Multă vreme după 1989, România s-a complăcut în prejudecata că e condamnată să stea în coada oricăror clasamente ce măsoară bunele practici europene. Deschiderea granițelor ne-a convins însă că nici în Occident nu curge numai lapte și miere. Dezvoltarea României din ultimii ani, vizibilă și macroeconomic, dar și în detaliile de zi cu zi, dovedește că nu suntem atât de departe de vârfurile Europei pe cât ne-am obișnuit să ne lamentăm. În unele domenii, am recuperat decalaje istorice, în alte zone suntem încă tributari dezmățului care a guvernat țara după revenirea la capitalism. După 15 ani în UE, nu există domeniu în care să nu avem, în țară, măcar una sau două exemple de bune practici, care se pot bate de la egal cu egal cu cele din țări de top. Avem, de-acum, modele chiar la noi în țară, nu doar în străinătate. Frustrant e faptul că exemplele bune prind în unele locuri, iar în altele nu…
Ne plângem că infrastructura nu e cum ne-am dori-o, dar realitatea arată că în unele județe drumurile sunt impecabile, în vreme ce în altele sunt jalnice. De ce în unele locuri se poate, iar în altele nu? De ce Hunedoara (probabil județul campion în privința infrastructurii rutiere) a asfaltat jumătatea sa din „Drumul poștalioanelor”, până în Pasul Vâlcan, iar cei din Gorj sunt încă la faza promisiunilor? Sigur, sunt zone privilegiate în privința alocărilor bugetare, dar discrepanțele sunt, chiar și așa, nejustificate. Căci nu ține totul numai de bani. Sunt și lucruri care țin de adoptarea unor reglementări de bun simț, iar asta nu mai costă nimic. E cazul județului Bihor, unde președintele Ilie Bolojan e hotărât să pună ordine în arhitectura zonei montane, pe care o are în grijă. Cine a fost măcar o dată în Austria sau în nordul Italiei, știe unde bate șeful CJ Bihor. Parte din frumusețea Alpilor vine și din felul în care arată satele de acolo: case și cabane făcute după un specific montan al zonei, fără stridențe, fără case roșii, cu acoperișuri albastre, fără „pagode” și turnulețe argintii…
La noi, în 30 de ani, fiecare a construit după cum i-a trăsnit prin cap. O ieșire de iarnă pe valea Râului Mare, la intrarea în Rezervația Retezat, e de-ajuns să îți dea măsura haosului: un „cartier” de colibe a fost ridicat, în disprețul oricăror reguli igienice, deversându-și mizeriile în vale: „Bun venit în Retezat!”. Întrebarea revine: de ce într-un județ se poate da un semnal pentru intrarea într-o logică estetică a zonei, iar în alte zone își face fiecare de cap? Nu doar de bani avem nevoie ca să intrăm în rândul lumii bune, ci, uneori, doar de un pic de bun simț și de un dram de respect pentru lege.
