– Desfășurată săptămâna trecută la Iași, cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Literatură și Traducere a scăpat la mustață de o posibilă anulare, oferind celor câteva sute de oameni veniți din toată țara bucuria reîntâlnirii cu literatura și cu autorii ei –
Nouă lucruri care ne-au plăcut la FILIT
Organizarea

…pentru că, deși s-a suprapus pe una din cele mai apăsătoare săptămâni ale anului, în plină criză politică și sanitară, FILIT a fost un pariu câștigat. Cu purtarea obligatorie a măștii, cu control repetat al certificatului verde, cu distanțare în sală și invitați mai puțini, festivalul fondat de Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu și Dan Lungu s-a desfășurat în condiții ireproșabile. „Un festival normal într-o lume anormală”, care ne-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că, atunci când oamenii dau dovadă de responsabilitate, și cultura ne poate salva.
Invitații
… pentru că ei sunt lava fierbinte a FILIT-ului, motivul principal pentru care publicul vine la Iași. Mai puțin numeroși ca în alți ani, cu mai puține nume străine în catalog, fiindcă mai mulți au preferat să se ferească de neplăcerile unei posibile carantine, invitații de anul acesta au îmbrăcat cu prezența și entuziasmul lor festivalul în haine de sărbătoare. Am aflat din culise că, dacă pandemia nu ne-ar fi pus într-o situație atât de deprimantă, am fi avut pe scena Teatrului Național din Iași un mare scriitor nobelizat, care și-a anulat însă venirea chiar în ultima clipă. I-am văzut în schimb pe poeții croați Miroslav Kirin și Goran Čolakhodžić, traduși recent într-o antologie, dar și pe Nada Topić, misterioasa cu păr roz, ale cărei poezii despre tata, recitate pe scena Teatrului Național, au fost pentru mulți dintre noi o revelație, pe poeta și prozatoarea Ana Blandiana, laureată a premiului Herder, căreia i s-a dedicat și ultima seară a festivalului, pe franțuzoaica Muriel Augry, care, printr-o întorsătură interesantă a destinului, e astăzi directoarea „Institutului Francez” din Iași, pe olandeza Cornelia Golna, născută în SUA, dintr-o mamă româncă și un tată aromân (locuiește în Leiderdorp) și a cărei fabuloasă poveste a strămoșilor ei o găsiți în romanul „Eroi pătați”, publicat la Editura Eikon; pe autorii de literatură pentru copii, Carmen Tiderle, Diana Popescu și Alex Moldovan, pe poeții Radu Andriescu, Radu Vancu, Ioana Nicolae, Ștefan Manasia și Florin Iaru, pe belgianul Jean Marc Turine, al cărui roman, „Teodora, fiica fluviilor”, a fost recompensat cu „Prix de Cinq Continents de la Francophonie”, pe traducătorii Justina Bandol, Jan Willem Bos și încă pe atâția poeți, prozatori și traducători. Printre ei, și invitatul special de anul acesta, portughezul José Luís Peixoto, pe care l-am putut urmări o seară întreagă pe scena Teatrului Național, într-un dialog despre literatură, despre Portugalia natală și despre cel mai recent roman al său tradus în română, „Autobiografia”. Copilul teribil al literaturii portugheze, tradus azi în peste 30 de limbi, a fost prezent timp de cinci zile la Iași. Am aflat de la el că îi place zacusca la nebunie, că ascultă rock „supărat” și că va mai sta o vreme pe-aici. Timișorenii i-au oferit o rezidență literară, pentru că în România se simte de fiecare dată acasă.
Casa Muzeelor

…pentru că, deși lipsit anul acesta de familiarul cort din centrul Iașiului, care aduna laolaltă, ca într-un joc de confetti, toată efervescența festivalului (în cortul FILIT îi puteai întâlni la cafea, deopotrivă, pe Dan Coman și pe nobelizata Olga Tokarczuk, pe Herta Müller și pe Florin Lăzărescu, pe Ion Mureșan și pe Mihail Șișkin), FILIT și-a găsit, totuși, o gazdă bună. Casa Muzeelor, deschisă în fostul Palat al Vieții Românești, a fost anul acesta km 0 al FILIT-ului, punctul care a găzduit întâlnirile cu cititorii, dezbaterile, biroul de presă și librăria. Clădirea generoasă, care a adăpostit cândva redacția revistei lui Ibrăileanu și care, mai târziu, a permis în curtea ei și nefericitul pogrom de la Iași, a devenit azi, sub mâna directorului Muzeului Național al Literaturii Române, Lucian Dan Teodorovici, o minunăție. Am descoperit acolo 11 camere dedicate istoriei teatrului evreiesc (puțini știu că în perioada interbelică, jumătate din populația Iașiului era evreiască, iar primul teatru în limba idiș din lume a fost chiar la Iași), dar și 5 încăperi dedicate pogromului și celor 14.000 de evrei uciși. Dar Casa Muzeelor înseamnă și Muzeul Copilăriei în Comunism, unde te poți așeza într-o bancă de lemn exact ca pe vremuri, în timp ce admiri cravata roșie și basca de pionier. Sau Muzeul Literaturii și Muzeul Poeziei, vedetele de anul acesta ale festivalului. Am intrat în ele neîncrezătoare și am descoperit cu uimire un loc în care inima litera-turii zvâcnește de viață: m-am privit și fotografiat în oglinda lui Caragiale, am scotocit prin colecția de suveniruri a lui Mihail Sadoveanu, am mângâiat pereții tapetați cu volume din dormitorul lui Emil Brumaru (unde cănile de cafea zac pe fiecare maldăr de cărți), am ascultat o ședință de altădată a Junimii și-apoi, ca Hänsel și Gretel pe urmele firimiturilor presărate în pădure, am urmat șirul nesfârșit de pantofi de poeți (de la adidașii lui Dan Coman, până la mocasinii comozi ai lui Ion Mureșan, de la ghetele lucioase ale lui Claudiu Komartin și până la pantofii curcubeu ai Elizei Macadan), am reconstituit poeme scrise, cuvânt cu cuvânt, pe pietre de râu, și versuri scrise pe umbrele, am mângâiat valiza lui Arghezi și m-am amuzat copios să-mi caut poeții preferați în „Tabloul Periodic al Elementelor” (Dacă nu mai aveți răbdare până ce îl veți vizita, o să dau din casă și o să vă spun că Bromariu (Brumaru) e prescurtat Br, Nobeliu (Cărtărescu) e prescurtat No, în timp ce Bacoviu (Bacovia) e, desigur, Pb. La Muzeul Poeziei, uriașa instalație de artă contemporană creată de artistul vizual Ion Barbu, literatura, scuturată de praf și de prejudecăți, devine un adevărat spectacol. Mărturie stau și cele o sută de sticle de toate formele, în care sunt închise, pentru eternitate, manuscrisele poeților noștri: de la sticla minusculă a Norei Iuga, până la damigeana lui Chris Tănăsescu, de la sticla-femeie a lui Pavel Șușară, până la sticla îmbrăcată a lui Dinu Adam. Iar în mijloc, printre zeci de picto-poeme, ca un joc de panglici de la cer la pământ, un univers de manuscrise nesfârșite! Dacă asiaticii sunt convinși că lumea se sprijină pe o carapace de broască țestoasă, hunedoreanul Ion Barbu pare convins că ea s-a născut dintr-o mașină de scris.
Acestui muzeu fabulos, plin de umor și de culoare, i-a fost dedicată și prima dintre serile festivalului, care a purtat ca titlu o parafrază după Radu Stanca: „Suntem cei mai frumoși din orașul acesta”. Un vers jucăuș, pictat pe una dintre oglinzi, care s-a viralizat în timp record pe internet și a devenit sloganul celor cinci zile petrecute la Iași.
Vremea bună

…pentru că, în ciuda tuturor restricțiilor, FILIT s-a bucurat totuși de prezența unui invitat special, capricios de obicei și gata să se răzgândească atunci când ți-e lumea mai dragă: Vremea Frumoasă. La final de Octombrie, când aleile din Parcul Copou abia se mai văd de covorul de frunze, Iașiul a înregistrat 20 de grade în termometre. O șansă uriașă pentru un festival care a fost nevoit să-și limiteze evenimentele desfășurate la interior. O bucurie nesperată și pentru invitații care au stat afară, la discuții aprinse, până foarte târziu. Fără lumina aurie a soarelui, care a șerpuit molcom pe străduțe și printre cafenele, care s-a odihnit leneșă pe acoperișuri și pe tarabele buchiniștilor, FILIT-ul n-ar fi fost cu siguranță la fel.
Dezbaterile
…pentru că un festival nu înseamnă doar cărți și scriitori, ci și idei care amprentează o epocă și o industrie întreagă ce gravitează în jurul lor. Cum supraviețuiești în pandemie? Cum se face editarea de carte? Cum se scrie pentru copii? E literatura scrisă de femei receptată diferit? Și câtă discriminare intervine când e vorba de premii? La FILIT am ascultat cu plăcere discuții despre cum pot supraviețui editurile mici, despre cum te reinventezi când societatea pare pusă de-a curmezișul, dar și confesiuni despre subtilitățile actului de traducere sau întâmplări amuzante din „bucătăria” traducătorilor. Am participat la ateliere de jurnalism sau bandă desenată, am împărtășit soluții și am tras cu ochiul, pentru inspirație, în laboratorul de lucru al tuturor.
Noaptea Albă a Poeziei

…pentru că an de an noaptea dedicată poeziei a fost printre cele mai așteptate și mai prizate seri. Mutată pe scena Teatrului Național, scăldată în auriul decorurilor, în vișiniul catifelelor și în plușul verde al fotoliilor, poezia s-a îmbrăcat anul acesta în glam. A vibrat pe ritmuri electro în lumini violete la Mugur Grosu, a fost țipată cu furie de Miruna Vlada și Elena Vlădăreanu, a fost recitată din memorie de poetul nevăzător Radu Sergiu Ruba, a fost ironică la Andrew Davidson, la Florin Iaru și la Robert Șerban, dar și tandră, percutantă, lucidă sau clocotitoare la Ioana Nicolae, Marius Chivu, Ștefan Manasia sau Olga Ștefan. În tot cazul, s-a recitat mai bine și s-a auzit mai bine decât anii trecuți în cortul de festival. A plutit răvășitoare printre lumini și a rămas cu noi multă vreme după ce seara s-a încheiat.
Parodiile originale
…pentru că de la FILIT nu se pleacă niciodată cu mâna goală, ci cu geamantanul burdușit de cărți. Anul acesta, FILIT a venit în întâmpinarea iubitorilor de poezie cu un proiect cu totul special. A invitat 25 de poete și 25 de poeți să scrie poezie pornind de la câte un vers din Eminescu, Topârceanu, Cazimir, Alecsandri și Codreanu, cei cinci poeți patroni ai orașului Iași. Rezultatul? O colecție bijuterie, de 5 volume, „Parodii originale”, pe care m-am grăbit s-o pun în bagaj, știind că nu se găsește în librării. O provocare literară în care i-am găsit la un loc pe Svetlana Cârstean și pe Marin Mălaicu Hondrari, pe Lucian Vasiliu și pe Matei Vișniec, pe Adela Greceanu și pe Vlad Alui Gheorghe. Și pe mulți alții care, într-un limbaj cât se poate de actual, scriu o poezie adevărată și intensă, despre viețile lor și lumea de azi.
Publicul

…pentru că e de departe cel mai prețuit invitat. Iar cifrele nu fac decât să confirme. La Iași au participat în programele FILIT 4220 de persoane, la care se adaugă, grație pandemiei, încă 9132 de urmăritori online. Dar FILIT înseamnă și programul „Scriitori în școli”, care, mulțumită unor profesori cu adevărat pasionați de literatură, aduce mai aproape de tineri textul literar, punându-i pe elevi față în față cu autorii preferați. Am întâlnit la Iași tineri citiți și spontani, care te surprind cu puterea lor de analiză, cu subtilitatea întrebărilor, cu pertinența observațiilor. Dar și oameni îndrăgostiți de literatură, lipsiți de prețiozitate sau emfază, care mă fac să cred că nici nu s-ar fi găsit un loc mai bun pentru un festival de literatură decât molcomul Târg al Ieșilor, care a dat atâtea nume de scriitori. La FILIT, liceenii dau și un premiu al lor, printr-un juriu alcătuit de 29 de elevi din 11 licee. Distincția a mers anul acesta către scriitoarea Simona Goșu, dar în cursă au intrat și romane de Ioana Pârvulescu, Bogdan Coșa, Simona Sora și Ștefan Manasia.
Controversele

…pentru că ele țin flacăra literaturii aprinsă și fac, uneori, sarea și piperul unui festival. După cinci zile de întâlniri și bucurii literare, discursul Anei Blandiana din ultima seară de FILIT, în care a comentat felul în care se vorbește în Occident de minoritățile sexuale, a reușit să împartă lumea prezentă în două și să stârnească ecouri pe rețelele de socializare. E democrația doar o victorie a majorității asupra minorităților, cum afirmă ea, sau democrația are nevoie de instrumente care să-i protejeze și pe cei mai vulnerabili dintre noi? Și, la urma urmei, cât de sincronizată e azi literatura română cu dezbaterile occidentale? Întrebări cât se poate de nimerite, la care fiecare și-a găsit propriul răspuns. Violent pe alocuri, scandalul din spațiul virtual n-a reușit totuși să spulbere vraja unui festival în care poezia ridică imunitatea, iar euforia literaturii se răspândește comunitar.
Radu Vancu
„Timp de o săptămână FILIT iluminează orașul”

Max Weber are o definiție a națiunii, dată acum un secol, care îmi place foarte mult. O națiune, spune el, e o comunitate de memorie și de sentiment. Un festival, aș spune eu, înseamnă exact asta: o comunitate de memorie și de sentiment. Înseamnă oameni veniți din toate colțurile țării sau ale planetei, care caută frumusețea și sunt obișnuiți să o capteze și să o pună în cuvinte; oameni care se adună pentru că lucrul care îi leagă e chiar literatura, felul în care știu să trăiască și să își exprime prin ea vârfurile de intensitate. Fiindcă și scriitorii, și cititorii, și traducătorii, și editorii sunt oameni care se ocupă cu diferite forme de intensitate. Aceste comunități create în jurul unui festival sunt, pentru mine, chiar mai importante decât latura lui culturală. Nu-mi pot imagina FILIT-ul fără întâlnirile cu liceenii de la ALECART, îndrăgostiți de literatură mai până peste marginile iertate; fără râsul lui Florin Iaru, care iluminează încăperile; fără oamenii care se strâng noaptea într-o cameră de hotel, precum sectele străvechi în catacombe, ca să vorbească despre Zeița Lor Literatura până în zori. Fără toată această fosforescență sau euforie, care pentru mine face parte din chimia literaturii. Ceea ce reușește FILIT e să adune aceste intensități împreună, ale scriitorilor și cititorilor deopotrivă, aceste mari cantități de frumusețe care, timp de o săptămână, iluminează orașul. Suntem o sectă stranie și fermecătoare, care crede că prin cuvinte poate spune ceva despre lumea în care trăiește. La Iași ne adunăm cu toții într-un loc ca să ne verificăm credința asta. Și plecăm de fiecare dată întăriți, convinși că Zeița Noastră Literatura chiar există, că e la fel de stranie & de fermecătoare ca noi înșine.
Florin Iaru
„O literatură cu un singur locuitor e iadul pe pământ”

Sunt multe festivaluri în România, de toate soiurile. Sunt festivaluri de poezie la Bistrița și Sibiu, sunt festivaluri de literatură la Timișoara și București. Ceea ce deosebește FILIT de toate celelalte este solidaritatea, în ciuda faptului că oamenii care vin aici au adesea opinii diferite și, uneori, chiar și mici dușmănii. Dacă revin cu drag aici de fiecare dată e tocmai pentru această solidaritate, pentru publicul tânăr de aici, care e absolut fenomenal (știu că școala se face la fel peste tot, dar Iașiul are niște profesori incredibili, care aduc mai aproape de elevi literatura contemporană), pentru bucuria discuțiilor pe care le purtăm împreună în fiecare seară, în care fiecare din noi își depășește propriul disconfort și își încearcă părerile. La FILIT, lumea nu vine din obligație, vine pentru că vrea. Vine ca să descopere scriitori de care nu a auzit niciodată sau ca să se apropie de cei pe care i-a citit. Și ce nenorocire pentru unii iubitori de literatură, care, nefiind vaccinați, au urmărit festivalul online! O literatură cu un singur locuitor e iadul pe pământ. Or, la Iași îți reamintești dintr-odată că nu ești singur, că sunt mulți cei ca tine, frământați de aceeași pasiune.