Economia prinde puteri
– În ciuda crizei și nesiguranței internaționale, există motive de optimism pentru lunile care vin –
România, printre cele mai dezvoltate țări din lume

Conform Indicelui Dezvoltării Umane al Organizației Națiunilor Unite (ONU), publicat recent, România s-a menținut, în 2021, în categoria celor mai dezvoltate țări din lume. Țara noastră a rămas pe locul 53 în clasamentul global, fiind ultima dintre statele membre UE din categoria „celor mai dezvoltate țări”, în vreme ce Bulgaria a ieșit din categorie, căzând patru poziții, depășită de Serbia, Muntenegru și Georgia. Din 1990, indicele de dezvoltare a început să fie calculat și după alte criterii în afară de creșterea economică, cum ar fi speranța de viață, accesul la educație și venitul individual. În fruntea listei, după Elveția, se situează Norvegia (pe primul loc în 2020) și Islanda, iar alte cinci țări europene se clasează printre primele 10: Danemarca (6), Suedia (7), Irlanda (8), Germania (9) și Olanda (10).
Pe podiumul UE la producția de biciclete

Conform Eurostat, România se află în topul producătorilor de biciclete din Uniunea Europeană! În 2021, în România au fost produse 2,5 milioane de biciclete, dintr-un total de 13,5 milioane în întreaga Uniune. Pe locul 1 se găsește Portugalia, iar pe locul 3, după România, se află Italia, cu 1,9 milioane. Uniunea Europeană e o mare promotoare a mersului pe bicicletă, văzut ca o alternativă ecologică la transportul public de persoane.
România, a treia cea mai mare economie digitală

Economia digitală a României ar putea creşte de 3,5 ori, până la 52 miliarde de euro în 2030, datorită investiţiilor în IT&C şi comerţului digital, potrivit unui raport realizat de „McKinsey&Company”. Raportul arată că România este a treia cea mai mare economie digitală din Europa Centrală şi de Est şi a doua cea mai mare piaţă de comerţ digital. Comerţul digital înseamnă două treimi din economia digitală a României, dar industria IT&C poate deveni principalul motor de creştere în viitor. Un român a cheltuit, în medie, anul trecut, în jur de 500 de euro pentru achiziţii online. Pandemia de COVID-19 a accelerat considerabil dezvoltarea comerţului digital.
FMI ne dublează prognoza de creștere economică

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit prognoza de creștere economică a României, de la 3,5% la 4,8%. În primăvară, aprecierile erau mult mai rezervate, „World Economic Outlook” vorbea despre o creștere de numai 2,2%, pe fondul contextului internațional și al apropierii conflictului armat din Ucraina de granițele noastre. Între timp, comitetul executiv al FMI a apreciat prudența politicilor macroeconomice ale României și a încurajat stimularea reformelor, pentru susținerea acestei creșteri economice.
Producția auto, în creștere spectaculoasă

În lunile Iulie și August 2022, au fost produse în România 61.634 de autoturisme, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 25% față de perioada similară din 2021, informează „Asociația Constructorilor de Automobile” (ACAROM). Dintre acestea, peste 34.000 de unități au fost produse în Uzina Dacia de la Mioveni, iar alte 27.000 de unități au fost produse de Uzina Ford de la Craiova. Și bilanțul pe primele 8 luni din 2022 este pe plus, cu o creștere de peste 15% față de perioada similară din 2021. În 2021, producția auto a fost marcată de întreruperi provocate de măsurile sanitare din pandemie, dar și de perturbarea puternică a lanțurilor de furnizare.
18 medalii mondiale pentru vinurile românești
Vinurile româneşti au câştigat 18 medalii la competiţia mondială „Mundus Vini” din Germania, una dintre cele mai importante la nivel mondial, aflată anul acesta la cea de-a 31-a ediţie. Din cele 79 de probe înscrise, producătorii români de vinuri au câştigat 10 medalii de aur şi 8 de argint. „Domeniile Avereşti” au câştigat titlul de „Best in Show”, dar şi două medalii de aur, pentru două dintre cele mai apreciate vinuri din recolta 2022: „Fetească Regală” şi „Busuioacă de Avereşti” Diamond Selection. Cel mai premiat producător român, Cramele Recaş, a primit două medalii de aur (Solo Quinta 2021 şi Speis & Trank Pinot Grigio) şi 5 medalii de argint (Speis & Trank Romanien Merlot, Speis & Trank Sauvignon Blanc 2021, Sole rose, Cocoş Viognier şi Richtig Frett Chardonnay). Vinurile au fost degustate şi evaluate profesional de un juriu format din 130 de experţi – importatori, oenologi, somelieri, producători de vin şi jurnalişti. „Mundus Vini” reuneşte anual peste 11.000 de vinuri din întreaga lume.
Canadienii deschid o fabrică lângă Timișoara

„Liberty Spring”, unul dintre cei mai mari furnizori de produse și servicii pentru automobile din lume, a deschis o fabrică în localitatea Giarmata, la 13 km de Timișoara. Reprezentații companiei sunt încrezători cu privire la intrarea pe piața din România. „Această nouă fabrică ne permite să fim mai aproape de marii producători de automobile și de furnizorii de rangul 1 din Europa”, spun oficialii companiei. Conform ultimelor cercetări ale firmei, astăzi, o mașină din două conține cel puțin o piesă fabricată într-una din fabricile „Liberty Spring”. „Liberty Spring” este o companie canadiană, cu sediul central în Montmagny, Quebec, și deține fabrici în Canada, Mexic, Suzhou și, începând cu luna aceasta, în România.