
A terminat Arhitectura, dar s-a îndrăgostit devreme de arta străveche a Feng Shui-ului și a astrologiei chineze, pentru tainele căreia a mers până la capătul lumii. Cristina Groza e astăzi singurul Maestru din România acreditat de „Asociația Internațională de Feng Shui” din Singapore și unul dintre singurii patru specialiști acreditați din Europa. Este și întemeietoarea „Academiei de Metafizică Chineză”, ale cărei diplome sunt recunoscute la nivel internațional. O maestră a citirii în stele, pe care am invitat-o să ne explice ce ne așteaptă din punct de vedere al metafizicii chineze în anul recent început.
„Anul trecut a fost un an de curățare și restructurare”
– Am lăsat în urmă un an care a marcat întreaga omenire pentru foarte multă vreme. Ai putea să le spui cititorilor noștri cum se văd, din perspectiva astrologiei chineze, evenimentele din 2020?
– 2020 a fost în astrologia chineză un an de Metal Yang pe Șobolan. Șobolanul e chiar animalul care deschide ciclul celor 12 animale în astrologia chineză. Asta înseamnă că 2020 a reprezentat, din această perspectivă, un moment de cotitură. Era un an potrivit să închidem anumite cicluri și să ne pregătim de altele noi, să ne facem ordine la propriu și la figurat în viețile noastre, în afacerile noastre, în prietenii, în relațiile de iubire. Șobolanul este un semn de Apă, care în metafizica chineză reprezintă inconștientul. Nu e de mirare că s-a simțit la nivelul fiecărui individ o nevoie de schimbare profundă, o nevoie de a lăsa în urmă tipare vechi de funcționare, care nu-și mai aveau rostul. A fost un an în care psihoterapia a fost foarte bine venită, fiindcă exista acest potențial de muncă interioară, de vindecare, de restructurare. Înainte să plantăm semințele a ceea ce ne dorim pentru următorii 12 ani, trebuia, așadar, să curățăm și să arăm solul, pentru a-l face fertil.
– Restructurările despre care vorbești s-au văzut și la nivel global. Lumea întreagă a fost în criză.
– Da, pentru că 2020 a fost un an de Metal cu foarte multă Apă. Șobolanul e un semn de Apă, dar și Metalul generează mai departe Apă. În metafizica chineză, asta înseamnă foarte multă frică. Lumea întreagă a fost zguduită de sentimentul că lucrurile ne scapă de sub control. Apa aduce emoții tulburi, mult necunoscut, anul trecut s-a plâns mult. Tot excesul ăsta de Apă a afectat partea hormonală la femei și partea urinară. Foarte multe persoane au suferit de retenție inexplicabilă de apă, au simțit că e mai greu să slăbească decât în alți ani. Asta, și pentru că Apa stinge Focul, iar Focul a lipsit cu desăvârșire din harta anului 2020. Au lipsit deci bucuria, optimismul, efervescența, exuberanța. Distracțiile au dispărut, celebrările s-au rărit, călătoriile au fost puține. Energia și entuziasmul nostru au fost înecate. Lipsa Focului a făcut să scadă și Bursa, când sunt pesimiști, oamenii nu investesc. Metalul a fost slăbit, deci plămânii, care sunt guvernați de Metal, au fost sub risc. Și nu e de mirare. Dar Metalul Yang e și revoluționar, e o sabie cu două tăișuri, e cel care se ridică la luptă cu furie împotriva nedreptăților, dar e și justițiarul căruia nu-i place să se supună, să i se spună ce să facă. Din cauza lui, ne-am trezit, și-n Statele Unite, și-n Europa, cu atât de multe mișcări de stradă, cu revolte sociale, cu nemulțumiri și încălcări ale regulilor. Metalul Yang e și tiranic uneori, aduce gesturi dictatoriale, impunere a ordinii cu forța. Ivan cel Groaznic s-a născut sub semnul Metalului Yang, ca și Elisabeta Bathory, care sacrifica virgine și se spăla în sângele lor, ca să se păstreze tânără.
– Au existat însă și lucruri bune, domenii favorizate de astre?
– Toate domeniile guvernate de elementul Pământ au mers bine, pentru că Apa reprezintă Banul Pământului. Au prosperat, prin urmare, construcțiile, zona de IT, online-ul, care a explodat, industria farmaceutică. În timp ce industria Focului s-a prăbușit: aeronautica, Bursa, distracția, divertismentul, artele spectacolului și tot ce ține spiritul oamenilor sus.
„2021 vine cu poftă de dulce. O să ne abținem greu de la biscuitul în plus”

– Acum o lună, asiaticii au sărbătorit Noul An Chinezesc. Sunt ei mai optimiști în ce privește lunile ce urmează? De ce vom avea parte?
– Dacă anul trecut a fost minunat pentru săditul unor semințe, pentru punerea lor la germinat, 2021 e anul Boului, un animal de Pământ, care va hrăni sămânța și o va face să rodească și să prindă rădăcini. E un an perfect pentru implementări, pentru pus bazele unor fundații solide. Cum spuneam, nu uitați, suntem încă la începutul unui ciclu de 12 ani. E un an în care putem manifesta multe lucruri bune la modul concret, cu condiția să muncim, să fim perseverenți. Orice demers, fie el unul legat de carieră sau de o relație, are nevoie de timp și de eforturi susținute. Roadele le vom culege poate abia după un deceniu, însă ce facem acum ne decide traiectoria.
– Ne putem aștepta la o stare de spirit mai bună?
– Focul e obosit, în continuare, așa că și în 2021, oamenii vor continua să se simtă dezenergizaţi, lipsiți de speranță. Și e justificat, suntem cu toții după un an foarte greu. Anxietatea, lentoarea, sentimentul că lucrurile încă stagnează o să continue să ne bântuie. Cei care trag ca hamsterii la sala de sport se vor simți și mai obosiți ca în alți ani. De ce? Pentru că nu prea avem Foc, așa că nu are niciun sens să-l consumăm aiurea și pe puținul pe care-l avem. Cele mai bune sporturi de întreținere anul ăsta sunt cele care combină latura spirituală cu cea de mișcare, cele care ne aduc și o așezare a minții și întrețin Focul, nu-l consumă. Mult mai câștigați vor fi cei care practică meditația, yoga, qi-gong-ul, tai-chi-ul sau artele marțiale. Să fim, dacă se poate, mai blânzi cu noi înșine. Dacă vorbim de starea de bine, mai trebuie menționat și că 2021 vine cu poftă de dulce, o să ne fie greu să ne abținem de la biscuitul ăla în plus. O să simțim nevoia să mâncăm mai mult dulce, mai mulți carbohidrați, așa că mare atenție la nivelele glicemice și la excese. Se vor face „penalizări”, cum spunem noi în metafizica chineză, va crește riscul de diabet, de cancere. Stomacul, splina, pancreasul sunt fragilizate și expuse. Unii dintre noi vor avea poate probleme mai multe cu pielea, alții cu dantura, care va necesita lucrări de anvergură. Există însă și aspecte bune, nu trebuie să ne pierdem speranța. Unul dintre ele vine de la faptul că Metalul Yin (fiindcă 2021 e un an de Metal Yin) este și metalul delicat, în aspectul lui micro, poate simboliza acul, seringa. Boul e un animal de Pământ, Pământul guvernează și genetica. Ne putem aștepta să se descopere proceduri genetice noi, proceduri de întinerire noi, vaccinuri noi pentru mai multe boli, nu doar pentru Covid. Cel mai probabil, până la finalul acestui an, pandemia va fi rezolvată. Însă această pandemie va forța niște descoperiri extraordinare în medicină. Cu o mare provocare vin și mari rezolvări!
– Când vom putea dansa, când ne vom putea distra, când ne vom strânge din nou în brațe?
– Avem o energie de Metal Puternic anul acesta, artele și divertismentul încă nu-și vor reveni. Abia în 2022, când vom fi guvernați de Lemn, care susține Focul, vor reîncepe să ardă toate: să reizbucnească distracția, spectacolele, evenimentele sociale. Până atunci, ne putem consola cu gândul că auspiciile sunt bune pentru primit sprijin financiar. Anul acesta se vor debloca mulți bani în beneficiul artelor, pentru că, așa cum spunem noi, Metalul e Banul Focului. Finanțările vor fi deci privilegiate, vor exista fonduri, important e să le accesăm.
„Chiar dacă nu este un an bun pentru dragoste, este un an bun pentru femei”
– Și pe harta iubirii ce stele avem? E 2021 un an bun pentru relații?

– Din păcate, anul acesta lipsește Floarea Iubirii de pe hartă. E un aspect pe care anul trecut l-am avut. În ciuda pandemiei, oamenii s-au iubit, s-au cuplat, unii s-au redescoperit, alții au făcut copii. Metalul Yin e guvernat de Venus, care reprezintă iubirea în sine și frumusețea aceea rafinată. Ne putem aștepta să visăm mai mult la cum ar trebui să fie iubirea ideală și să fim nevoiți să fim mai diplomați. Metalul Puternic e și supărăcios, ranchiunos, plin de regrete și nostalgii. Vom fi tentați să ne uităm mai mult în trecut, cu sentimentul că înainte era mai bine, o să ne fie mai greu să iertăm unele lucruri, o să rumegăm întâmplări de mult apuse. Apoi, o să fim mai sensibili ca niciodată la chestiuni de imagine, la cum ni se spun lucrurile. Metalului Yin nu-i place să fie criticat, dar el, pe de altă parte, n-are nicio problemă să critice. Din contră, are limba ascuțită. Multă lume riscă să ia personal foarte multe gesturi și vorbe. Și nu e recomandat. Vom fi mai sensibili cu toții. Vor exista multe scindări de grupuri și prietenii. Se vor crea alianțe noi, se vor semna tratate, fiindcă metalul Yin e cel mai diplomat dintre toate elementele, dar se vor și strica legături și prietenii. Iar la nivel global, foarte posibil să avem parte de trădări, lovituri de stat, divizări. În 1961, ultima dată când am avut un an de Metal Yin pe Bou, a început construirea Zidului Berlinului. Dar, chiar dacă nu e extraordinar pentru dragoste, 2021 e un an foarte bun pentru femei.
– La ce te gândești când spui asta?
– Avem acest Metal Yin care e chintesența strălucirii interioare și exterioare. E acea strălucire rafinată, elegantă. Femeile vor fi preocupate nu doar de aspectul fizic, de pielea lor, de machiaj, de procedurile cosmetice, ci și de bijuterii. Metalul Yin e simbolul bijuteriei, și în sens concret, și în sens metaforic. Marilyn Monroe, care e Metal Yin în harta personală, are o replică foarte frumoasă, spune: „Nu contează cum te îmbraci, contează atitudinea.” Și, ca să demonstreze asta, a făcut o ședință foto într-un sac de cartofi. Anul ăsta, noi, femeile, avem ocazia să învățăm să ne purtăm pe noi, să ne conștientizăm valoarea noastră și a celor de lângă noi, acea valoare care nu ține de statut, de cum ești îmbrăcat sau de cum arăți, ci de cine ești cu adevărat la interior, de care este adevărata ta strălucire. E cea mai frumoasă lecție a acestui an. Și merită aprofundată. Cu atât mai mult cu cât ne apropiem de Trigrama Focului (un aspect care va avea loc în 2023) care va favoriza din plin feminitatea asumată. Femeile vor căpăta mai multă putere, femeia matură, coaptă, realizată va ieși în evidență.
„România își va reveni mai bine și mai repede ca alte țări”
– Hai să facem și niște previziuni. Care sunt semnele avantajate anul acesta?

– Persoanele cele mai afectate anul ăsta sunt cele născute în an de Capră. Caprele sunt „ciocnite” de Bou. E un an turbulent pentru Capre, li se cere schimbare și nu e ușor, Caprele sunt mai înțepenite în proiect. E foarte posibil ca anul acesta să aibă nevoie de un șut în fund ca să o ia din loc. Caprelor li se cere să fie mai maleabile și deschise la schimbări. Anul acesta, schimbările le sunt favorabile, fie că e vorba de schimbarea locului de muncă, de schimbarea casei sau a orașului în care trăiesc. Să nu-și asume riscuri mari, să nu facă lucruri periculoase, să nu practice sporturi extreme, să nu conducă agresiv și sportiv, să nu joace jocuri de noroc, fiindcă există risc de accidente și pierderi. Cât despre cei născuți în zi de Capră (asta în cazul în care v-ați făcut deja harta personalizată), ei pot avea și probleme relaționale, se pot lovi de mai multe încercări în relația de cuplu și pot ajunge chiar la despărțiri și rupturi, dacă nu negociază termenii cu diplomație. Vor fi foarte tentați să fie critici, ironici și răi de gură. Îi sfătuim să se abțină, să țină bine cârma, dacă vor trece de furtună anul acesta, relația va fi salvată. Caprele se pot proteja creându-și un soi de talisman, care să le reamintească în fiecare zi că trebuie să fie mai precaute. Să poarte simbolul Șobolanului gravat pe un bănuț, să-și pună o imagine cu un șoricel pe telefon sau să aibă pe birou o figurină șoricel. Evident că o fotografie sau o jucărie nu protejează în sine, nu vorbim aici de credințe magice, ci de o imagine-ancoră, care e acolo să ne amintească în permanență să ne păstrăm vigilenți.
Și cei născuți în an de Bou vor fi foarte testați anul acesta. Se spune despre ei, în metafizica chineză, că ofensează Marele Duce al Anului, căruia nu-i place să mai vadă un alt animal din aceeași rasă. Prin urmare, contrar chinezilor de rând, care nu cunosc astrologie și vând anul acesta o grămadă de bivoli în miniatură, nu e deloc indicat să ne facem talisman din Bou în 2021. Celor născuți în an de Bou li se recomandă să meargă pe burtă, să nu bată cu pumnul în masă, să nu iasă în față cu orice preț, să nu sfideze și să nu provoace. Lecția lor în 2021 e să stea la locul lor. Este o lecție a umilinței. Și lor le este recomandat același remediu cu simbolul Șobolanului.
Tot greu le va fi în 2021 și celor născuți în an sau zi de Câine, pentru că Boul și Câinele se „penalizează” reciproc. Cei care au în Coloanele Destinului Câine (informație pe care o pot afla doar dintr-o hartă personală) ar putea fi susceptibili la afecțiuni de sănătate ascunse. Boul le aduce „penalizarea” de 3. Câinii care sunt tentați să calce strâmb anul ăsta mai bine să se abțină, fiindcă trădările sau greșelile ies la suprafață.
Există însă și semne care se vor simți bine anul ăsta. Pe unul dintre ele probabil l-ați ghicit deja: Șobolanul. După ce și-au făcut de cap anul trecut, fiindcă a fost anul lor, o duc destul de bine și anul ăsta. Șobolanii sunt în armonie cu Boul, se completează foarte bine, vor avea deci un an mai lejer. Iar cei născuți în zi de Șobolan se pot îndrăgosti, își pot găsi perechea. Tot un an relativ ușor vor avea și cei născuți în an de Cocoș sau Șarpe. Cocoșul, Șarpele și Boul sunt menage a trois-ul astrologiei chineze. Se înțeleg extraordinar. Prin urmare, nu-l vor ofensa pe Marele Duce al Anului, din contră. Un an foarte bun, în care pot găsi soluții neașteptate și în care pot primi ajutor divin și sprijin din partea oamenilor, vor avea toți cei născuți în anii care se încheie cu 0, 4 și 8. Pentru ei, 2021 reprezintă An de Nobil. Aceștia își vor putea rezolva multe probleme și blocaje care îi trag în jos de foarte mulți ani. Să nu se sfiască să ceară ajutor și să-l ofere și ei, de câte ori au ocazia. Pentru toate celelalte semne nemenționate, situația depinde foarte mult de harta personalizată. Două persoane născute în același an pot avea parte de întâmplări foarte diferite, de aceea n-aș vrea să generalizez.
– Există activități recomandate, domenii care vor merge mai bine ca altele? Spre ce să ne îndreptăm atenția?
– Vor merge foarte bine clinicile de stomatologie și de estetică. Procedurile și operațiile estetice sunt favorizate, pentru că femeile vor vrea să fie mai strălucitoare, să iasă în evidență, să-și pună în valoare feminitatea. Bijutierii, atelierele de bijuterii vor înflori, fiindcă pietrele prețioase și cristalele poartă cu ele energia anului. La fel și în ceea ce privește industria machiajului și moda. Culorile anului, conform astrologiei chineze, sunt galbenul și griul. Metalul dă tonurile de gri, argintiu, auriu. Iar Pământul Boului dă nuanțele de maro, muștar, galben, portocaliu. Ce e și mai uimitor e că firma Pantone, care e liderul mondial al tendințelor cromatice, fie ele în decorațiuni, publicistică, modă, anul acesta a decretat drept culorile anului tot griul și galbenul. Sunt sigură că nu au un astrolog ca sfetnic! (râde) Va merge binișor și domeniul imobiliar, iar din 2022, prețurile vor începe chiar să crească. Bursa nu-și va reveni încă, de criză financiară vom mai avea parte. Cei care au investit în acțiuni mai au de așteptat până la anul. Artiștii vor mai sta încă pe bară. Presa scrisă va începe să-și revină din partea a doua a anului, pentru că Pământul e Banul Lemnului, iar presa e guvernată de Lemn. Și va merge binișor și industria alimentară. Una peste alta, România își va reveni mai bine și mai repede ca alte țări, în ciuda faptului că anul trecut a fost „dublu ciocnită”.
„Navigatorii pricepuți se ghidează și după stele”
– Cât de mult ne influențează astrele, Cristina? Putem schimba ceva, odată ce știm cum vor sta lucrurile?

– Jimmy Dean a spus cândva că nu putem schimba direcția vântului, dar putem ajusta velele pentru a naviga mai ușor pe timp de furtună și pentru a ajunge la destinație. Cam așa văd eu rolul astrologiei. Paradoxul e că, dacă știm să navigăm inteligent în apele vieții, obținem mai multe rezultate constructive într-o perioadă cu furtună, decât atunci când plutim în ape liniștite. Pe timp de pace, te simți bine, stagnezi, nu ești forțat de împrejurări să te reinventezi, nu crești, nu evoluezi. Dar în momentele de criză, de furtună, se cere mult de la noi, nu doar să ne stăpânim propriile anxietăți și să ne păstrăm motivația, ci și să stăpânim echipajul, să-l încurajăm, să ținem bine cârma, să gândim strategii de ieșit din impas. Dacă reușim să ținem bine direcția fără să ne lăsăm cuprinși de panică, suntem salvați. Iar pentru asta, navigatorii pricepuți se ghidează și după stele.
Șobolanul
– Cei născuți în 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008.
Boul
– Cei născuți în 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009.
Câinele
– Cei născuți în 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018.
Capra
– Cei născuți în 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015.