Octombrie în paşi de rock

Începem cronica vieții concertelor cu o veste destul de tristă: în ciuda tuturor strădaniilor de până acum ale autorităţilor, organizatorilor şi muzicienilor, viaţa muzicală nu şi-a intrat încă pe făgaşul ei normal. Multe concerte, mai ales cele ținute în săli, sunt anunţate şi apoi amânate sau chiar anulate, căci neprevăzutul pândeşte la tot pasul… Cu toate acestea, multe trupe şi muzicieni se încăpăţânează să rămână pe baricade, să fie flexibili, în condițiile în care programul lor este total imprevizibil. Printre ei se numără și îndrăgiţii rockeri bucureşteni de la Vița de Vie, pe care îi puteţi asculta în format restrâns, adică – Adrian Despot (voce, chitară) şi Cezar Popescu (chitară), în două concerte acustice, pe 2 şi respectiv 18 octombrie, în două cluburi din Capitală, Quantic şi Berăria H, care ţin piept pandemiei cu uşile deschise și spații mari între spectatori. Ei mai aveau programat un concert, pe 1 octombrie, în Club Control, cu formaţia mare, ce-i includea şi pe ceilalţi trei colegi: Adrian Ciuplea (chitară bas), Sorin „Pupe” Tănase (tobe) şi Mihai Ardelean (clape), dar s-au văzut nevoiţi să-l amâne din nou. Programat iniţial pe 9 aprilie şi amânat mai apoi până pe 1 octombrie, concertul era gândit a fi un cadou inedit pentru fanii formaţiei. Membrii trupei pregătiseră chiar o listă specială cu piese de pe albumele lansate până acum, melodii care nu fuseseră cântate niciodată „live” în concert.
„Amânăm acest concert cu speranța că totul va reveni la normal cât mai curând posibil și ne vom putea bucura iar de muzica live”, informau organizatorii pe internet.
În cei peste 24 de ani de activitate, Vița de Vie a dăruit publicului zece materiale discografice și a crescut muzical alături de el. Printr-o intensă activitate concertistică, formaţia a rămas aproape de fanii ei din întreaga țară, iar refrenele pieselor îndrăgite răsună în toate cluburile și pe scenele marilor festivaluri naționale.

Chiar şi acum, în plină pandemie, imediat ce lucrurile s-au relaxat puţin, băieții de la Viţa de Vie şi-au luat chitarele şi s-au înfiinţat, pe 6 iunie, în Piaţa Unirii din Cluj, pentru unul dintre primele concerte organizate imediat după starea de urgenţă. A fost o experienţă nouă şi pentru ei, şi pentru cei 300 de spectatori admiși, un eveniment din categoria „primii veniţi – primii serviţi” (în cazul acesta, primii „aşezaţi” la locurile lor, căci aşa s-au desfăşurat evenimentele în aer liber, aplicând noile măsuri de siguranţă).
S-au învăţat chiar şi cu mască, de care nu se feresc şi care îi însoţeşte pe drumul spre concertele din ţară. În perioada 18-20 sept., cei de la Viţa de Vie au ajuns la „Cea de-a șasea întâlnire a chitariștilor din România” (Sibiu Guitar Meeting), din Piața Habermann, sau „Revoluția chitariștilor de la Sibiu”, cum o numeşte Adrian Despot. Aici, la această „revoluţie”, s-au adunat sute de chitarişti din întreaga ţară, ca să cânte într-un glas cu marii maeștri ai instrumentului: Adrian Despot, Mircea Vintilă, Emeric Imre și Alin Dincă de la Trooper. De altfel, cele două evenimente „ACU2TIC” pe care Adrian Despot le-a pregătit pentru luna aceasta în Capitală i-au fost inspirate chiar de întâlnirea de la Sibiu.
„Pe 2 octombrie, jucăm «Acu2tic» în București. With a twist! Inspirați de «Sibiu Guitar Meeting», vă provocăm să vă aduceți chitarele la concert şi să cântaţi împreună cu noi. Cel mai bun „play along” e recompensat de «Quantic» cu un voucher de consumație în valoare de 500 lei. Penele de chitară sunt din partea noastră”, scria Adrian Despot pe pagina lui de Facebook.
Vor repeta experienţa „ACU2TIC” şi pe 18 octombrie, la Berăria H. „Acu2tic este pentru noi o întoarcere la origini, în vremea adolescenței, când, oriunde mergeam, aveam o chitară agățată în spate, iar fiecare popas însemna un cântec. Asta facem și acum eu, împreună cu Cezar (Popescu n. red.), cântăm piesele Vița de Vie fără tobe, clape sau bas, cu două chitare acustice și un munte de suflet”, declara Adrian Despot.
Bilete pentru concertul din club Quantic, București, din 2 oct. mai pot fi găsite la intrare, la preţul de 80 lei.
În Berăria H, pe 18 oct., accesul se face la ora 19.30, iar spectacolul va începe la 21.30. Biletele au preţuri cuprinse între 70 lei – Cat. A – în fața scenei, cu loc la masă, 40 lei – Cat. B – acces general cu loc la masă şi 30 lei – Cat. C – părțile laterale, cu loc la masă. Bilete şi informaţii suplimentare găsiţi pe yellowtickets.ro.
Pentru a recupera contravaloarea biletelor achiziționate pentru concertul Vița de Vie – OFF PLAYLIST (9 aprilie sau 1 octombrie 2020), din Club Control, puteţi să trimiteți o solicitare pe adresa [email protected] în termen de maximum 28 zile de la anunțul anulării/amânării concertului.