TIA ȘERBĂNESCU: „Ar fi dramatic ca în secolul ăsta diferendele să se rezolve cu forța armelor”

Analiza politică a lunii IANUARIE

„Un conflict militar e tot ce îi mai lipsea Europei în momentul de față”

– Tensiunea din apropierea țării noastre a atins punctul de fierbere în ultimele săptămâni, în con­textul amenințărilor militare ale Rusiei la adresa Ucrainei. Au acoperire garanțiile autorităților, care ne spun că România nu va fi implicată în con­flict?

– Președintele Klaus Iohannis spunea, într-ade­văr, că trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu, dar că nu avem a ne teme, pentru că nu vom fi implicați direct în acest conflict, dacă el va ajunge să se desfășoare, chiar sub formă armată, agresivă. Fi­rește, asta nu înseamnă că nu suntem feriți de consecințe, pentru că niciodată, nimeni, în preajma unui război, nu are cum să ducă o viață liniștită. Vor fi tensiuni la graniță, vor fi incidente, mai ales că Alianța nord-atlantică, NATO, va aduce, spre des­cu­rajarea Rusiei trupe americane, franceze și ca­nadiene. În orice caz, un conflict militar e tot ce îi mai lipsea Europei în momentul de față. Sunt atâtea crize, atâtea dificultăți, atâtea provocări, nu mai vorbim de pandemia care se întețește, numai așa ceva ne lipsea! Se poartă încă negocieri pentru o so­luție de pace, dar fiecare parte, și Rusia, și NATO, își pune condiții de neacceptat. Rusia cere NATO să revină la dimensiunile din 1997, fără România și Bulgaria, și să nu se mai apropie de Ucraina, ceea ce, evident, e inacceptabil. Statele Unite ale Ame­ricii cer și ele Rusiei, să își retragă armatele de prin Geor­gia, Belarus sau Moldova, ceea ce, iarăși, Ru­sia nu va accepta sub nicio formă. E vorba de ve­chiul război pentru sfere de influență: e limpede că Rusia șantajează NATO în încercarea de a și le re­cupera. Încet-încet, aproape toate republicile din fosta Uniune Sovietică au fost, într-un fel sau altul, lua­te sub custodie de către Rusia, iar Ucraina era și ea o țintă, mai ales că e la granița cu NATO. Șan­tajul Rusiei nu e doar cu această invazie armată, ci și cu cealaltă armă a ei, la fel de redutabilă, livrarea de gaze. Deja Europa încearcă să facă provizii pen­tru eventualitatea că Vladimir Putin decide să taie alimentarea. Să sperăm că, măcar în ultimul ceas, lucrurile se vor calma într-un fel, că se va găsi o so­luție de compromis. Ar fi dramatic ca în secolul ăs­ta, diferendele să se rezolve cu forța armelor. Nu că nu s-a mai întâmplat asta, dar acum se desfășoară pe un continent ca Europa, care era considerat cam­pion al democrației, al diplomației, al civilizației. Să avem și aici așa ceva ne-ar lipsi de orice spe­ranță și ne-ar face să ne temem pentru orice clipă din viitor în care un lider ca Vladimir Putin ar putea ame­nința o zonă întreagă.

„Ucraina nu a încurajat în niciun fel comunitățile românești să își cultive identitatea națională”

– În Ucraina există o importantă comunitate românească. Cum ar trebui să ne raportăm la ea în aceste momente? Ar fi cazul să ne pregătim pen­tru un val de migrație? Vedem că Ungaria folosește aceste tensiuni ca pretext pentru a cere ga­ranții mai puternice din partea Kievului pen­tru respectarea drepturilor minorității ma­ghiare din Ucraina. Ar trebui să se ralieze și România la acest demers?

– Având în vedere ce se întâmplă în Ucraina, parcă ar fi cam deplasat să venim cu astfel de pre­tenții. Ele trebuiau formulate mai demult, pentru că, e adevărat, Ucraina nu a încurajat în niciun fel co­munitățile românești să își cultive identitatea națio­nală. Dar nu faci presiuni din astea pe timp de răz­boi. Când arde casa, nu te apuci să te cerți că ți-a luat cineva o cană din bucătărie. Trebuia să fii atent înainte, trebuia, de-a lungul anilor, să pui problema asta, dar nu sub formă de șantaj sau ultimatum. Acum, dacă vor veni refugiați, s-ar putea să nu fie doar români, ci și ucraineni, orice lume necăjită care fuge din calea războiului. Ai noștri spun că sunt pregătiți să primească câteva mii de refugiați. Vom vedea, să sperăm că nu se va ajunge la război. Deși, mai poți să speri la rațiune în ziua de azi?

– Conflictul dintre Ucraina și Rusia supune unui test serios unitatea blocului euro-atlantic. Vedem că Germania, dar nu numai ea, are poziții nuanțate față de eventualele sancțiuni împotriva Rusiei. Cât de mult depinde Europa – și noi, im­plicit – de poziția unei Germanii care nu o mai are în fruntea sa pe Angela Merkel și e condusă de o alianță care își găsește destul de greu armo­nia?

– Din păcate pentru coeziunea Uniunii Euro­pene, Germania a făcut întotdeauna o opinie ușor se­parată. Chiar și pe timpul doamnei Merkel, Ger­mania și-a asigurat un canal de comunicare parti­cular cu Rusia, pentru a avea privilegiul unei ali­mentări cu gaze fără probleme. Să nu uităm nici că un fost cancelar al Germaniei, Schröder, e în con­du­cerea companiei rusești Gazprom. Există de mai demult o relație separată, divergentă față de orien­tarea UE și nesolidară față de UE. Germania a în­cercat să își apere interesul propriu, fără să se mai gândească la consecințele asupra întregii uniuni. Că Ungaria s-a raliat și ea acestei direcții nu ne miră, Ungaria lui Orban Viktor e în trena lui Putin de mul­tă vreme. Partea proastă e că, în vremuri din astea atât de nesigure, era de dorit ca UE, care deja e slă­bită prin plecarea Marii Britanii, să se poată baza mă­car pe Germania. Uniunea e, astfel, mai vulne­rabilă și în fața Rusiei, și în privința expunerii la violența militară, și în privința dependenței de gaz.

„Războiul facturilor împotriva românilor va mai dura”

– Revenind mai aproape de casă, românii duc și ei un război zilele astea, cu facturile la gaz și electricitate. Există vreo șansă să se îndrepte situația până la primăvară? Dar pe termen lung?

– Războiul cu facturile, mai bine zis războiul facturilor împotriva românilor, va mai dura: având în vedere criza energetică mondială, nu sunt șanse de rezolvare, ci, cel mult, de ameliorare, de amâ­nare. Incompetența managerială de la noi își spune cuvântul într-un mod dramatic. Șeful Autorității de Reglementare în Energie, cel care trebuia să contro­leze criza respectivă, a plecat, în plin scandal, într-un concediu în țările calde! Sunt oameni care stau pe zeci de mii de euro leafă, fără ca intervenția lor să se simtă cumva. La fel și la Agenția pentru Pro­tecția Consumatorilor.

Facturile au produs și fracturi serioase în coa­liție, ca și cum nu existau deja. PSD și PNL se tot ceartă pe varii soluții. S-a propus mai întâi redu­cerea TVA la gaze și la electricitate, chiar și la ali­mente. S-au certat, au renunțat la idee. Au ajuns la plafonare. Și aici au dat o ordonanță pe care au gre­șit-o, au corectat-o. Încă nu e clar care va fi eficiența acestei plafonări. S-a vorbit de recalcularea factu­rilor greșite de furnizori, dar recalcularea o fac tot furnizorii. Nu avem niciun fel de încredere că vor corecta facturile în favoarea cetățeanului. Niciodată corecturile nu s-au făcut în favoarea cetățeanului decât pe ici, pe colo, cât să aibă câte un exemplu de dat. Și chiar dacă se vor plafona prețurile pe fe­bruarie și pe martie, de la 1 aprilie, acestea vor re­veni la forma inițială, dublate sau triplate, și nu încape îndoială că furnizorii vor încerca să își scoată profitul. Facturile astea au adus la deznădejde nu doar populația, care nu poate să plătească din salarii de 3.000 de lei facturi de 4.000 de lei, dar riscă să pună la pământ și economia. Numeroase companii riscă să dea faliment pentru că nu au cum să achite asemenea facturi halucinante. Sunt primării în im­pas, care nu au cum să mai plătească încălzirea din școli, din spitale, din instituții. În nenumărate loca­lități, elevii învață de acasă, pentru că e frig în sălile de clasă. Să sperăm că plafonarea prețurilor va func­ționa, totuși. Deși asta am sperat și când s-a dat drumul la liberalizarea prețurilor și când ni se spu­nea că se vor ieftini tarifele, că vor scădea facturile. De fapt, liberalizarea pieței a dat mână liberă furni­zorilor, care au scumpit tarifele de nu mai înțelege nimeni nimic. Suntem vulnerabili și lunile astea, și lunile următoare. Din păcate, nu ne putem aștepta la o rezolvare solidă și sigură.

„Învârtirea banilor pe criterii politice s-a mai atenuat de când e Nicolae Ciucă premier”

– Cine va achita „factura” electorală pentru aceste cheltuieli umflate? Pare că toată lumea se află în opoziție în aceste zile și premierul Nicolae Ciucă e singur la guvernare. PNL a căzut sub 20% și sub AUR în sondajele de opinie. Mai are ar­gu­men­te să se ridice de aici sau e condamnat să ră­mâ­ne un soi de „partid-breloc” al PSD-ului în anii ce vin?

– PNL e într-o situație critică și tot ce face fostul pre­mier, Florin Cîțu, opunându-se și criticând mi­niș­trii PSD și pe premierul Ciucă, va acționa ca un bumerang împotriva partidului său. Lumea zice: „Când ați fost voi la guvernare, v-ați certat și n-ați făcut nimic, acum nu-i lăsați nici pe cei din PSD să lucreze”. Există riscul ca PSD să scape ceva mai ieftin, e la 34%, nu a pierdut decât vreo 2 procente de când e la guvernare, și, în general, are abilitatea de a se scoate din impas chiar și când stă la guver­nare o bună bucată de timp. În momentul de față, mi­nistrul Energiei e de la PNL, deci toată răspun­derea va cădea în zona PNL. Nu e de mirare că PNL a scăzut la 16%, jumătate decât PSD, și a fost în­trecut și de AUR, care crește puternic, în timp ce USR e abia la 12%. S-a mai rupt și facțiunea Lu­do­vic Orban din PNL, care nu are nicio șansă po­litică, dar are un grup parlamentar de 13 persoane, care poate să ridice probleme la vot. Deocamdată, pre­mie­rul Nicolae Ciucă se bucură de încredere, proba­bil fiindcă nu a ieșit prea mult la declarații, nu s-a ex­pus prea mult, a adoptat o atitudine mai cum­pătată, mai împăciuitoare. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu sunt, la încredere, pe același loc, cu 27%. Ciolacu a tot pozat în liderul bun, care vrea fe­ricirea poporului, dar „răii” din PNL nu îl lasă. În schimb, președintele Klaus Iohannis are doar 18% încredere, plătește și el, alături de PNL, prețul aces­tor crize. I s-a cerut să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării pe tema facturilor, dar a refuzat să îl țină, abia l-a ținut și pe cel legat de situația din Ucraina. În ce privește conflictul din Ucraina, la în­trebarea cine are mai multă credibilitate în a ges­tiona situația României, Ciucă e înaintea lui Io­hannis. Nici măcar la capitolul extern, unde preșe­din­tele e vioara întâi, nu mai are încrederea românilor!

– Recent, la o întâlnire a primarilor din țară cu membrii guvernului, Emil Boc, primarul Clujului, a atras atenția că riscăm să pierdem bani din PNRR, dacă nu ne mișcăm mai repede cu refor­mele. Cât de mare e acest risc?

– Se vorbește deja că am putea pierde 2 miliarde de euro. Primarii vor o descentralizare a fondurilor, să aibă o putere mai mare de absorbție, ca să-și poa­tă îndeplini obiectivele. Din păcate, sunt destule sur­prize în PNRR, sunt și proiecte discutabile, și pro­babil că nu e suficient precizată distribuția fon­du­rilor și prioritatea comunităților locale în gestio­narea acestor bani – dacă se poate nepo­litic, căci politicul, la noi, cam contro­lează traseul banilor. Din fericire, învârti­rea ba­nilor pe criterii politice s-a mai atenuat de când e Nicolae Ciucă premier.