– Mic îndrumar pentru o introspecție rapidă –

Orice om are zile mai bune și mai proaste. A pretinde cuiva să fie relaxat și vesel tot timpul ar fi, desigur, absurd. Stările noastre sufletești oscilează în mod natural, iar în ziua de astăzi, când stresul se resimte cu o intensitate sporită la scara întregii societăți, psihicul este supus unei presiuni fără precedent. În majoritatea cazurilor, reușim s-o suportăm, fără a ne lăsa copleșiți, grație capacității noastre de a ne adapta la situații nefavorabile, păstrându-ne intact echilibrul – o calitate prețioasă, pe care psihologii o numesc „reziliență”. Dar cum putem sesiza deosebirea, atunci când în mecanismul delicat al psihicului se produce o dereglare mai profundă, care tinde să se permanentizeze și pe care nu vom izbuti s-o corectăm fără ajutorul unui medic?
Vă semnalăm mai jos o serie de simptome care ar trebui să vă servească drept repere pentru orientare și reflecție. Spre deosebire de fluctuațiile firești ale dispozițiilor de moment, manifestările afecțiunilor psihice persistă o perioadă mai îndelungată și sunt prezente pe aproape întreaga durată a zilei. Ele constituie semnale de avertizare și merită să fie luate în serios.
Parcurgând cele cinci liste de afirmații pe care vi le prezentăm în continuare, nu veți avea nimic de bifat sau de evaluat. În schimb, vă trebuie puțină liniște și ceva timp, pentru a reflecta asupra stărilor dvs. sufletești. Încercați să vă dați seama dacă nu cumva ați descoperit în comportamentul dvs. astfel de tendințe și poate că ați refuzat instinctiv să le conștientizați sau, antrenați în iureșul activităților cotidiene, le-ați pierdut din vedere.
Există la mine semne ale unei stări de spirit depresive?
În ultimele două săptămâni, cât de puternic v-ați simțit marcat de următoarele limitări/tulburări?
* Melancolie, lipsă de speranță.
* Dispariția bucuriei și a interesului pentru tot ce vă înconjoară.
* Tulburări de somn (dificultatea de a adormi și/sau treziri în timpul nopții) ori o nevoie mai mare de somn.
* Senzație de epuizare, lipsă de energie.
* Pierderea apetitului sau o poftă de mâncare exagerată.
* Scăderea stimei de sine, sentimentul de a fi un ratat.
* Dificultăți de concentrare.
* Sentimentul că ați devenit mai lent sau agitație psiho-motorie.
* Vă gândiți la moarte sau la faptul că nu mai vreți să trăiți (dacă aveți gânduri de suicid, cereți neîntârziat ajutor).
Am tendința de a manifesta tulburări anxioase?

În general
* Atacuri bruște de panică: o frică intensă, însoțită de simptome fizice (de exemplu, accelerarea bătăilor inimii, tremurat, greutate în respirație).
* Frica de a ieși din casă neînsoțit, teama de a fi înconjurat de mulțime, de a folosi mijloacele de transport în comun (nu ne referim aici la îngrijorarea legată de posibilitatea unei infectări, care este perfect justificată în contextul actual).
În ultimele două săptămâni
* Anxietate, nervozitate, încordare.
* Un sentiment de îngrijorare, care nu poate fi îndepărtat sau ținut sub control.
* Griji legate de diverse aspecte ale vieții.
* Dificultatea de a atinge starea de relaxare.
* Neliniște, neastâmpăr, incapacitatea de a sta nemișcat.
* Irascibilitate, impulsivitate.
Relația mea este disfuncțională?
* Înmulțirea conflictelor și a certurilor.
* Manifestarea unei atitudini negative, suspicioase, față de partener.
* Intenția de a vă despărți.
* Absența interacțiunii pozitive și a unor activități comune.
* Agresivitate sau atacuri verbale ori fizice.
Sufăr de afecțiuni psihosomatice și stres?
* O sumă de suferințe fizice, la care nu s-a identificat o cauză organică precisă (de exemplu, afecțiuni cardiovasculare, probleme digestive, dureri de cap, dureri cronice etc.).
* Dispariția libidoului.
* Dificultatea de a vă deconecta și calma.
* Iritabilitate.
Sunt în pericol să dezvolt o dependență de alcool ori am devenit deja alcoolic?
* Consum frecvent de alcool.
* Senzația că nu reușiți să vă relaxați fără o băutură alcoolică.
* Simțiți deseori nevoia să beți un pahar sau mai multe.
* Consumul de alcool v-a pus în imposibilitatea de a vă îndeplini corespunzător îndatoririle sau v-a creat alte probleme.
* Sentimente de vinovăție sau remușcări legate de consumul de alcool.
* Dvs. personal (sau cineva din imediata dvs. apropiere) v-ați provocat o rănire din cauza consumului de alcool.
* Rudele, prietenii sau medicii și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu obiceiul dvs. de a consuma alcool.
În loc de concluzii
Așadar, este important de reținut că dezechilibrele psihice se trădează prin simptome persistente. Desigur, acestea se pot raporta și la alte teme, dincolo de cele selectate de noi. De pildă, unii oameni dezvoltă tulburări obsesiv-compulsive (acțiuni și/sau gânduri repetate la nesfârșit, cum ar fi impulsul de a te spăla imediat pe mâini după atingerea oricărui obiect sau întreținerea curățeniei în locuință transformată într-o adevărată manie, precum și obsesia de a deține permanent controlul, atât asupra persoanelor din jur, cât și a evenimentelor). Alții manifestă tulburări de comportament alimentar, ca anorexia nervoasă ori bulimia.
În cazul când identificați la dvs. câteva dintre simptomele menționate de noi în aceste pagini, este posibil să suferiți de o patologie relevantă clinic. Dacă gândurile, emoțiile sau propriul dvs. comportament v-au devenit o povară, dacă simțiți că ele vă provoacă anumite limitări în viața de zi cu zi, de pildă în relațiile sociale, ar trebui să apelați la un specialist, care vă poate acorda asistență calificată. Cereți ajutorul medicului de familie ori adresați-vă direct unui psihoterapeut sau psihiatru.