Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Criza pensiilor

O problemă sensibilă în raporturile dintre par­tenerii coaliţiei guvernamentale actuale este problema pen­siilor. Pentru toate partidele, pensionarii alcătuiesc o masă de manevră electorală extrem de importantă. Toate grupările politice încearcă să îi atragă (sau să îi ma­nipuleze) cu promisiuni de creştere a veniturilor ob­ţinute de ei, după o viaţă de muncă. Majoritatea abso­lută a pensionarilor a susţinut, prin taxe şi impozite, un fond care să le asigure, la retragerea din activitate, o bătrâneţe cât de cât liniştită. Administrat de stat, acest fond reprezintă garanţia supravieţuirii lor în so­cietatea la a cărei dezvoltare au contribuit. În România există însă, la ora actuală, peste două milioane şi jumă­tate de pensionari, ce trăiesc la limita supravieţuirii, cu ve­nituri minime, mereu ameninţate de crizele ce afec­tează funcţionarea statului, administratorul fondului de pensii. Pentru politicieni, dependenţa aceasta este de maximă importanţă, votul pensionarilor – disciplinat şi interesat – fiind una din pârghiile cele mai sigure în asigurarea dobândirii unei reprezentativităţi politice cât mai consistente. În toate programele electorale ale par­tidelor există, în consecinţă, un set masiv de promisiuni pentru retraşii din muncă, de la creşterile de pensii, la cât mai multe facilităţi legate de viaţa lor cotidiană. Cam­pion la promisiunile de mărire a veniturilor pen­sionarilor a fost întotdeauna PSD-ul, apărătorul – prin doctrină şi filosofie socială – al celor mulţi şi sărmani. În 2016, PSD-ul a câştigat detaşat alegerile, promiţând o creştere cu 40% a pensiilor, iar la retragerea lui de la guvernare, a dat promisiunii caracter de lege, adop­tând-o cu vot majoritar în Parlament. PNL-ul, succe­sorul său în noua alianţă de guvernare, nu a putut, din motivul concret al „golirii” bugetului de stat de către PSD, să rezolve el problema. Dar ce să vezi? Reîntors la guvernare, PSD-ul a început chiar el să tergiverseze aplicarea legii votate. Ce împiedică, oare, partidul „ce­lor mulţi” să tranşeze problema?

Guvernanţii PSD-işti au, în primul rând, acelaşi „argument” utilizat şi de liberali, colegii lor actuali în exercitarea guvernării. Bugetul pe anul în curs nu poate susţine majorările propuse. Vina o poartă, desigur, trecuta guvernare liberală, care – din motive doar de ea ştiute – a împrumutat din pieţele financiare peste 40 de miliarde de euro, bani ce trebuie înapoiaţi cu dobân­zile aferente. În 2021, nivelul îndatorării ţării a ajuns de la 35%, la aproape 50% din PIB. Statul nu-şi poate deci permite să crească pensiile cu 40%, fără primejdia fali­mentării propriului buget, şi aşa sărăcit de chel­tuielile neprevăzute, generate în special de criza pande­mică. Marius Budăi, ministrul pesedist al Muncii, cre­de că singura cale de rezolvare a problemei este rene­gocierea PNRR-ului, programul prin care UE a pus la dispoziţia României fonduri financiare masive pentru redresarea economiei,    după criza socială declanşată de pandemia covidiană. În PNRR-ul negociat de repre­zen­tanţii USR-ului din fosta alianţă de centru-dreapta, au fost acceptate cheltuieli cu fondul de pensii de 9,3% din PIB. Ministrul muncii, susţinut de şeful său de partid, Marcel Ciolacu, consideră că procentul este in­suficient și că fără creşterea lui, Guvernul nu poate să-şi „achite” promisiunile privind majorarea pensii­lor. „Renegocierea” este însă o imposibilitate, comisia UE nerevenind niciodată asupra deciziilor ei. Tergiver­sarea creşterii efective a pensiilor celor mulţi are, prin urmare, o motivaţie reală, care se regăseşte în situaţia „la vedere” a bugetului de stat. Or, bugetul este, prac­tic, gol, fără a se putea susţine că banii săi au fost chel­tuiţi pe investiţii esenţiale pentru dezvoltarea țării. Sta­rea sistemelor comunicaţiilor, sănătăţii ori învăţămân­tului arată că investiţiile în ele au fost minime şi, chiar şi aşa, păguboase. Cu toate laudele guvernanţilor pri­vind creşterea generală a economiei, în România, ni­velul de sărăcie este tot mai extins, afectându-i mai ales pe vulnerabilii pensionari.

Am scris de nenumărate ori despre „defectele siste­mului administrativ” al ţării, instaurat în 1990, un sistem care îi favorizează pe administratorii săi, care au avut grijă, în primul rând, să-şi acopere „legal” pro­priile lor venituri (salarii şi pensii nesimţite). În loc să stimuleze întreprinzătorii particulari autohtoni şi să stimuleze investitorii străini, „sistemul” a creat o clasă birocratică parazitară (recrutată din clientela politică a partidelor), incapabilă să servească funcţionarea an­samblului social. Sub patronajul guvernărilor de până acum, s-au înfiinţat nenumărate agenţii, „aca­de­mii”, institute etc. pentru a asigura potentaţilor politici, ru­delor şi clientelei lor „un os de ros”. În administraţia sta­tului lucrează peste 1,3 milioane de bugetari, destul de mulţi dintre ei fără nicio legătură cu locurile lor de muncă. Subvenţiile, tot mai mari şi mai dese, pentru întreprinderile de stat (mare parte dintre ele falimen­tare, datorită deficitelor accentuate) secătuiesc bugetul. Cu „specialiştii” ce îl gestionează, nimeni nu se miră că nivelul colectării pentru alimentarea lui este de 30-35%, faţă de alte ţări, unde minimul acestuia este de 50%. Clasa politică actuală nu are alte soluţii decât îndatorarea ţării pe termen lung şi „ciupirea” fondurilor de dezvoltare internaţionale, cum este cazul PNRR-ului. La ultima încercare de „reformare a sistemului”, pro­gramată de liderii politici „asociaţi”, în loc de re­ducere a numărului ministerelor şi al instituţiilor ad­mi­nistrative, acestea au crescut, ajungându-se la 22 de mi­nistere, şi declanşând un nou val de „angajări la stat”. De unde, prin urmare, bani pentru creşterea pen­siilor? De unde bani pentru investiţii, care ar fi putut lărgi baza pentru susţinerea lor? Probleme imposibil de rezolvat, câtă vreme interesele de gașcă politică sunt mai presus decât pâinea pensionarilor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian