MIHAELA POPESCU (Asociația „Agora for life” – Belgia) „E timpul reîntoarcerii!”

– E co-fondatoarea Asociației „Agora for life” din Belgia, inițiatoarea proiectului „Adoptă un țăran” și realizatoarea emisiunii „Timpul reîn­toar­cerii”, de la Trinitas TV. Pentru ea, acasă e și România, și Belgia –

„Simt că n-am plecat deloc de acasă”

– De ce ai plecat din țară, Mihaela?

– Ca să fiu soția lui Marco, cel care a venit să mă ceară părinților mei, la București, în casa în care am copilărit, într-un cartier cu istorie și parfum de tei. Nu-mi dorisem niciodată să plec din țară, dar m-a făcut să mă răzgândesc dragostea. Sunt deja 16 ani de atunci.

– Stai în Belgia, dar faci emisiuni TV în Ro­mânia…

– Dumnezeu a rânduit ca, încă de la în­ce­put, tot ceea ce aveam să fac în Belgia să aibă, într-un fel sau altul, legătură cu Româ­nia. Așa încât, deși lo­cu­iesc acolo, simt că n-am plecat deloc de-acasă. După ce am fă­cut niște cursuri, ca să învăț limba flaman­dă, mi-am gă­sit loc de muncă la o firmă de con­sul­tan­ță, la o secție care se ocu­pa de fonduri europene pen­­tru fir­me­le bel­gi­ene care aveau filiale în Româ­nia. Astfel, împre­u­nă cu soțul meu, am organizat tot fe­lul de activități prin care am promovat Ro­mânia, ca destinație de afaceri pentru inves­ti­torii belgieni. S-a întâmplat ca, la un mo­ment dat, în țară să ia am­ploare câ­te­va scan­daluri: proiectul mineritului cu cia­nuri de la Roșia Montană, cel de exploatare a gazelor de șist, dar și cel al tăierilor ilegale de pă­duri româ­nești, transformate în rumeguș de o firmă aus­triacă. Acela a fost momentul în care am în­ceput să mă implic în a conștientiza factorii de de­ci­zie, la nivel național și european, asupra peri­co­lului pe care îl presupuneau proiectele amintite. Așa am ajuns în Par­lamentul României, apoi în Parla­mentul Euro­pean. În acel context am cunoscut-o pe Daria Pîrvu, care mi-a devenit repede prietenă dra­gă și împreună cu care, în 2015, am fondat Asociația „Agora for Life”. Primul nostru eveniment, cel prin care ne lan­sam oficial, în aprilie 2015, a fost un re­ci­­tal de mu­zică clasică, sus­ți­nut de muzicieni ro­mâni, din țară și din Austria. Era cu totul alt­ceva de­cât fă­cu­serăm până atunci, iar întreg procesul de pre­­gătire și de orga­nizare a fost ex­trem de plăcut, ne-a adus bucurie și o pace sufletească de care aveam mare nevoie. După evenimentul de lansare a aso­ciației, primul nostru invitat a fost scriitorul și fostul deținut politic, regretatul Marcel Petrișor, la o „Șezătoare pen­tru suflet”. De la domnia-sa am învățat ce în­seam­nă să fii un bun creștin, să ierți, să faci pomană pentru cei care te-au torturat în închisoare, am învățat că există frumos și speranță chiar și în cel mai cumplit întuneric, atunci când există credință. Tot cu domnia-sa, am organizat un mini-tur­neu, cu pie­sa de teatru creștin „Candele ne­stin­­se”, de Ivona Boi­tan, turneu realizat cu spri­jinul Paro­hi­ei Ortodoxe din Antwer­pen/ An­vers și al Bise­ricii Catolice Sf. Maria din Bruxelles. Am conti­nuat cu un concert Gri­gore Leșe, în cola­borare cu Biserica Orto­doxă din Aalst, apoi am invitat oameni din lumea satu­lui, în cadrul unei serii de eveni­men­te numite generic „Sub aripa Cerului”.

– „Adoptă un țăran” e tot o campanie a asociației voastre. De unde această idee?

– Aceasta a fost o campanie prin care ne-am propus, alături de două asociații din Bra­șov, să ajutăm benevol mici gospodării țără­nești să își vândă produsele, să supra­vie­țu­ias­că. Durerea mea cea mare este că românii își vând pământul, fără să gândească la conse­cin­țele acestui gest, pe termen mediu și lung. Anul 2016 a fost dedicat în întregime aces­tei cam­pa­nii. Am condus mii de kilometri prin toa­tă țara, căutând și promovând țărani și produ­sele lor cât mai naturale. O perioadă minunată, din care am rămas cu inima plină de amintiri.

Horă românească în Belgia

– Un alt eveniment care se bucură de mare apre­ciere se numește DOR. Alegeți nume ex­trem de sugestive pentru acțiunile voastre.

– Priveam, de nenumărate ori, cu jind spre su­per­ba clădire a Conservatorului Regal din Bruxelles, și visam să putem organiza, cândva, un concert aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ne vedem visul cu ochii, în 2018, anul Centenarului Marii ­Uni­ri. Am numit evenimentul DOR, căci cum altfel am fi putut numi un eveniment dedicat României? Am făcut să se audă, la Bruxelles, susurul izvoarelor și foşnetul codrilor din România, am străbătut sate pi­to­reşti şi am întâlnit tineri ieşiţi la horă, descope­rind – sau regăsind – România profundă. Tot atunci am avut parte și de câteva momente superbe: la fi­nal, la „Hora Unirii” a lui Enescu, ne-am ridicat cu to­ții în picioare, ne-am prins de mâini şi ne-am le­gă­nat, în faţa scaunelor, într-un fel de horă. A fost amprenta noastră, românească, pusă în acea pres­ti­gioasă sală de spectacole din Belgia. Iar când cineva din sală a strigat: „Bravo, Roemenië!”, au dispărut cearcănele, am uitat toate eforturile. A fost cea mai frumoasă apre­ciere pentru tot ceea ce făcusem. Cu timpul, DOR a devenit evenimentul cel mai cunos­cut, un eve­niment care aduce pe scenă muzicieni români extraordinari, la început de drum sau având în spate o carieră prodigioasă. Concertul DOR reu­șește să atragă, de fiecare dată, români aflați departe de țară, din mai multe țări învecinate, din Olanda, din Luxem­burg, din Germania, ba chiar și din Ro­mânia.

„Se poate reuși și în România”

– Emisiunea „Timpul reîntoarcerii”, pe care o realizezi la Trinitas TV, e despre români care se reîntorc în țară, după ani petrecuți în străinătate. Ea cum s-a născut?

– Pe de o parte, și pentru mine e dureroasă reali­ta­tea că ni se golește țara, că ne plâng satele, dealu­rile, fiindcă oamenii aleg să plece „pentru un trai mai bun”. Pe de altă parte, văzându-i pe mulți ro­mâni cum se chinuie în străinătate, câte umilințe în­du­ră pentru câțiva euro în plus, mi-am dorit să vin cu acest mesaj: „Oameni buni, se poate să reușești și în Ro­mânia! Avem o țară bogată, putem face și acasă la noi ceva, dacă ne dorim cu ade­vărat! Nu putem să reconstruim țara dacă plecăm toți!”. Emisiunea a plecat de la con­statări făcute în timpul campaniei „Adoptă un țăran”. Colaboram cu Tri­ni­tas TV deja de câțiva ani, trimiteam mate­ria­le legate de comunitatea românească din Bel­gia, așa că, atunci când am propus această emisiune, baza exista, iar propu­ne­rea mea a fost ac­cep­tată. Sunt aproape doi ani de atunci.

– Întoarcerea în România tinde să de­vină un fenomen social. Cifra urcă spre zeci, chiar sute de mii…

– Din fericire, mesajul nostru începe să ajungă, și el, la tot mai mulți români care mun­cesc în străinătate, le dă curajul sau ideea de a se întoarce. Ba, mai mult decât atât, știu câțiva români care au renunțat să mai plece. O doamnă cu o carieră de ex­cep­ție mi-a scris așa: „De 11 ani sunt pe picior de ducă din România, dar, după una dintre emisiunile tale, mi-am dat seama că sunt unde tre­bu­ie și mi-e bine așa. Parcă m-a înrădăcinat acea poveste de viață. E extraordinară România! Nu sun­tem săraci deloc. Avem oameni care pot face abso­lut orice!”. Ușor nu e, dar nicăieri nu e.

– Cum văd românii țara după ce s-au întors?

– Toți eroii emisiunilor mele s-au dovedit a fi oa­meni cu rădăcini puternic înfipte în pământul țării! La chiar prima ediție filmată, când am întrebat „Ce în­seamnă România pentru dumneavoastră?”, o doam­­­nă mi-a răspuns: „România este izvorul meu de apă vie!”. Sau o altă doamnă, reîntoarsă din Ca­na­da, unde a lucrat la cel mai înalt nivel de IT pentru in­sti­tuții bancare, a spus așa: „Dumnezeu m-a ți­nu­t zece ani în deșert, pentru a prețui mai mult mo­men­tul reîn­toar­cerii!”. Excepționali oa­meni! Și nici unul, abso­lut nici unul din cei cu care am vorbit, nu regretă că s-a întors acasă. Dim­potrivă, regretă că nu s-au întors mai curând, că au pierdut ani prețioși de­par­te de țară, că și-au risipit sănătatea și ener­giile departe de locurile dragi, de pă­rinți, de prieteni. Toți re­cu­nosc că, pe un­de-au fost, n-au făcut de­cât „să-și vândă timpul” și spun că acasă și-au re­găsit liniș­tea, tihna și – foarte mulți vorbesc des­pre asta – libertatea.

– Dar tu, Mihaela, te gândești să te în­torci?

– Eu nu am părăsit România din motive economice. Pur și simplu, s-a întâmplat ca so­țul meu să fie belgian. Pentru filmări la „Tim­pul reîntoarcerii”, vin în țară din două în două luni și stau cam câte trei săptămâni, așa că nici prea plecată nu se poate spune că sunt. Inima mea, oricum, a rămas aici. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că îmi îngă­duie să fac toate aceste lucruri, să întâlnesc acești oameni mi­nu­nați, să organizez în Bel­gia evenimente care să vorbească despre Ro­mânia. Este mo­dul meu de a lăsa o urmă de bine prin lume.