– Datini de primăvară –
Mucenicii
„Dacă îngheață Sfinții, trebuie să strângi ogrinjii”
Nici o altă lună de peste an nu cunoaște atâtea sărbători precum Martie: 1 Martie – Mărțișorul, 9 Martie – 40 de Sfinți, 25 Martie – Bunavestire sau Blagoveșteniile, zilele Babelor, apoi zilele Moșilor. Și întotdeauna, în Martie se intră în Postul Mare al Sfintelor Paști. De bună seamă că nu degeaba, ci pentru că urmează explozia vegetației, reînnoirea lumii după o iarnă în care toată natura părea moartă. Și, bineînțeles, pentru că omul tradițional, bine echilibrat și ancorat în fluxul viu al ritmurilor cosmice, începea Anul Nou agricol. Nimic ciudat în aceasta, ba dimpotrivă, o normalitate și o frumusețe aproape edenică, ce-l poate face chiar melancolic pe omul modern, citadin.
Celebrată pe 9 Martie, imediat după Ziua femeii, Cei 40 de sfinți este într-un fel o sărbătoare a bărbaților, pentru că în unele părți, în ziua aceasta, bărbații se străduiesc să bea fiecare câte patruzeci de pahare de vin fără să se îmbete, ca să-și dovedească astfel puterea.
40 de sfinți din 9 Martie este însă o zi foarte importantă – atât religioasă, cât și populară. Religioasă, fiindcă au murit 40 de oameni ca martiri pentru credința lor în Cristos. Populară, pentru că este un punct de referință meteorologică. După cum va fi vremea în această zi așa va fi patruzeci de zile de atunci înainte. Dacă este frumos, cald, se instalează primăvara cu drepturi depline. Dacă este frig și îngheață, vor mai fi 40 de zile geroase; urmează patruzeci de geruri. Țăranii spun: „Dacă îngheață Sfinții, trebuie să strângi ogrinjii” (resturile din iesle), pentru că nu va fi devreme primăvară, nu va fi iarbă și animalele nu vor avea mâncare. În această situație, decât nimic, vor mânca și ogrinji, adică ceea ce n-au mâncat până atunci. De Mucenici se fac mai multe feluri de copturi în chipuri de forme omenești, care se împart în amintirea morților… Toți oamenii care n-au nume de sfânt se serbează în ziua aceasta.
Sărbătoarea Mucenicilor este foarte bine asimilată din punct de vedere creștin. Și, deși este socotită „zi cu prilej”, prima dintr-un șir de astfel de sărbători existente pe parcursul anului, unii n-o țin și lucrează. În legătură cu această pendulare între a lucra sau a nu lucra, circulă următoarea snoavă: Cică, odată, într-o zi de 40 de Sfinți, un om se ducea agale cu carul cu boi pe ulița satului. Un altul îl întreabă:
– Da’ ce faci?
– D-apoi, că mă duc să aduc un car de fân.
– Da’ tu nu știi că astăzi îs 40 de Sfinți?
– Ba știu, da’ dacă-s 40, mi-or ajuta să încarc fânu’ și să-l aduc acasă.
Și și-a văzut de drum. A încărcat fânul și s-a pornit spre casă. Cum drumul era rău, plin de bolovani și cobora în pantă pe lângă o prăpastie, i s-a răsturnat carul. A încercat să-l redreseze, împingând până n-a mai putut. Ostenit și amărât, după o vreme a zis: „Dacă voi sunteți 40 de Sfinți, ajutați-mă să pun carul drept”. Și a pus din nou umărul sub căruță. N-a apucat să împingă decât foarte puțin, că i s-a și dus carul în râpă. „Noa, apoi, cel cu coarne v-o chemat pe tăți!”, a zis omul cu năduf. Și acolo i-a rămas carul cu fân până s-a desprimăvărat de-a binelea.
Singura muncă admisă în această zi este țesutul. Femeile trebuie să dea cu brâglele (dispozitiv din lemn care ține spata), să facă zgomot, ca să răsară iarba, pentru că atunci și cei 40 de Sfinți din ceruri bat cu ciocanele în pământ „ca să crească iarba și celelalte verzituri pentru trebuința oamenilor și a dobitoacelor”, mi-a spus demult bătrâna Ioana Cora din Bârsana, fie-i țărâna ușoară.
Obiceiuri legate de Mucenici
– La țară, se fac focuri mari, în ogrăzi, ca să se încălzească spiritele martirilor.
– Femeile se uită prin ochiul sitei ca să-și vadă copiii morți.
– Copiii ies la soare și bat cu ciomegele în pământ zicând: „Intră frig și ieși căldură/ Să se facă vreme bună”.
– Se spune că atâta vin cât bea cineva la Mucenici, tot atâta sânge nou se va adăuga peste an. De aceea se crede că e bine ca fiecare să bea 40 de pahare de vin.
– E bine să faci dragoste, că tot anul îți merge bine.
– Cine nu ține sărbătoarea zace 40 de zile.
– Babele Vrăjitoare își încep acum anul de făcături și descântece pentru luarea manei din casă, de la vite și de la om.
Credințe legate de natură și animale
– În 9 Martie se întorc cocostârcii și berzele.
– Căldura iese din pământ de la o adâncime de 9 stânjeni.
– Se dezgroapă șerpii și ies la lumină.
– Se împerechează păsările sălbatice.
– Încep să cânte broaștele.
– Se scot stupii afară, se curăță și se ung cu zeamă de Mucenici, ca să se înmulțească mierea.
Credințe legate de vreme
– Dacă plouă în ziua de Mucenici, e semn de belșug.
– Dacă e zăpadă pe câmp, anul va fi mănos și îmbelșugat.
– Dacă câmpul e gol, anul va fi secetos și sărăcăcios.
– Dacă de Mucenici e frig și va îngheța, va fi frig și ger până de Sfântu Gheorghe.
– Dacă de Mucenici e vreme bună, va fi o vară frumoasă.
– De la Mucenici, ziua începe să crească și să biruie noaptea.
ALEXIILE
– Învierea gâzelor –
Se spune că demult, ar fi fost un împărat puternic care avea un fiu pe cât de mândru și de chipeș, pe-atât de ascultător. Cum băiatul crescuse, împăratul s-a hotărât să-l însoare cu fiica unui alt împărat vecin. Fiul, Alexie era numele său, nu s-a împotrivit, dar de cum s-a sfârșit nunta în biserică, fără să sufle o vorbă, a plecat și nu s-a mai știut de el. De cum a ieșit din biserică, Alexie a mers tot înainte, până ce a ajuns la o mânăstire. Acolo, s-a rugat să-l primească și pe el și, după o vreme, ducând viață cucernică, s-a călugărit. Când starețul a murit, ceilalți monahi au vrut să-l numească pe el egumen, dar iarăși Alexie nu s-a învoit cu onorurile și, în taină, a părăsit mânăstirea. Între timp, anii și posturile îi brăzdaseră obrajii, altădată rumeni, iar barba lungă îi ascundea chipul. În straie sărmane și astfel preschimbat la față, Alexie se întoarse la tatăl său, căruia, fără să-i spună cine este, i-a cerut o cămăruță lângă grajduri. Acolo a mai trăit el câțiva ani, în reculegere, rugăciuni și post, neștiut și singur, doar cu Dumnezeu în suflet și îngrijindu-se de animale. Iată însă că, într-o bună zi, clopotele bisericii au început să bată. Când s-au dus la biserică, să vadă cine murise, oamenii au rămas muți de uimire: clopotele băteau singure, netrase de mână de om. Și tot atunci, slujbașii curții împărătești au văzut în chilioara străinului o lumină vie, de parcă ar fi fost înăuntru o torță aprinsă. Când au dat fuga să vadă ce s-a întâmplat, l-au găsit pe călugăr mort, întins la pământ, cu mâinile pe piept puse cruce, iar în jurul lui pluteau prin aer limbi de foc luminoase, care însă nu incendiaseră încăperea. În mâini, monahul ținea o scrisoare și, oricât s-au străduit ei să i-o smulgă, nu au izbutit.
Chemat în grabă, împăratul a poruncit să i se aducă scrisoarea, dar nimeni n-a putut-o lua. Dar când s-a apropiat el însuși de mort, a luat scrisoarea ușor, fără opintire. Pe hârtie stătea scris: „Eu sunt fiul tău, cel de mulți ani pierdut… Alexie”. Era în ziua de 17 Martie. De atunci, an de an, lumea ortodoxă, românii de pretutindeni serbează Alexiile sau pe Cuviosul Alexie, Omul lui Dumnezeu, Alexie cel Cald sau Omul cel cald al lui Dumnezeu, cum i se mai spune, pentru că în ziua lui, pământul se dezgheață și se deschide pentru arătură. Tot de Alexii, învie – zice-se – toate gângăniile, se dezmorțesc și ies din pământ. Acum se scot stupii cu albine, iar la țară, gospodarii înconjoară casa și o afumă cu o oală cu tămâie, iar prin livezi se aprind focuri din paie ori frunze și tot felul de greblături. În această zi nu se lucrează cu acul și foarfeca, nici cu pieptenele, cu sapa, coasa, funia sau cânepa.
Dacă nu se respectă astfel ziua, casa va fi năpădită de tot felul de gângănii (furnici, gândaci, țânțari etc.), iar livada – de omizi și viermi.
Pescarii care vor să aibă noroc la pescuit peste an trebuie să țină în această zi post negru.
Dacă broaștele încep „cântatul” înainte de Alexii, se spune că primăvara va fi lungă și vremea urâtă, cu zile viforoase. Dacă, însă, încep cântatul din ziua de Alexii, semn este că vor fi zile calde și cu mult soare.
