Când au pornit spre casă, cu sutele și sutele de mii, speriați din calea coronavirusului, românii din diaspora au pus România în fața unei oglinzi în care nu-i mai plăcea să se privească. Pentru fosta putere, diaspora era sinonimul trădării, era ghimpele în coaste, care provoca România amorțită la schimbare, așa cum o făcuse acum exact doi ani, la marele miting de pe 10 august. Pentru opoziția de mai ieri, ajunsă puterea de azi, diaspora era bună la alegeri, când putea schimba balanța votului din țară, și cam atât. Vreme de mai bine de un deceniu, de când s-au deschis granițele Uniunii Europene pentru muncitorii români, instituțiile statului român n-au mișcat un deget pentru diaspora. S-a creat un post de secretar de stat pe unde s-au perindat tot felul de sinecuriști, dar de făcut ceva pentru acei oameni nu s-a făcut nimic. Dimpotrivă, în vreme ce milioane de români munceau pe rupte departe de casă, România raporta minime istorice la șomaj, ba se mai și plângea, ipocrit, de lipsa forței de muncă. Despre condițiile în care lucrau mulți dintre „diasporeni” și despre problemele lor de adaptare ori despre dramele pe care le lăsau în urmă, acasă, s-a scris doar prin presă. În orice caz, niciun program serios al Guvernului legat de diaspora nu s-a făcut remarcat în toți acești ani.
Dar criza COVID-19 a schimbat radical datele problemei. Dintre cei întorși în România, mulți nu mai au unde să se întoarcă la lucru, în Europa, turismul și HORECA, unde erau implicați atâția români, sunt blocate în Occident, alte afaceri au dat faliment, iar teama de necunoscut, în noul context, îi face pe mulți români să prefere siguranța familiei de acasă. Dar cum nici România nu stă pe roze, parte din cei rămași vor fi o greutate pe umerii unui stat care s-a făcut că ei nu există, vreme de mai bine de un deceniu.
Dar adevărata piatră de moară agățată de gâtul statului român sunt – vedem limpede zilele acestea – nu diasporenii de bună credință, ci clanurile mafiote, care au rămas fără „obiectul muncii” în Occident. Clanurile mafiote au fost primele care au plecat din țară, atrase de bogăția și naivitatea unui Occident care nu a aflat decât acum, mai încoace, ce înseamnă hoțul român. Ne-am amăgit că am scăpat de astfel de personaje, România chiar a fost, câțiva ani, absolut respirabilă, câtă vreme mafioții din clanuri au fost plecați. Dar iată că nu am scăpat, și iată că de la amenințările transmise pe Internet și de la răfuielile filmate cu telefonul, care au făcut deliciul televiziunilor noastre de „știri”, s-a ajuns la crime în plină stradă. Spectacolul grotesc al înmormântării unui șef de clan mafiot, cu sfidarea oricăror norme, legi și ordonanțe vânturate pe la TV pentru omul de rând, ne demonstrează, încă o dată, cât de puțin s-a schimbat situația față de 10 august 2018, când partea civilizată a diasporei noastre era gazată și bătută cu pulanul, de forțele de ordine. Glorioasa Jandarmerie de atunci, scoasă basma curată între timp, face acum sluj în fața mafioților. Ni s-a spus că e greu să lupți cu virusul, că e invizibil, și am acceptat. Dar „virușii” cu burdihan ai clanurilor mafiote nu-s tocmai invizibili…
