– Mulți dintre noi mai păstrează, probabil, imaginea unor câmpuri întinse, cultivate cu legume. De acolo, roșiile, ardeii, castraveții ar ajunge, în cele din urmă, pe mesele noastre. Ei bine, de ceva vreme, legumicultura noastră s-a mutat aproape cu totul în spații protejate: sere și solarii. Ba și mai mult, se fac încercări pentru a produce și fructe, chiar și struguri, sub coviltirul solarului. De ce aleg fermierii să cultive legumele în spații protejate? –
Albul strălucitor al foliei din plastic

Cu peste zece ani în urmă, câmpul din marginea satului Maia, spre Adâncata, la vreo 60 de km nord-est de București, era cultivat aproape în întregime cu tomate. Mergeam pe șoseaua care taie în două acel areal agricol și eram uimit de nesfârșirea tarlalelor de tomate. Tulpinile verzi, viguroase, îmbrățișau aracii, iar roșiile atârnau ca niște globuri purpurii deasupra pământului plivit de buruieni. Sătenii trebăluiau printre răzoare, îngrijeau plantele ale căror roade urmau să le aducă un câștig. Acum, pe câmpul acela, sunt culturi de cereale. Abia mai vezi, din loc în loc, câte o mică postață cultivată cu tomate. Sătenii din Maia obțin acum recolte de roșii în solarii uriașe, care, de la distanță, par hangare pentru avioane. Situația este aceeași și în marile bazine legumicole din Izbiceni (jud. Olt) sau din Matca (jud. Galați). De fapt, oriunde ai merge acum, chiar și în sate de munte, vezi solarii printre case sau în marginea așezărilor. Este o schimbare vizibilă, frapantă, în peisajul agricol rural. Albul strălucitor al foliei întinse peste scheletul metalic sau din lemn este culoarea modernizării legumiculturii noastre. Este culoarea artificială, pe care mâna unui pictor tehnicist a inserat-o printre culorile naturii. De ce au abandonat fermierii practicile agricole în câmp deschis și au ales să cultive legumele în spații protejate? Sunt trei explicații: 1. plantele nu mai sunt expuse vremii nefavorabile (grindină, furtună, ploi abundente, secetă etc.) și, prin urmare, recolta nu mai poate fi compromisă; 2. fermierul poate controla mult mai bine factorii de creștere și dezvoltare a plantelor, furnizându-le acestora apă și îngrășăminte, în cantitățile necesare; 3. fermierul poate obține recolte mai devreme decât ar obține urmând ciclurile naturii în aer liber. Polenizarea în astfel de spații a ajuns, în multe solarii, să fie realizată de bondari cumpărați! Într-un solar, fermierul stăpânește cultura mai bine decât în câmp deschis. Sigur, pericolele nu pot fi nici aici evitate cu totul. O grindină puternică poate ciurui folia, o furtună poate să o smulgă și să o facă ferfeniță, însă nivelul acestor fenomene meteorologice nedorite trebuie să fie foarte ridicat ca să producă daune spațiilor protejate și culturilor din interior, pe când, în câmp, o grindină cu bucăți cât un sâmbure de cireașă poate fi de temut pentru integritatea plantelor. Mai mult, bolile și dăunătorii se insinuează și în spațiile protejate și pot face ravagii, cum face, de pildă, Tuta absoluta (molia tomatelor), sosită pe continentul european din America de Sud, cu aproape 20 de ani în urmă.
Roșii de milioane

E necesară o precizare: cultivarea tomatelor în spații protejate este subvenționată de statul român, de la bugetul național: 3.000 de euro anual pentru obținerea și comercializarea unei cantități de 3 tone de tomate, pe o suprafață de 1.000 metri pătrați. Programul „Tomate românești în spații protejate” a oferit legumicultorilor români aproximativ 50.000.000 de euro, în fiecare an, începând cu 2017. La nivel național, ar fi o suprafață totală de aproximativ 8.000 de ha de sere și solarii. Numai în localitatea Izbiceni ar fi peste 600 de ha de teren acoperit cu folie din plastic. Asta ar însemna vreo 12 terenuri de fotbal. O imensitate funciară de neimaginat acum 15-20 de ani. Există, sigur, și un revers al acestui avânt de înfoliere a pământului fertil: poluarea. Nu este clar ce se întâmplă cu folia după ce nu mai este folosită. Ce fac legumicultorii cu deșeurile din plastic, cu folia, cu țevile, cu pungile etc? Le predau unei firme colectoare, le dosesc prin ogradă, le aruncă pe câmp? Directorul executiv al Cooperativei „Legume de Vidra”, Sorin Popa, mi-a dat o veste bună: „La noi, primăria a încheiat un contract cu o firmă care vine și ridică deșeurile de la fermieri, în mod gratuit”. Ar fi minunat dacă fiecare primărie din zonele acestea legumicole, albite de solarii, ar proceda întocmai ca primăria comunei Vidra, jud. Giurgiu!

O altă sursă de poluare, de data aceasta a aerului, o reprezintă gazele rezultate din arderea combustibililor solizi (lemn, cărbuni), pentru a crește temperatura în perioadele reci. Există soluția surselor de energie alternativă (eoliană, fotovoltaică, biogaz), dar echipamentele pentru producerea acestor tipuri de energie sunt scumpe. Guvernul ar urma să acorde un ajutor de până la 70.000 de euro legumicultorilor care doresc să cumpere aceste echipamente. Pe lângă utilizarea pesticidelor, care pot rămâne în produsele scoase pe piață (legumicultorii români nu sunt prea dispuși să practice agricultura ecologică, fiindcă ar obține recolte mai puține), o altă problemă ridicată de extinderea suprafețelor protejate, în toată lumea, este și exploatarea intensă a turbăriilor, pentru substratul necesar înrădăcinării plantelor în unele sere și solarii. Or, turbăriile sunt depozite imense de carbon, exploatarea lor duce la eliberarea în atmosferă a unor cantități mari de carbon, în timp ce statele se străduiesc să-l sechestreze. Există o inițiativă legislativă la Bruxelles, pentru interzicerea exploatării turbăriilor în sectorul legumicol și horticol. Turba ar urma să fie înlocuită cu alte materiale (substrat din nucă de cocos, de pildă) sau legumicultorii ar putea trece la cultura hidroponică: rădăcinile sunt scufundate în apa în care sunt introduse substanțele hrănitoare.
Zmeura din deșert

Doi legumicultori din județul Olt obțin în solar… struguri de masă. În prima jumătate a lunii iunie, ciorchinii sunt deja copți, numai buni de mâncat. Ideea au luat-o de la niște fermieri din Republica Moldova. La o distanță de mii de km, într-o fermă din Arabia Saudită, într-o zonă aridă, câțiva horticultori cultivă în sere zmeur și afin. Sună aproape ireal. Cultura în spații protejate trece printr-o perioadă, aș zice, revoluționară. Nu numai că fermierii au abandonat culturile în câmp, dar adoptă tot soiul de invenții pentru munca în sere și solarii. De pildă, roboții culegători. Sunt, deocamdată, în teste, dar în viitor ar putea fi puși la treabă non stop. Ei vor culege nu numai legume, dar și fructe din culturi pomicole înființate în sere. Spaniolii din Almeria, probabil zona cu cea mai mare suprafață de spații protejate din lume, experimentează cultura de cireș în solarii. În Statele Unite capătă contur serele complet automatizate: acestea pot fi controlate de la distanță, cu telefonul mobil. Pe clădirile din Paris și Strasbourg au fost amenajate sere care aprovizionează cu legume proaspete birourile funcționarilor. Agricultura urbană este în expansiune în Franța, în timp ce hipermarket-uri din Israel cultivă salată și alte verdețuri pe verticală, astfel încât clienții își culeg singuri plantele dorite. E clar, „agricultura din interior” câștigă tot mai mult teren. Unii pot spune: „Fugi, dle, cu roșiile tale din solar, sunt ca plasticul. Alea din grădină sunt adevărate”. Pe undeva, au dreptate: roșiile din solar nu sunt așa gustoase precum cele obținute în câmp deschis. Pe de altă parte, nu mai trebuie să așteptăm încă un an ca să facem o salată de roșii: le avem la discreție cam tot anul. Marele câștig al spațiilor protejate este că omul poate să obțină recoltele dorite fără să depindă de loteria meteorologică. Dacă vom ajunge vreodată să colonizăm Luna, vom construi și acolo solarii. Poate ar trebui să ne gândim ca un legumicultor din Olt să facă neapărat parte dintr-un echipaj de cosmonauți.