– Să ne înarmăm cu răbdare în timpurile pe care le trăim e un dar fără preț. În tradiția populară, există cel puțin 10 plante care ne ajută să rezistăm atunci când timpul e cel care nu mai are răbdare –
Jaleșul

Hildegard van Bingen lăuda Jaleșul veritabil (Stachys officinalis) ca plantă vindecătoare „producătoare” de somn lin, care, în plus, limpezește simțurile. De aceea, le recomanda persoanelor care-și pierdeau practic mințile din lipsă de răbdare să-și pună Jaleș pe inimă.
Astăzi, Jaleșul se administrează mai ales sub formă de ceai, care, în plus, are efect calmant și asupra migrenelor. Planta sălbatică crește adeseori în pădurile rare, de foioase.
Levănțica
Aroma ușor condimentată și dulceagă a Lavandei (Lavandula augustifolia) calmează și creează o atmosferă relaxată, atât de apreciată mai ales atunci când avem de îndeplinit sarcini neplăcute și monotone. Fiecare dintre noi am avut parte de astfel de momente și, pentru a le evita, e bine să avem lângă noi un buchețel de Levănțică. Sau să pulverizăm în încăpere ulei de Levănțică, în loc de deodorizante.
Floarea – pasiunii
Floarea-pasiunii sau Passiflora ajută împotriva nervozității și a agitației de orice fel, cum ar fi stările de hiperiritabilitate sau de nerăbdare nervoasă. „Responsabile” pentru calmul profund produs de Passiflora sunt flavonoidele și uleiurile eterice pe care le conțin. Floarea-pasiunii are un efect calmant asupra unui anumit neurotransmițător din creier, care ne reglează somnul.
Cicoarea

Este o floare sălbatică, de culoare albastră strălucitoare, care crește în păduri dar și pe marginile drumurilor și care provoacă un gen de răbdare voioasă, atunci când cineva așteaptă ceva cu dor, mai ales în dragoste. Cichorium intybus stopează insistența, cramponarea și cicăleala. S-ar putea ca Cicoarea să fie „floarea albastră” a romanticilor?
Valeriana
Nerăbdarea are mai multe fețe: fie îți ieși din fire că stai la o coadă nesfârșită și nu-ți mai vine odată rândul, fie că nu mai poți lucra din cauza bucuriei unei așteptări – efectul e același. Nivelul adrenalinei crește, crește și încordarea, iar trupul și sufletul nu-și mai găsesc liniștea. În aceste situații, Valeriana e cea care ne conferă mai multă răbdare și calm.
Verbina
Verbina li se recomandă celor ce nu mai au răbdare cu persoanele din jurul lor – mama care reacționează nervos când copilul nu e-n stare să rezolve o problemă la matematică, colericul care se pune pe urlat imediat ce lucrurile nu merg așa cum trebuie, meșterul care-i smulge ucenicului neajutorat uneltele din mână, când se mișcă prea încet etc. Verbina (Verbena officinalis) ne ajută să le acordăm timpul necesar celor care au nevoie de el și să mai trecem cu vederea câte-o greșeală.
Pelinița
Planta medicinală care crește în nenumărate grădini are un efect general calmant, relaxant și binefăcător, mai ales pentru zona bazinului inferior. Din acest motiv, Pelinița a fost considerată întotdeauna ca plantă pentru femei, care potolește durerile menstruale.
Pe plan psihic, Pelinița (Artemisia vulgaris) le este recomandată persoanelor care nu mai au deloc răbdare și înțelegere pentru ele însele și se dau bătute în mod regulat și prea repede.
Hameiul
Tensiune maximă, agitație nervoasă și pierderea răbdării. Cei ce n-au putut dormi nopți în șir înaintea unei călătorii știu despre ce este vorba. O bucurie anticipată e o emoție frumoasă până la un anumit grad. Dar la un moment dat, starea se schimbă și lipsa de somn devine chinuitoare. În acest moment devin folositoare substanțele amare din Hamei (Humulus lupulus), capabile să stimuleze relaxarea nocturnă.
Coada-șoricelului

Coada-șoricelului (Achillea millefolium), are efect stabilizator, armonizant și calmant. Stimulează echilibrul și indulgența și ajută, în plus, la recunoașterea propriilor puteri. În antichitate, era folosită pentru vindecarea rănilor, iar denumirea (Achillea) se referă la războinicul Ahile, considerat invulnerabil. În realitate, planta chiar conține taninuri cu efect astringent, care ajută la vindecarea rănilor.
Coada-calului
Stimulează perseverența, rezistența tenace și răbdarea atât de necesare celor ce și-au propus atingerea unui scop, mai ales când ești obligat să exersezi zilnic, din greu, în vreme ce alții se descurcă ușor, cât ar bate din palme. Pe plan psihic, planta (Equisetum arvense) conferă fermitate și disciplină, iar pe plan fizic, „dăruiește” părului, pielii și unghiilor un plus de structură, de densitate și de elasticitate, datorită acidului silicic pe care-l conține.