Analiza politică a lunii IANUARIE
„Un conflict militar e tot ce îi mai lipsea Europei în momentul de față”
– Tensiunea din apropierea țării noastre a atins punctul de fierbere în ultimele săptămâni, în contextul amenințărilor militare ale Rusiei la adresa Ucrainei. Au acoperire garanțiile autorităților, care ne spun că România nu va fi implicată în conflict?

– Președintele Klaus Iohannis spunea, într-adevăr, că trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu, dar că nu avem a ne teme, pentru că nu vom fi implicați direct în acest conflict, dacă el va ajunge să se desfășoare, chiar sub formă armată, agresivă. Firește, asta nu înseamnă că nu suntem feriți de consecințe, pentru că niciodată, nimeni, în preajma unui război, nu are cum să ducă o viață liniștită. Vor fi tensiuni la graniță, vor fi incidente, mai ales că Alianța nord-atlantică, NATO, va aduce, spre descurajarea Rusiei trupe americane, franceze și canadiene. În orice caz, un conflict militar e tot ce îi mai lipsea Europei în momentul de față. Sunt atâtea crize, atâtea dificultăți, atâtea provocări, nu mai vorbim de pandemia care se întețește, numai așa ceva ne lipsea! Se poartă încă negocieri pentru o soluție de pace, dar fiecare parte, și Rusia, și NATO, își pune condiții de neacceptat. Rusia cere NATO să revină la dimensiunile din 1997, fără România și Bulgaria, și să nu se mai apropie de Ucraina, ceea ce, evident, e inacceptabil. Statele Unite ale Americii cer și ele Rusiei, să își retragă armatele de prin Georgia, Belarus sau Moldova, ceea ce, iarăși, Rusia nu va accepta sub nicio formă. E vorba de vechiul război pentru sfere de influență: e limpede că Rusia șantajează NATO în încercarea de a și le recupera. Încet-încet, aproape toate republicile din fosta Uniune Sovietică au fost, într-un fel sau altul, luate sub custodie de către Rusia, iar Ucraina era și ea o țintă, mai ales că e la granița cu NATO. Șantajul Rusiei nu e doar cu această invazie armată, ci și cu cealaltă armă a ei, la fel de redutabilă, livrarea de gaze. Deja Europa încearcă să facă provizii pentru eventualitatea că Vladimir Putin decide să taie alimentarea. Să sperăm că, măcar în ultimul ceas, lucrurile se vor calma într-un fel, că se va găsi o soluție de compromis. Ar fi dramatic ca în secolul ăsta, diferendele să se rezolve cu forța armelor. Nu că nu s-a mai întâmplat asta, dar acum se desfășoară pe un continent ca Europa, care era considerat campion al democrației, al diplomației, al civilizației. Să avem și aici așa ceva ne-ar lipsi de orice speranță și ne-ar face să ne temem pentru orice clipă din viitor în care un lider ca Vladimir Putin ar putea amenința o zonă întreagă.
„Ucraina nu a încurajat în niciun fel comunitățile românești să își cultive identitatea națională”
– În Ucraina există o importantă comunitate românească. Cum ar trebui să ne raportăm la ea în aceste momente? Ar fi cazul să ne pregătim pentru un val de migrație? Vedem că Ungaria folosește aceste tensiuni ca pretext pentru a cere garanții mai puternice din partea Kievului pentru respectarea drepturilor minorității maghiare din Ucraina. Ar trebui să se ralieze și România la acest demers?
– Având în vedere ce se întâmplă în Ucraina, parcă ar fi cam deplasat să venim cu astfel de pretenții. Ele trebuiau formulate mai demult, pentru că, e adevărat, Ucraina nu a încurajat în niciun fel comunitățile românești să își cultive identitatea națională. Dar nu faci presiuni din astea pe timp de război. Când arde casa, nu te apuci să te cerți că ți-a luat cineva o cană din bucătărie. Trebuia să fii atent înainte, trebuia, de-a lungul anilor, să pui problema asta, dar nu sub formă de șantaj sau ultimatum. Acum, dacă vor veni refugiați, s-ar putea să nu fie doar români, ci și ucraineni, orice lume necăjită care fuge din calea războiului. Ai noștri spun că sunt pregătiți să primească câteva mii de refugiați. Vom vedea, să sperăm că nu se va ajunge la război. Deși, mai poți să speri la rațiune în ziua de azi?
– Conflictul dintre Ucraina și Rusia supune unui test serios unitatea blocului euro-atlantic. Vedem că Germania, dar nu numai ea, are poziții nuanțate față de eventualele sancțiuni împotriva Rusiei. Cât de mult depinde Europa – și noi, implicit – de poziția unei Germanii care nu o mai are în fruntea sa pe Angela Merkel și e condusă de o alianță care își găsește destul de greu armonia?
– Din păcate pentru coeziunea Uniunii Europene, Germania a făcut întotdeauna o opinie ușor separată. Chiar și pe timpul doamnei Merkel, Germania și-a asigurat un canal de comunicare particular cu Rusia, pentru a avea privilegiul unei alimentări cu gaze fără probleme. Să nu uităm nici că un fost cancelar al Germaniei, Schröder, e în conducerea companiei rusești Gazprom. Există de mai demult o relație separată, divergentă față de orientarea UE și nesolidară față de UE. Germania a încercat să își apere interesul propriu, fără să se mai gândească la consecințele asupra întregii uniuni. Că Ungaria s-a raliat și ea acestei direcții nu ne miră, Ungaria lui Orban Viktor e în trena lui Putin de multă vreme. Partea proastă e că, în vremuri din astea atât de nesigure, era de dorit ca UE, care deja e slăbită prin plecarea Marii Britanii, să se poată baza măcar pe Germania. Uniunea e, astfel, mai vulnerabilă și în fața Rusiei, și în privința expunerii la violența militară, și în privința dependenței de gaz.
„Războiul facturilor împotriva românilor va mai dura”
– Revenind mai aproape de casă, românii duc și ei un război zilele astea, cu facturile la gaz și electricitate. Există vreo șansă să se îndrepte situația până la primăvară? Dar pe termen lung?
– Războiul cu facturile, mai bine zis războiul facturilor împotriva românilor, va mai dura: având în vedere criza energetică mondială, nu sunt șanse de rezolvare, ci, cel mult, de ameliorare, de amânare. Incompetența managerială de la noi își spune cuvântul într-un mod dramatic. Șeful Autorității de Reglementare în Energie, cel care trebuia să controleze criza respectivă, a plecat, în plin scandal, într-un concediu în țările calde! Sunt oameni care stau pe zeci de mii de euro leafă, fără ca intervenția lor să se simtă cumva. La fel și la Agenția pentru Protecția Consumatorilor.
Facturile au produs și fracturi serioase în coaliție, ca și cum nu existau deja. PSD și PNL se tot ceartă pe varii soluții. S-a propus mai întâi reducerea TVA la gaze și la electricitate, chiar și la alimente. S-au certat, au renunțat la idee. Au ajuns la plafonare. Și aici au dat o ordonanță pe care au greșit-o, au corectat-o. Încă nu e clar care va fi eficiența acestei plafonări. S-a vorbit de recalcularea facturilor greșite de furnizori, dar recalcularea o fac tot furnizorii. Nu avem niciun fel de încredere că vor corecta facturile în favoarea cetățeanului. Niciodată corecturile nu s-au făcut în favoarea cetățeanului decât pe ici, pe colo, cât să aibă câte un exemplu de dat. Și chiar dacă se vor plafona prețurile pe februarie și pe martie, de la 1 aprilie, acestea vor reveni la forma inițială, dublate sau triplate, și nu încape îndoială că furnizorii vor încerca să își scoată profitul. Facturile astea au adus la deznădejde nu doar populația, care nu poate să plătească din salarii de 3.000 de lei facturi de 4.000 de lei, dar riscă să pună la pământ și economia. Numeroase companii riscă să dea faliment pentru că nu au cum să achite asemenea facturi halucinante. Sunt primării în impas, care nu au cum să mai plătească încălzirea din școli, din spitale, din instituții. În nenumărate localități, elevii învață de acasă, pentru că e frig în sălile de clasă. Să sperăm că plafonarea prețurilor va funcționa, totuși. Deși asta am sperat și când s-a dat drumul la liberalizarea prețurilor și când ni se spunea că se vor ieftini tarifele, că vor scădea facturile. De fapt, liberalizarea pieței a dat mână liberă furnizorilor, care au scumpit tarifele de nu mai înțelege nimeni nimic. Suntem vulnerabili și lunile astea, și lunile următoare. Din păcate, nu ne putem aștepta la o rezolvare solidă și sigură.
„Învârtirea banilor pe criterii politice s-a mai atenuat de când e Nicolae Ciucă premier”
– Cine va achita „factura” electorală pentru aceste cheltuieli umflate? Pare că toată lumea se află în opoziție în aceste zile și premierul Nicolae Ciucă e singur la guvernare. PNL a căzut sub 20% și sub AUR în sondajele de opinie. Mai are argumente să se ridice de aici sau e condamnat să rămâne un soi de „partid-breloc” al PSD-ului în anii ce vin?
– PNL e într-o situație critică și tot ce face fostul premier, Florin Cîțu, opunându-se și criticând miniștrii PSD și pe premierul Ciucă, va acționa ca un bumerang împotriva partidului său. Lumea zice: „Când ați fost voi la guvernare, v-ați certat și n-ați făcut nimic, acum nu-i lăsați nici pe cei din PSD să lucreze”. Există riscul ca PSD să scape ceva mai ieftin, e la 34%, nu a pierdut decât vreo 2 procente de când e la guvernare, și, în general, are abilitatea de a se scoate din impas chiar și când stă la guvernare o bună bucată de timp. În momentul de față, ministrul Energiei e de la PNL, deci toată răspunderea va cădea în zona PNL. Nu e de mirare că PNL a scăzut la 16%, jumătate decât PSD, și a fost întrecut și de AUR, care crește puternic, în timp ce USR e abia la 12%. S-a mai rupt și facțiunea Ludovic Orban din PNL, care nu are nicio șansă politică, dar are un grup parlamentar de 13 persoane, care poate să ridice probleme la vot. Deocamdată, premierul Nicolae Ciucă se bucură de încredere, probabil fiindcă nu a ieșit prea mult la declarații, nu s-a expus prea mult, a adoptat o atitudine mai cumpătată, mai împăciuitoare. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu sunt, la încredere, pe același loc, cu 27%. Ciolacu a tot pozat în liderul bun, care vrea fericirea poporului, dar „răii” din PNL nu îl lasă. În schimb, președintele Klaus Iohannis are doar 18% încredere, plătește și el, alături de PNL, prețul acestor crize. I s-a cerut să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării pe tema facturilor, dar a refuzat să îl țină, abia l-a ținut și pe cel legat de situația din Ucraina. În ce privește conflictul din Ucraina, la întrebarea cine are mai multă credibilitate în a gestiona situația României, Ciucă e înaintea lui Iohannis. Nici măcar la capitolul extern, unde președintele e vioara întâi, nu mai are încrederea românilor!
– Recent, la o întâlnire a primarilor din țară cu membrii guvernului, Emil Boc, primarul Clujului, a atras atenția că riscăm să pierdem bani din PNRR, dacă nu ne mișcăm mai repede cu reformele. Cât de mare e acest risc?
– Se vorbește deja că am putea pierde 2 miliarde de euro. Primarii vor o descentralizare a fondurilor, să aibă o putere mai mare de absorbție, ca să-și poată îndeplini obiectivele. Din păcate, sunt destule surprize în PNRR, sunt și proiecte discutabile, și probabil că nu e suficient precizată distribuția fondurilor și prioritatea comunităților locale în gestionarea acestor bani – dacă se poate nepolitic, căci politicul, la noi, cam controlează traseul banilor. Din fericire, învârtirea banilor pe criterii politice s-a mai atenuat de când e Nicolae Ciucă premier.