
Greu să duci o boabă de strugure de la gură pe obraz. Pofta bate cosmetica. Boabele translucide precum chihlimbarul și dulci ca mierea stârnesc ispite greu de oprit. Totuși, nu vă persecutați obrazul. Boabele de struguri au toate ingredientele necesare ca să-l facă „afișul de frumusețe” al toamnei. Încercați!
Mască vitalizantă cu struguri
Ingrediente: 2 lingurițe de miere de albine, 1 gălbenuș de ou, câteva boabe strugure.
Mod de preparare și folosire: încălziți mierea și amestecați-o cu un gălbenuș și o lingură de boabe zdrobite de strugure. Întindeți compoziția pe fața bine curățată și lăsați-o să acționeze o jumătate de oră. Clătiți-vă abundent.
Loțiune cu suc de grepfruit și de struguri
Ingrediente: 1 linguriță de apă, 2 lingurițe de suc de grepfruit, 2 lingurițe de suc de struguri și 1/2 de linguriță de suc de lămâie.
Mod de preparare și folosire: amestecați într-o casoletă toate ingredientele. Ștergeți-vă fața seara, după ce v-ați demachiat, cu o bucată de vată înmuiată în suc. Aceeași operație se repetă și dimineața, înainte de a vă machia.
Mască de struguri și miere
Ingrediente: 6 boabe mari de struguri albi, 1/2 linguriță de miere, 1 linguriță cremă de față.
Mod de preparare și folosire: striviți boabele de struguri și amestecați gelatina obținută cu mierea și crema de față pe care o folosiți de obicei. Amestecați componentele bine, apoi întindeți masca pe fața bine curățată în prealabil. Lăsați să acționeze 20 de minute, apoi clătiți-vă cu multă apă călduță.
Mască cu ovăz și struguri albi
Ingrediente: 1 pumn boabe de struguri albi, 1 lingură fulgi de ovăz.
Mod de preparare și folosire: boabele de struguri se zdrobesc bine, apoi se amestecă cu fulgii de ovăz. Se întind pe obraz, pe gât și pe decolteu și se lasă să acționeze 15 minute. (În timpul acesta e bine să stați întinse.) Înainte să vă spălați, frecați-vă pielea cu amestecul de fructe și cereale. Clătiți-vă din abundență cu apă călduță sau, și mai bine, cu apă plată.
Cremă de struguri galbeni
Ingrediente: 1/2 de pumn de boabe de struguri galbeni, 1 linguriță de cremă de față, 1/2 linguriță de miere.
Mod de preparare și folosire: se spală bine strugurii și se presează printr-o sită, cu o lingură de lemn. Sucul obținut se amestecă bine cu crema de față și cu mierea de albine. Pe pielea bine curățită înainte se întinde crema de struguri, masând-o ușor cu vârful degetelor. În țările sudice, cremele pe bază de struguri se bucură de mare trecere printre femei. Datorită conținutului său bogat în acizi, sucul de struguri se folosește și ca loțiune astringentă: adună porii.