru, o stare pozitivă.
Infuzie de iasomie
Peste o lingură de flori de iasomie proaspete sau uscate turnați o cană cu apă clocotită. Lăsați la infuzat 20 de minute, apoi strecurați. Se beau 2 căni de ceai pe zi.
Ulei esențial de iasomie
Pentru a profita de efectele terapeutice ale uleiului esențial de iasomie, diluați câteva picături într-o linguriță de ulei vegetal, și aplicați cu masaj ușor pe zona încheieturilor mâinilor și la baza gâtului. Adăugați câteva picături de ulei de iasomie în cremele sau uleiurile de masaj corporal.
Puneți 100 ml apă și 10 picături ulei esențial de iasomie într-un recipient tip spray și pulverizați în cameră. La candela de aromaterapie adăugați 5 picături de ulei esențial de iasomie, cu 30 ml apă, apoi aprindeți candela.
De asemenea, adăugați câteva picături de ulei de iasomie în apa din cadă, amestecat în prealabil cu un ulei de baie.
Așezați pe frunte sau pe gât un prosop înmuiat în apă, apoi stors, în care ați adăugat câteva picături de ulei de iasomie și întindeți-vă cinci minute.
INDIA
Dinacharya
Ayurveda, medicina străveche din India, subliniază importanța adoptării unui stil de viață sănătos, pentru a gestiona depresia. Aceasta include respectarea unei rutine zilnice regulate, dinacharya, concepută pentru a alinia organismul cu ritmurile naturale ale naturii și a menține astfel sănătatea mentală și fizică. Iată câteva din principiile dinacharya:
Trezirea înainte de răsăritul soarelui
Ayurveda recomandă trezirea în perioada numită Brahma Muhurta, cu aproximativ 60 până la 90 de minute înainte de răsăritul soarelui. Această perioadă este considerată ideală pentru claritatea mentală, meditație, creativitate și practici spirituale. Chiar și trezirea cu 15 până la 30 de minute mai devreme decât de obicei poate crea spațiu pentru un început al zilei mai calm și mai bine țintit.
Apă pe stomacul gol
Ayurveda recomandă să beți unul sau două pahare cu apă la temperatura camerei, dimineața, la trezire.
Dietă echilibrată
Principiile ayurvedice recomandă dieta sattvic, pentru a hrăni corpul și mintea. În ayurveda, alimentaţia are un rol important şi ajută la refacerea şi menţinerea armoniei şi echilibrului între minte şi corp. Aceasta implică alimente şi obiceiuri alimentare care dau corpului energie şi vitalitate, adică alimente proaspete, naturale, de sezon. Sunt preferate legumele, fructele, cerealele integrale, seminţele, nucile, lactatele. Sattvic exclude alimentele şi băuturile care induc stare de somnolenţă, greutate, oboseală, nelinişte, lipsă de concentrare. Din aceste categorii fac parte şi alimentele vechi, descompuse, putrede, prea condimentate sau prea procesate, conservate, aditivate, alimentele cu prea mult zahăr, sare, grăsimi, și, de asemenea, și fructele necoapte. Se recomandă ca masa principală să fie prânzul: la mijlocul zilei digestia este cea mai puternică. Ideal: mic dejun mediu, prânz consistent, iar cina, uşoară, luată devreme, cu cel puţin două ore înainte de culcare.
Lumină naturală și aer proaspăt
În învățăturile ayurvedice, lumina naturală și aerul proaspăt au un impact direct asupra sănătății noastre mentale și fizice. Încercați să petreceți zilnic cel puțin 30 de minute afară, la lumina naturală. Plimbările de dimineață, în special desculț pe iarbă, ajută la conectarea cu natura și stabilizează sistemul nervos. Respirația profundă a aerului proaspăt furnizează, de asemenea, creierului, suficient oxigen și sprijină claritatea mentală.
Abhyanga
Abhyanga în ayurveda este masajul întregului corp cu ulei cald, care ajută la stimularea vitalității, relaxare, îmbunătățirea stării de spirit și a calității somnului. În mod tradițional, uleiul de susan este folosit în principal, dar este potrivit și uleiul din semințe de in, cocos, neem, floarea soarelui sau rapiță, cu adaos de extracte de plante și uleiuri esențiale din ierburi ayurvedice. Cel mai bun moment pentru aplicarea masajului este dimineața. Folosind mișcări circulare, masați câteva picături de ulei, mai întâi pe mâini și picioare, apoi pe abdomen și pe piept, și în final, spatele, umerii, gâtul, fața, capul. Lăsați uleiul să acționeze 15 minute și apoi faceți un duș cu apă caldă.
Somn profund
În ayurveda, somnul este considerat vital pentru sănătatea emoțională. Se recomandă culcarea înainte de ora 22:00, pentru instalarea unui somn profund. Asigurați-vă că în dormitor este răcoare, întuneric și liniște. Folosiți cearșafuri cu o textură plăcută, din bumbac, răcoroase. De asemenea, este indicat să lăsați în afara dormitorului dispozitivele electronice.
Isop de apă sau brahmi
Ayurveda este renumită pentru utilizarea plantelor medicinale pentru a promova atât sănătatea trupului, cât și echilibrul emoțional. Isopul de apă sau brahmi (Bacopa monnieri) este o plantă cu frunze suculente, ce creşte în zone mlăştinoase. Face parte dintre cele 5 plante considerate „divine” în medicina ayurvedică și este folosită în mod tradiţional pentru stabilitate emoțională, ca tonic cerebral, pentru a îmbunătăți funcția cognitivă, a spori capacitatea de memorare, învăţare, concentrare, ca ajutor celor ce suferă de anxietate şi epilepsie. Mai multe studii actuale au confirmat faptul că brahmi este un protector şi susţinător puternic al activităţii cerebrale.
Pulbere de brahmi
Pulberea de brahmi este obținută din frunzele plantei Bacopa monnieri. Se ia câte o linguriță, de 2 ori pe zi, în amestec cu apă sau ceai la temperatura camerei, cel puțin 3 luni.
Infuzie de brahmi
Peste o lingură de brahmi turnați o cană cu apă clocotită. Lăsați la infuzat 10 minute, apoi strecurați. Se beau 2 căni de ceai pe zi
ȚĂRILE SCANDINAVE
Terapie cu pădure
O plimbare în pădure este revigorantă pentru trup, dar mai ales pentru spirit, pe care îl revigorează și îi oferă forțe noi. Pădurea îndepărtează stresul și oboseala mentală, aduce bună dispoziție și o stare de bine emoțional. Nordicii știu acest lucru și de secole practică baia de pădure („scufundarea în atmosfera de pădure”). Pădurile scandinave sunt pline de arome autentice de brazi, fructe de pădure, ciuperci, plante sălbatice. Ele nu numai că însănătoșesc corpul, dar hrănesc mintea și spiritul.
De asemenea, plantele și copacii emit anumite substanțe, monoterpene, componente ale uleiurilor esențiale, care au un efect benefic asupra sănătății. Rețeta scandinavă este simplă: mergeți în pădure, găsiți un loc confortabil, culcați-vă și sprijiniți-vă capul pe mușchi moale. Respirați și relaxați-vă. Vă veți simți din ce în ce mai bine pe măsură ce trec minutele.
Cafea
Pentru a combate oboseala, depresia sau melancolia cauzate de nopțile polare lungi, specifice zonelor arctice și antarctice, locuitorii țărilor scandinave apelează la o licoare aromată și delicioasă, binecunoscută pentru efectele ei de energizare și împrospătare: cafeaua.
Numeroase studii au demonstrat că această băutură minunată, preparată din apă în care au fost infuzate sau fierte boabele de cafea prăjite și măcinate, consumată cu moderație, are un efect psihostimulant, datorită cofeinei conținute, și protejează împotriva simptomelor depresive. Cafeaua poate preveni apariția depresiei și poate ameliora depresia deja instalată. De asemenea, aceleași studii au arătat efectul protector al cafelei împotriva deteriorării/declinului cognitiv și au subliniat că băutorii de cafea nu se îmbolnăvesc de boala Alzheimer sau alte tipuri de demență.
Cafea clasică
La o ceașcă de apă adăugați două lingurițe de cafea măcinată. Puneți pe foc ibricul și când începe să fiarbă, luați-l de pe foc, apoi puneți-l la loc. Se repetă de trei ori, după care se toarnă în ceașcă. Se poate adăuga o linguriță zahăr. Se beau câte două cești pe zi.


