„Elveția României e aici, în Bărăgan”
– În pofida numelui, comuna Ștefan cel Mare nu se află în Moldova, ci în inima Bărăganului, în apropiere de Autostrada Soarelui. Privită din spațiu, cu ajutorul aplicațiilor de pe internet, vatra satului are formă perfect paralelipipedică, iar străzile sunt drepte ca trase cu rigla. Suprafețele agricole sunt în mare parte certificate ecologic. Dezvoltarea edilitară din această comună călărășeană contrazice imaginea pe care o avem despre satele noastre din câmpie –
Izvorul banilor publici stă deschis

Primarul Nicolae Pandea este un veteran al administrației publice locale: se află în fruntea comunei Ștefan cel Mare din 1 februarie 1990. După treizeci de ani, nu pare să fi obosit sau să se fi sastisit de responsabilitățile edilitare. Mai mult, este și vicepreședinte al „Asociației Comunelor din România”, la întâlnirile căreia participă regulat, iar intervențiile sale au valoarea conferită de spiritul gospodăresc, probat cu prisosință în localitatea sa, și de experiența îndelungată în treburile administrației publice locale din mediul sătesc. E timpul să o spunem tranșant: în comunele unde primarii au pricepere, energie și voință să facă lucruri bune pentru comunitate și, desigur, tenacitatea de a bate pe la ușile mai-marilor de la București, aspectul acestor localități s-a transformat uluitor. Astfel de sate românești, care beneficiază de utilități publice, sunt deja egale cu multe sate din țările occidentale. Acesta este și rezultatul aderării României la Uniunea Europeană, care a acordat fonduri nerambursabile de zeci de miliarde de euro pentru investiții, dar și al muncii unor primari care au înțeles că bunăstarea nu pică din cer. E nevoie de multă implicare, iar rezultatele sunt vizibile, inclusiv la Ștefan cel Mare, în județul Călărași.
O mie de hectare bio!

Două sunt sursele majore de bani primiți de comună: bani europeni, prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) și bani din bugetul românesc prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală ( PNDL ). În centrul localității sunt plantate panouri mari, pe care poți citi informațiile despre aceste investiții. „Cu banii europeni am asfaltat o parte din străzi, am construit și dotat un centru de zi pentru copii, am extins rețeaua de canalizare, am mai depus un proiect pentru finanțarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, pe care sperăm ca anul viitor să-l deschidem, iluminat public, dotare cu un buldoexcavator pentru situații de urgență, plus modernizarea școlii cu un milion de euro, proiectul meu de suflet, fiindcă sunt profesor. Avem una din cele mai frumoase școli din județ, iar elevii învață într-un singur schimb”, își comunică primarul Nicolae Pandea proiectele realizate cu bani europeni. În același timp, aderarea la Uniunea Europeană a însemnat un progres și pentru fermierii locali, care au atras fonduri europene pentru dotarea cu utilaje agricole și încasează subvențiile anuale, care se ridică la 200 euro pentru un hectar. Mai mult, devenind fermieri europeni, agricultorii din partea locului au căpătat apetit pentru agricultura ecologică: jumătate din suprafața cultivată la Ștefan cel Mare, adică peste 1000 ha, este certificată bio! „Elveția României este aici, la Ștefan cel Mare, fiindcă am renunțat la pesticide și avem o natură curată, apa din fântânile noastre este potabilă, fără nitrați și nitriți”, susține primarul.
Navetiștii Bărăganului

Merg pe o stradă asfaltată, cu treceri de pietoni bine marcate, și privesc casele și gospodăriile. Unele au acoperișuri noi, garduri noi, grădini bine îngrijite, cu flori multe și nelipsitul solar pentru cultivarea tomatelor. Altele sunt case noi, vile cu etaj, ridicate de la temelie. Văd un sătean într-o ogradă și-l chem la poartă. Îl întreb direct cum e traiul pe aici. „Sunt zugrav de meserie, lucrez la o unitate militară, angajat civil. Traiul pe la noi s-a îmbunătățit foarte mult în ultimii zece ani. Mă refer la infrastructura din comună. Avem apă, canalizare, iluminat public. Nu mai facem parte din categoria celor cu WC-ul în fundul curții, ne-am amenajat băi, avem tot ce ne trebuie. Eu sunt născut și crescut aici și acum nu aș pleca pentru nimic în lume din satul meu”, îmi răspunde Nicolae Vârșan. Multe sate din toată Europa, nu numai din țara noastră, se confruntă cu o problemă gravă: depopularea. Tinerii pleacă în orașele mari sau în străinătate, în căutarea unor locuri de muncă bine plătite. Cum stau lucrurile la Ștefan cel Mare, în mijlocul Bărăganului? „Noi nu pot să spun că suntem mai mulți decât în 1990, dar nici nu am scăzut foarte mult. Noi am fost preocupați să ținem oamenii în sat. În 1992, am dat în concesiune 100 de locuri pentru case, de 1000 mp, unor familii tinere. Apoi, am dat în folosință gratuită, în medie zece locuri pentru casă, în fiecare an. Și anul acesta am dat deja șapte loturi. Cred că acest lucru a contat pentru comunitate. Sigur, nu sunt multe locuri de muncă în sat, oamenii merg la Fetești sau chiar la București, dar se întorc seara aici, la casele lor, sunt navetiști. Puțini au plecat în străinătate”, îmi explică primarul.
Prețul pământului fertil

Cea mai mare avuție a comunei rămâne însă pământul fertil. Primarul îmi spune că, în trecut, localitatea dispunea de mult mai multe terenuri arabile, care însumau câteva mii de hectare. În urma unor decizii de la București, mare parte din suprafață a fost transferată în proprietatea unor comune vecine, care se află în județul Ialomița, iar Ștefan cel Mare a rămas cu numai 2000 de ha. După revoluție, sătenii și-au revendicat pământurile. A apărut un mozaic de mici proprietăți, al căror randament economic era scăzut. Cu vremea, oamenii s-au convins că numai prin asociere pot răzbate într-o economie concurențială. Au înființat o cooperativă agricolă de bunăvoie, nu siliți, ca în anii ‘50 ai secolului trecut. Treaba a mers atât de bine, că nimeni nu a vrut să-și vândă pământul, așa cum se întâmplă prin alte părți. Valoarea hectarului de teren arabil este, oricum, subestimată: „Un hectar la noi în zonă a ajuns să coste între 8000 și 10.000 de euro. Este, ce-i drept, mult, față de alte zone. Explicația este simplă: aici e pământul foarte fertil. La cât este de fertil, ar trebui să coste însă mult mai mult. Prețul real ar trebui să fie 30.000 de euro, după cum mi-a spus un profesor de la Agronomie, de la București, acum câțiva ani. Cert este că oamenii sunt din ce în ce mai preocupați să-și cultive terenul corect, eficient, pentru profit”. Visul agricol al primarului este o cooperativă agricolă care să ofere hrană locuitorilor: „Aș vrea să producem noi totul, aici, în economia noastră locală. Să avem pe lângă fermele vegetale și o fermă zootehnică, să avem un abator al nostru, o brutărie. Vedeți dvs., locuitorii noștri care au serviciu au adoptat un stil de viață modern. Ei lucrează la oraș, câștigă banii de acolo, vin seara acasă, dar nu mai au timp și nici energie să muncească în gospodărie. O astfel de cooperativă le-ar putea furniza, în regim de catering, hrana cea de toate zilele. E un vis al meu”.
Bărăganul este un ținut al contrastelor, ca mai toată țara, de altfel. Sunt și sate oropsite, dar și localități care s-au dezvoltat, una dintre acestea fiind Ștefan cel Mare. Sigur, chiar și într-o astfel de comună trăiesc oameni nevoiași, dar becurile rețelei publice luminează strada pentru toată lumea, iar pe străzile asfaltate circulă toți locuitorii. Rețeaua de apă a fost introdusă pentru toți cei dispuși să plătească un mic abonament lunar. Localitatea Ștefan cel Mare, condusă din februarie 1990 de același primar (care a trecut testul tuturor alegerilor locale), contrazice imaginea pe care orășenii o au despre satele Bărăganului: sărace, pipernicite, înapoiate. Repet, sunt și din acestea, dar exemplul invocat aici cere de urgență o actualizare a percepției. O actualizare în bine!