– Nu-i de glumit cu manelele. Nici cu vecinii care se ceartă. Nici cu tramvaiul care ne trece pe la fereastră. Poluarea sonoră e caz de stres și de boală. Trebuie să învățăm să ne apărăm liniștea –
Zgomotul și furia
Cine nu visează în zilele noastre la liniște? La o clipă de pace, în care să se regăsească pe sine, negândindu-se la nimic? Niciun zgomot, niciun scandal, nicio agitație. Să-ți sprijini picioarele de un trunchi de copac, să-ți umpli plămânii cu aer curat fără să te gândești nici la azi, nici la mâine, să exiști, pur și simplu. Să lași timpul să curgă pe lângă tine domol… Ce bine ar fi! Ce minune! Dar cum să fii liniștit când viața e o nesfârșită cursă cu obstacole? Muncă. Gospodărie. Copii. Soțul. Soția. Iubita. 24 de ore nu ne ajung ca să facem ce avem de făcut. Cât despre cultură, citit, întâlniri cu prietenii sau rudele apropiate, toate astea sunt simple visuri. Seara ne grăbim să deschidem televizorul și prin micul pătrat al ecranului se năpustește în casă toată nefericirea lumii. Dramele altora, peste dramele noastre. Încheiem ziua răsucindu-ne în cearceafuri, neliniștiți, iar somnul întârzie să vină…
Problema cea mare e faptul că omul nu poate trăi fără liniște. Că dorul de liniște crește, în aceeași măsură în care sporește neliniștea: gălăgie la locul de muncă, gălăgie pe stradă, gălăgie la vecini. Milioane de oameni poartă la lucru căști de protecție pentru urechi, altor milioane le slăbește auzul ori au un somn neodihnitor din pricina zgomotelor. Timpanele noastre sunt în suferință, agresate de larma permanentă din supermarket-uri și restaurante, compartimente de tren și stații de metrou. În jurul nostru, de peste tot urlă manele, hip-hop, sârba-n ciocane, date la maximum, telefoanele mobile sună și ele cu melodii, în vreme ce posesorii lor vorbesc tare și mult, ca să fie bine auziți, deși se află în plină stradă. Pe lângă instinctul de perpetuare a speciei, omul contemporan pare stăpânit de o nouă pornire: aceea de-a face zgomot, de a trăi gălăgios.
Gălăgia, motiv de infarct
Într-un laborator al Universității din Berlin există o încăpere cu pereții izolați fonic, unde cei ce doresc pot să afle cum se aude liniștea. În acest spațiu protejat, vizitatorii inhalează liniște, își lasă trupul invadat de ea. Unii n-o suportă, alții ascultă fascinați. Își aud vâjâitul sângelui în artere și bătăile inimii. După câteva minute, corpul întreg e cuprins de o stare de bine. Urmează senzația de căldură, atunci când se dilată vasele de sânge. Tensiunea arterială scade. Respirația profundă stimulează secreția de endorfină, hormonul calmului și al fericirii. Prin urmare, așa poate fi simțită liniștea. Așa poți deveni fericit.
Glasul inimii este cel dintâi sunet perceput de noi, oamenii. Urechea, ca organ de simț, nu e făcută să fie solicitată neîntrerupt. Și chiar dacă ea rezistă la un bombardament îndelungat, într-o bună zi, capacitatea ei de tampon va fi epuizată, și zgomotele ne vor ataca organismul, provocând daune: stres cronic, tensiuni și nervozitate. Medicii au diagnosticat afecțiuni ale inimii și sistemului circulator cauzate de poluarea fonică. Ele progresează lent, de-a lungul unei perioade cuprinse între 5 și 15 ani, dar când suferința se declanșează, mai ales acutizată de stres, e caz de infarct. Omul va duce o viață cu atât mai sănătoasă, cu cât va reuși să se apere de stimulii exteriori.
„Așează-te și respiră”
Liniștea înseamnă însă mai mult decât simpla absență a zgomotelor. Ea este și un moment de uitare de sine, așa cum li se întâmplă de exemplu copiilor, atunci când se joacă. Sigmund Freud a caracterizat asemenea momente ca fiind „o fericire lipsită de dorințe”. Existență pură, eliberată de obișnuita derulare necontenită a gândurilor. Taoismul denumește această stare „wu wei”, adică „non-acțiune”. A sta nemișcat, în tăcere, este virtutea supremă în taoism. Liniștea, ca o privire în adâncul eternității. „Așează-te și respiră”, se zice că ar fi răspuns Buddha cuiva care îl întrebase cum se poate dobândi fericirea. Dumneavoastră ați încercat vreodată?
Din nou, putem lua exemplu de la copii. Îi vedem iarna, pe ger, cum rămân uimiți, observându-și aburul respirației, suflul vieții. Și noi, adulții, ar trebui să facem un mic efort, pentru a ne aminti această stare trăită în copilărie: conștientizarea respirației. Stresul și incapacitatea de a ne concentra, grijile și enervarea ne lasă fără aer. Mușchii abdominali și diafragma se contractă, plămânii sunt comprimați, respirația devine superficială și rapidă. Doar o mică parte a plămânilor se umple cu oxigen, ca și cum am sufla aer într-un balon numai pe jumătate. Și de fapt, noi știm exact ce am avea de făcut ca să ne simțim bine. Când vrem să ajutăm un prieten stresat, ne pricepem să-l sfătuim: „Oprește-te puțin și respiră profund”. Atât de simplu. Și totuși, atât de dificil. Un exercițiu ce poate fi practicat oriunde și oricând. Există însă și semeni ai noștri mai puțin înțelepți, care sugrumă în ei dorul de liniște și, simțindu-se rău, se consolează cu iluzia că starea lor de încordare va dispărea cândva de la sine. Ei au nevoie de un șoc ca să se trezească. Iar acesta, neîndoielnic, se ivește când îl aștepți mai puțin. Vine o zi în care nu mai poți suporta oamenii. Apoi te năpădește frica: de un zbor cu avionul, de antipatia reală sau închipuită a unor persoane din preajma ta, de ceea ce ți se va întâmpla mâine, de viață, în general. Plângi. Disperi. Vrei să mori.
Lecția lui Pitagora
În trecutul îndepărtat, strămoșii noștri prețuiau liniștea ca pe o valoare în sine și considerau zgomotul un supliciu. În China antică, blasfematorii erau executați nu prin ștreang, ci fiind siliți să asculte până la exasperare bubuitul neîntrerupt al tobelor, peste care se suprapuneau modulații de flaut. Despre filosoful elin Pitagora se spune că discipolii săi trebuiau să se instruiască vreme de cinci ani în tăcere, înainte de a avea voie să pună prima întrebare magistrului. În epoca preindustrială, cel mai puternic sunet ce se putea auzi era dangătul clopotelor de la biserici. În Divina comedie, Dante afirma că zgomotul ar fi o născocire a diavolului. Iar în concepția creștină, raiul reprezintă un tărâm al liniștii veșnice.
Toate marile religii ale lumii s-au născut din tăcere și ascultare. Poporul lui Israel L-a găsit pe Dumnezeu nu în forfota așezărilor omenești, ci în vastitatea mută a deșertului. Iisus s-a retras în pustiu, Mohamed, de asemenea. Primele mânăstiri au fost întemeiate după ce, în secolele III și IV, mii de oameni tineri, bărbați și femei, dezgustați de viața deșartă și zgomotoasă din orașe, s-au strămutat în locuri neumblate și au descoperit acolo marea aventură a liniștii. Iar astăzi, liniștea trebuie căutată în laborator. Și în clinicile de psihiatrie, unde este o terapie operativă, aplicată cu mult succes. Oare n-ar fi mai bine s-o regăsim înainte de a ajunge la doctor?
SFATURI PRACTICE
Cum să ne ocrotim liniștea
– Folosită în mod creator, liniștea este arma cea mai puternică împotriva stresului și a anxietății –
– Închideți televizorul, aparatul de radio și orice alt mijloc de poluare psiho-sonoră – mai ales după ora 22, este bine să scoateți pur și simplu din priză aceste aparate și să nu le reporniți până a doua zi. Astfel, chiar dacă nu va fi o liniște deplină în jurul dvs., încărcătura de stres a zgomotului va fi mult mai redusă.
– Amenajați-vă spațiul în care dormiți așa încât să atenueze zgomotul – în timpul somnului, și mai ales înainte de a adormi, este foarte important ca stimulii sonori să nu fie prea puternici. Un dormitor prevăzut cu draperii, cu mobilier suficient, încât să elimine ecoul și să nu facă din cameră un amplificator de zgomot, eventual izolat cu geamuri de tip termopan, reduce cu până la 70% poluarea sonoră.
– Nu ezitați să folosiți dopurile pentru urechi – le găsiți în farmacie și sunt foarte eficiente pentru cei care locuiesc în încăperi cu pereți subțiri sau în preajma unor zone aglomerate și agitate. Dacă nu vă împăcați cu aceste dopuri, mai există un mijloc în acest sens:
– Intrați cât mai des într-o biserică goală – așezați într-o strană sau pe o bancă, meditați îndelung sau rugați-vă. Impregnați-vă de atmosfera de liniște și pace absolută care domnește într-un asemenea loc. Vă veți simți imediat relaxați.
– Respirați adânc, rar și regulat – puteți chiar să vă numărați respirațiile și veți observa că atunci când ajungeți cu numărătoarea pe la 30-40, deja sunetele din jur nu mai par a avea încărcătura de stres inițială. Exercițiile de ritmare a respirației sunt un mijloc excepțional de reducere a sensibilității psihice și auditive excesive.
– Lăsați sunetele să treacă prin dvs. – este un îndemn, o sugestie folosită într-o tehnică specială de deprivare de stimulii auditivi. Este foarte simplă și merită să o încercați. Seara, înainte să vă culcați, faceți exercițiul de relaxare descris mai sus și după ce l-ați încheiat, jucați-vă astfel: orice sunet pe care îl auziți căutați să simțiți cum se propagă prin corp și merge mai departe. Trebuie să aveți senzația că nu recepționați sunetele, ci le lăsați să treacă prin dvs. fără a vă afecta în vreun fel, ci doar adâncindu-vă starea de relaxare. Exersați cinci minute în fiecare seară această metodă și, în timp, veți remarca faptul că zgomotul nu vă mai afectează negativ.
