Mitropolitul Ioan al Banatului s-a născut în 1951, în satul Pietrani, județul Bihor. După studii de inginerie și automatizări în București, s-a înscris la seminarul teologic din Craiova, după care a studiat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Cursurile de specializare și studiile de doctorat le-a urmat la Institutul Biblic din Ierusalim. Încă nu terminase studiile teologice când, ca frate de mânăstire și ca inginer, a restaurat mânăstiri importante: Tismana, Lainici, Polovragi, Bucovăț și Crasna. În minunile arhitecturale de la Lainici stă, în bună măsură, strădania ÎPS Ioan Selejan, din vremea când era stareț al acestui lăcaș. Din 1994, a fost episcop al eparhiei Covasna și Harghita, punându-și pecetea personalității sale fără egal pe construcția și refacerea de monumente istorice și bisericești, întemeind multe asociații, societăți și fundații. Din 2014, a fost instalat ca Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului. De la înfăptuirile sale fără egal, în cuprinsul episcopiei Harghitei și Covasnei, ÎPS Ioan Selejan a dat curs unor noi izbânzi, reușind, în numai cinci ani, să scoată, cum se spune, „izvor din stânca de cremene”.
„Astăzi se răstignesc popoare întregi”
– Înalt Prea Sfinția voastră, sărbătoarea sfintelor Paști stă anul acesta sub umbra războiului din Ucraina, ale cărui imagini crude și sângeroase produc spaimă și panică. Vor întuneca ele și Lumina Învierii, așteptată cu atâta speranță de milioane de credincioși?

– Într-adevăr, la granițele nordice și răsăritene ale României, în loc să ascultăm dangătul clopotelor de Paști, auzim bubuitul obuzelor. Nădăjduim că, fiind creștini ortodocși, și unii și alții din beligeranții acestui război, vor înceta focul, măcar acum, în Săptămâna Patimilor, lăsând ca, la miezul nopții, în toată Ortodoxia să se audă clopotele care vestesc învierea Domnului și învierea noastră, pentru că învierea Domnului Iisus Hristos este nădejdea și temelia învierii noastre. Oricum, războiul nu va întuneca Lumina Învierii. S-au produs multe însângerări pe pământ, chiar după învierea Lui Hristos, dar Sfânta Lumină n-a încetat să coboare la sfântul mormânt al Domnului de la Ierusalim. Lumina Învierii nu poate nimeni pe pământ s-o oprească, în strălucirea ei se vor descoperi toate faptele, toate păcatele, toate însângerările care s-au produs și se produc pe pământ. La lumina acestei Învieri, să avem toți nădejde că se va descoperi și cine este Vinovatul, cine este cel ce a însângerat atâtea inimi de mame, de părinți și de copii, în această perioadă. Iată, în urmă cu aproape două mii de ani, era însângerat pe cruce Hristos. Astăzi, vedem că la răsărit de țara noastră, însângerează mame, copii, ostași; și de o parte, și de alta. La aceste sfinte sărbători nu plâng doar mamele ucrainence care și-au pierdut copiii, ci vor plânge și multe mame din Rusia, pentru că le-au pierit și lor copiii nevinovați, aruncați în război. Iată cum trăim din răstignire în răstignire: atunci a fost răstignit Hristos, astăzi se răstignesc popoare întregi.
– Sfinte Părinte, ce îndemnuri are biserica în vremuri ca acestea, pline de amenințări? Cum îi întărește pe credincioși? Ce le spuneți la slujbe timișorenilor?
– Biserica și-a dat, oarecum, măsura credinței ei. Primii care au ieșit și le-au întâmpinat pe mamele ucrainene cu copiii lor, la frontierele țării, au fost preoții și credincioșii lor, care i-au așteptat cu pâine și cu sare. În aceste vremuri pline de amenințări, nu avem altă soluție decât unitate în credință și întrajutorare frățească față de cei care sunt în necaz. Nu vom putea spune că îl iubim pe Dumnezeu, dacă nu îi iubim pe semenii noștri care sunt în nevoi. Semnul că îl iubim pe Dumnezeu nu este acela că îmbrățișăm o icoană, ci acela că îl îmbrățișăm pe Semenul nostru. În săptămânile de când a început acest război, la fiecare liturghie am rostit rugăciuni pentru pace și îndemnuri de solidaritate cu toți refugiații din Ucraina. Majoritatea mamelor ucrainene care se află la Timișoara solicită să fie încadrate în muncă, pentru a putea trece mai ușor peste această perioadă grea, în care se află ele și țara lor. Așa că le dăm un mesaj de nădejde că bunul Dumnezeu va picura din înălțimea cerului un strop de rouă a păcii și aici, la răsărit de țara noastră.
– Perioada postului Paștilor e și o perioadă intensă de spovedanie. Cum îi simțiți sufletește pe oameni: optimiști sau dezamăgiți?
– Îi simțim îngrijorați. Mai întâi am constatat această stare de pocăință în care se găsește omul. Își dau seama că și păcatele noastre se răsfrâng asupra noastră. Că este un îndemn de întoarcere mai puternică la Dumnezeu, pentru că omul care crede cu desăvârșire în Dumnezeu, acela nu ucide, nu seamănă oase în pământ! În orice caz, întrucâtva se observă o adiere de tristețe în spațiul românesc. Sunt griji. Nu dezamăgiri, dar griji aș putea să spun că sunt.
„Avem și noi Ucraina noastră, avem săracii noștri, aici, în țară”
– În vremuri grele, omul caută sprijin la Dumnezeu. Cum să-L facem să ne audă mai repede? Există un ritual anume, care să ușureze ajungerea rugăciunilor noastre la El?
– Într-adevăr, în vremuri de restriște, când vedem că toți ne-au părăsit și toți ne părăsesc, omul se îndreaptă cu mai multă credință și tărie spre bunul Dumnezeu. Însă nu aceasta este calea normalității, să-L căutăm pe Dumnezeu doar când suntem la restriște. Se vede o trezire a credinței din amorțeala aceasta duhovnicească în care trăim de multe ori. Cum să-l facem pe Dumnezeu să audă rugăciunile noastre? Ce ritualuri ar fi bine să facem? Din modesta mea experiență duhovnicească, am constatat că faptele bune ajung mai repede la Dumnezeu decât rugăciunile. Așa că, dacă dorim într-adevăr ca Dumnezeu să audă glasul nostru, să facem fapte de într-ajutorare a celor care sunt în suferință, pentru că avem și noi Ucraina noastră, avem săracii noștri, aici, în țară; de aceea, oricine dorește să vadă lucrarea lui Dumnezeu cât mai repede pe pământ să sară în ajutorarea celor care sunt în nevoi.
„Am slujit cu păsările cerului”
– V-am cunoscut în perioada episcopală, la Covasna și Harghita, unde ați făcut adevărate minuni: ați refăcut biserici și mânăstiri, le-ați redat oamenilor demnitatea, ați întărit nădejdea și credința că bunul Dumnezeu e cu ei. Vă simțiți la fel de bine și în scaunul mitropolitan din Banat? Vă simțiți împăcat și împlinit în ceea ce faceți?

– Într-adevăr, când m-am întors din Ierusalim, am găsit, în Covasna și Harghita, ortodoxia românească risipită. Dacă multe biserici dispăruseră, în altele am găsit o tristețe amară, ba în unele crescuseră și copaci. Biserici fără acoperiș, în care am slujit cu păsările cerului, din care am mâncat mure și corcodușe, în loc de prescure și anafură. Cu răbdare, cu ajutor, și de la autorități, și de la oameni de bine, s-a schimbat fața acelei zone, și pot să vă spun că am lăsat în Covasna și Harghita mai multe mânăstiri și mai mulți călugări decât am găsit aici, în Banat. Deci, nu am venit aici la odihnă, ci am venit tot la muncă. Deși, în parte, am crezut că activitatea din Banat se va îndrepta spre cele duhovnicești, am găsit însă și multe situații grele din punct de vedere social, așa că a trebuit din nou să mă împart între altarul bisericii și altarul semenilor noștri. Și iarăși am ajuns ca duminica și în zilele de sărbătoare să slujesc în altarul bisericii, iar peste săptămână, să slujesc prin sate, prin localități unde am găsit durere și necaz. Îmi aduc aminte că la prima sărbătoare de sfintele Paști de aici, l-am căutat pe comandantul penitenciarului și l-am rugat, dacă este posibil, să-mi dea trei adrese de la familiile unor deținuți, care au probleme deosebite acasă. Am vrut și eu să mă duc ca omul, cu făină, cu ulei, cu zahăr, dar ce-am găsit acolo era mult mai rău, am găsit mame cu mulți copii, care nu aveau casă, dormeau pe la vecini. Așa am început să cumpăr primele case pentru familii de deținuți. Chiar acum, în timp ce vorbim, sunt așteptat într-o comună din apropiere, unde am cumpărat o casă pentru o familie cu 11 copii. O restaurăm și am dori, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca, de sfintele Paști, să primească și ei Sfânta Lumină în casa lor. Menționez că am prevăzut, la toate casele pe care le-am cumpărat, un act care interzice vânzarea, vreme de 15 ani. Nu aș vrea ca peste trei-patru ani să-i văd iar pe drumuri. Ar fi multe de grăit, dar știe-le numai bunul Dumnezeu, pentru că peste multe din ele am trecut, nădăjduind că, poate, nu va uita îngerul lui Dumnezeu să le scrie în Cartea vieții mele. Aceste fapte de binefacere poate vor îndupleca inima Domnului să-mi îngăduie și mie, să trec, măcar cu un pas, pragul Raiului.
– Înalt Prea Sfințite, vă rog să adresați o urare pascală cititorilor noștri din țară și străinătate, pentru care un cuvânt de la eminența unui mitropolit are, cu siguranță, ecouri deosebite.
– Apreciez activitatea editorială și condeiele celor care scriu pe paginile deja consacratei și iubitei publicații Formula AS. Aici și-a găsit loc și Dumnezeu, și-au găsit loc și cuvintele lui Iisus Hristos, aici s-au scris cuvinte de mângâiere și îmbărbătare pentru cei care sunt în suferință. Deci, o publicație de suflet românesc. De aceea, îl rog pe bunul Dumnezeu să vă rânduiască multă pace și sănătate și să nu vă puneți niciodată condeiul jos. Dacă noi, aici, mângâiem oamenii cu o bucată de pâine, dumneavoastră puteți să-i mângâiați prin cuvânt. De asemenea, le doresc celor care citesc și urmăresc cu bucurie revista, să aibă multă pace și bucurie sfântă, la acest praznic. Aș zice: Doamne, Iisuse Hristoase, la acest praznic al Învierii Tale, așteptăm să ne întâmpini și pe noi, păcătoșii, cu aceste cuvinte sfinte: „Pace vă las vouă, Pacea Mea o dau vouă!”. Iubiți cititori ai revistei Formula AS, toți cei ce credeți în Sfânta Înviere, să rămâneți în pacea, dragostea și în dreptatea lui Hristos cel Înviat!