Suntem cu toții, zilele acestea, martori ai finalului de mandat ai unuia dintre cei mai puternici și mai respectați politicieni ai Europei și ai lumii din ultimele decenii: cancelarul german Angela Merkel. În cei 16 ani de mandat neîntrerupt, a fost artizanul hegemoniei germane în economia europeană și unul dintre pilonii importanți ai echilibrului – și așa precar – din Uniunea Europeană. Retragerea ei naște îngrijorări firești, nu doar în privința evoluției Germaniei și a UE în viitorul apropiat, dar și într-un context geopolitic mai larg.
Până să ne îngrijorăm, însă, de soarta politicii globale, să constatăm contrastul flagrant dintre stabilitatea pe care Germania și-a clădit prosperitatea de azi (același cancelar, vreme de patru mandate pline consecutive! Adică 16 ani plini) și instabilitatea cronică de la noi. Lăsând la o parte criza politică actuală, când țara are un guvern demis, să încercăm să ne amintim cum și de cine a fost guvernată România în ultimul deceniu. Exercițiul de memorie este cât se poate de revelator: Mihai Răzvan Ungureanu a stat la Palatul Victoria doar patru luni; a urmat Victor Ponta, cu un mandat de trei ani, din care unul extrem de tulbure, și cu o demisie la presiunea străzii, după dezastrul de la clubul Colectiv; a venit la putere guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș, până la noi alegeri – un an și câteva luni; a urmat mascarada guvernării PSD, condusă din umbră de Liviu Dragnea, cu executanți scoși în față, câtă vreme se dovedeau utili, dar și torpilați, apoi, de propria lor majoritate. Unul dintre ei, Sorin Grindeanu, care acum e din nou pe cai mari, a stat șase luni la Victoria, de unde a plecat cu coada între picioare; Mihai Tudose n-a rezistat nici el mai mult de jumătate de an, pentru ca apoi, guvernarea PSD să se încheie, triumfal, cu numirea Vioricăi Dăncilă, pentru un mandat surprinzător de lung, un an și zece luni. Disperat să preia cât mai repede puterea, înainte alegerilor la termen, Ludovic Orban a guvernat un an și o lună, dar n-a reușit să continue la Victoria și după alegeri, fiind înlocuit cu Florin Cîțu, și el, cu mai puțin de un an de mandat.
Opt premieri, în mai puțin de un deceniu, iar perspectivele de stabilitate, după cum bine vedem, nu se prea întrevăd. Evident, nici Angela Merkel nu ar fi rezistat 16 ani la putere, dacă ar fi avut prestația publică pe care au avut-o unii dintre premierii români. Dar nici nu a fost pusă acolo doar ca să se facă de râs și ca să acționeze, robotic, la ordine de sus, așa cum a devenit cutuma în politica românească a ultimului deceniu. Tot vorbim de reforme, pe care, chiar va trebui să le facem, dacă vrem să vedem banii de la UE. Dar ce reforme să faci, când noi schimbăm premierii, în medie, o dată pe an?!
