Un sondaj „cu cântec”

Apropierea rocadei la vârful administrației gu­vernamentale a dezvăluit că între principalele com­ponente ale alianței la putere, PSD și PNL, lucrurile nu stau tocmai bine. Ambele partide sunt cu ochii la alegerile din 2024, care vor stabili cine va con­duce România în următorii patru ani. Prin aso­cierea sa cu PSD, PNL-ul este mai vulnerabil din această pers­pectivă, mai ales că postul de prim-ministru pen­tru perioada următoare revine social-democra­ților. Aceștia vor pune toate dificultățile guvernării prezente pe seama partenerilor. De aceea cred că ideea unui sondaj pe problema candi­daturilor PSD și PNL, pe o lista comună la alegerile din 2024, a venit din cercurile conducătoare ale PNL-ului. Fă­urirea „Alianţei Stabilității”, sub pa­tronajul preșe­dintelui Iohannis, nu a fost benefică pentru partidul liberalilor, chiar dacă, cel puţin în prima perioadă a mandatului, ei au deţinut și încă deţin şefia administraţiei, altfel spus, „şefia ba­nilor”. D-l Ciu­că și miniştrii partidului său au fost eclip­sați în tot timpul scurs de la constituirea ali­anței, de partenerii lor PSD-iști, nereușind să-și im­pu­nă niciunul din proiectele majore ale pro­gra­mului de guvernare. Clientela liberală, mulţumită iniţial pentru accesul la resurse (contracte cu statul, fonduri bugetare dirijate cu adresă, creşteri „ano­nime” de salarii și pensii „speciale”, etc.) a fost obligată să constate, că „plăcinta” este tot mai sub­țire, că „sprijinitorii” PSD-ului sunt mai avantajaţi decât ea. PSD-ul a avut (și are), probabil, argumen­tele experienţei cu sistemul și al ponderii electorale mai mari. În plus, cedările liberale au provocat derută în mijlocul electoratului fidel, o parte a lui orien­tându-se spre disidența reprezentată de Lu­dovic Orban, cu FD-ul său, iar altă parte, cea (să-i spunem așa!) „idealistă” , simţindu-se „dezgustată” de trădarea doctrinei tradiționale. Pe scurt, cu un an și jumătate înaintea parlamentarelor, PNL-ul s-a trezit în situaţia de a deveni, după ele, un simplu partid-balama, o anexă derizorie a PSD-ului, care mai are, oricum, „re­zer­va” de AUR. Împreună cu AUR, PSD-iștii pot atin­ge un procent mai mare de 50% din voturile elec­toratului, detașându-se, dacă este necesar, de „sluga slăbănoagă” în care s-a trans­format PNL. De altfel, în partea a doua a man­datului administrativ al ac­tualei legislaturi, liderii PSD sunt pregătiți să dea vina pentru toate nere­uşitele pe prestaţia dem­ni­tarilor PNL, pe iniţiativele lor legislative, greu de schimbat în actul imediat al guvernării. De aceea, PSD-ul vrea să controleze nu numai şefia ad­mi­nistraţiei (pe post de premier cu Ciolacu), ci și „ministerele banilor”, adică minis­terele și institu­ţiile cu rol esenţial în distribuirea fondurilor de dezvoltare. Liberalii (continuăm să îi numim aşa, deşi ei nu prea mai au legătură cu orientarea doctri­nală și pragmatică a unui partid de acest tip), nu mai au altă şansă pentru prevenirea supunerii totale în fața PSD-ului, decât „legarea” acestuia prin proiectul „listei comune”, negociată acum, când ecartul între impactul electoral al celor două for­maţiuni nu este definitiv. Liberalii contează și pe convingerea că PSD-iștii ar avea „scrupule de onorabilitate” în fața unei alianţe de guvernare cu AUR-ul anti-European și anti-NATO. PSD-ul nu a avut însă niciodată astfel de scrupule, partidele na­ţionaliste radicale fiind (în majoritatea lor absolută) grupări constituite cu „binecuvântarea” lui, cum s-a și văzut sub guvernările PSD-iste de până acum, toate aceste „creaţii de circumstanţă” vărsându-se, după ce și-au îndeplinit „misiunea” (de a rupe vo­turi din „plaja dreptei”) în rândurile „celui mai ma­re partid”. Iniţiind sondajul care a arătat – ca orice sondaj „comandat” – că majoritatea votanţilor sunt de acord cu o continuare a mariajului PSD – PNL, liderii liberali vor justificări în tratativele cu PSD-iștii, dar și față de propriul electorat, chiar dacă „reînnoirea jurămintelor de fidelitate” nu le va mări binefacerile guvernării și nu le va garanta că nu vor fi scoşi drept țapi ispășitori pentru toate neîm­pli­nirile. Prin „coaliţia stabilității”, PNL-ul a reuşit să ajungă într-o situaţie în care chiar existența lui poate fi pusă la îndoială!