Mișcați-vă și la locul de muncă!

La nivel global, inactivitatea fizică este cel de-al patrulea factor de risc pentru mortalitate, afirmă Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Absența sportului are un efect negativ asupra sănătății noastre fizice, precum și asupra productivității. Dar cum ne putem menține în formă, dacă lucrăm în fiecare zi într-un birou? Majoritatea angajaților merg cu mașina până la serviciu, se așează la birou, iar apoi revin acasă tot cu mașina. Iar asta este grav pentru sănătatea lor.
* Pentru a diminua consecințele negative ale unui loc de muncă sedentar, specialiștii în medicina muncii recomandă ca spațiul de lucru al angajaților să fie astfel organizat încât aceștia să fie liberi să se miște cu cât mai multă ușurință. O variantă este, de pildă, să punem coșul de gunoi pentru hârtii pe coridor, pentru a fi apoi siliți să ne ridicăm în picioare și să ne deplasăm câțiva pași, de fiecare dată când avem ceva de aruncat.
* O altă sugestie este să lucrăm și stând în picioare. Soluția este simplă: un raft sau un sertar pot servi pe post de birou, în caz că este necesar.
* Schimbarea frecventă a poziției ne poate ajuta să respectăm așa-numita regulă 40-15-5: 40 de minute de stat jos, 15 minute de stat în picioare și cinci minute de mișcare.
* Dacă aveți dificultăți în a vă concentra, vă poate fi de ajutor să faceți o mică plimbare pe-afară. Timpul petrecut în aer liber ne ajută adesea să scăpăm de blocajele mentale.
* Făcând în mod regulat mici exerciții – de fiecare dată când mergeți la toaletă, de exemplu – puteți împușca doi iepuri în același timp: vă relaxați corpul și vă îmbunătățiți concentrarea. Folosiți-vă imaginația: de la rotații ale mâinilor și brațelor, capului și umerilor, până la elongații și chiar și sărituri, posibilitățile sunt nenumărate.
* Legat de drumurile până la toaletă, ele în sine ne oferă prilejul să facem un pic de mișcare. Așadar, cu cât mai des, cu atât mai bine. Cea mai bună cale de a mări frecvența este să beți multă apă, care, întâmplător, este și ea sănătoasă.
Potrivit recomandărilor OMS, adulții cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani ar trebui să facă săptămânal minimum 150 de minute de mișcare fizică, de intensitate moderată, cum ar fi mersul pe jos într-un ritm mai rapid. Cei care fac 300 de minute de mișcare se bucură de avantaje suplimentare pentru sănătate, precum un risc scăzut de a face cancer de sân sau de colon, diabet sau un accident vascular cerebral. (©️DPA)