Ani de zile, decidenții politici din România au tratat „la mișto” fondurile europene. Multă hârțogăreală, controale la sânge, plus că, la final de proiect, nu „pica” nimic. În plus, „dependența” de Bruxelles dădea prost pentru lideri ca Victor Ponta sau Liviu Dragnea, care nu mai acceptau semnalele Occidentului față de derapajele tot mai dese în chestiunea statului de drept. Unde mai pui că o administrație cuplată la banii europeni însemna, automat, o administrație mai puțin controlabilă. Or, liderii de la centru sunt interesați să cultive dependența primarilor și managerilor de banii dați de ei înșiși, din pix. Așa a apărut Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), un plan prin care (am avut ocazia să văd asta în documentările prin țară) s-au făcut multe lucruri bune, dar care, din păcate, a concurat banii europeni și a descurajat cursa pentru obținerea acestora. Banii de la PNDL veneau ușor, pe proiecte negociate cu șeful de partid, se tocau și mai ușor, prin firme prietene, era loc și de un ciubuc, că nu stătea nimeni să verifice nici licitațiile, nici devizele, nici calitatea lucrărilor. Sunt celebre sălile de sport ridicate în sate, în care nu strângi copii nici de o miuță! Erau bani pentru clientela partinică, ce mai conta dacă investițiile sunt făcute cu cap ori dacă cineva chiar profită de ele?Anii au trecut, noi am cârpit pe ici, pe colo, cu banii din PNDL, primarii deștepți și destoinici nu au stat după Centru și au obținut fonduri europene, iar asta se vede. Unii au luat, cum e și logic, și dintr-o parte, și din alta. Dar infrastructura mare – autostrăzile despre care se tot vorbește de 30 de ani – tot nu am rezolvat-o: cazul Moldovei e flagrant. Așa că, în plină criză sanitară și economică, ne-am trezit că ar fi buni și banii europeni, zecile de miliarde promise de Bruxelles, ca să facem ce trebuia să facem de mult. Necazul e că, între timp, Uniunea Europeană și-a schimbat prioritățile. Pe bună dreptate: de ce ar mai fi o prioritate autostrăzile, într-un Occident înțesat deja de autostrăzi? Prioritățile UE sunt altele acum, și pentru ele se dau banii în următorii ani: tranziția spre o Europă mai verde, digitalizare și reformă. Va trebui să fim foarte convingători la Bruxelles, pentru a mai trage bani pentru asfalt. Putem, în schimb, să folosim bani pentru rețeaua de căi ferate, metrou, tramvaie, piste de biciclete (domenii verzi, nepoluante), pentru reabilitarea termică a blocurilor, pentru digitalizarea instituțiilor statului și pentru îmbunătățirea relației lor cu cetățenii, ca să terminăm, într-un final, cu eternele dosare cu șine și cozile interminabile la ghișee. Și, desigur, sunt mulți bani pentru reforma aparatului bugetar, deși nu pare nimeni interesat de așa ceva pe la noi.
Constrânsă de situația complicată a momentului, România e în fața unei decizii istorice: trebuie să învețe din greșelile anilor trecuți și să se pună serios pe atragerea de bani europeni. Nu e imposibil: orașe precum Clujul sau Turda au început deja tranziția spre „verde” și au mutat transportul local pe automobile electrice. În alte multe locuri a început, cu succes, procesul de digitalizare. Bani sunt, minte mai trebuie. Dă-i, Doamne, românului, mintea de pe urmă!
