Analiza politică a lunii mai
„Există un climat de violență care s-a acutizat, încurajat și de războaiele în desfășurare”
– Am asistat zilele trecute la o bătaie „în direct” în Parlamentul României. Putem trata evenimentul ca pe un caz izolat sau el vine pe o anumită acumulare de agresivitate pe scena politică, în context electoral? Întâmplarea ne amintește de Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost împușcat în plină stradă. Violența e tot mai prezentă în mediul public. Putem face ceva să o stăpânim?
– Mă tem că nu putem face nimic, pentru că legile, deși de bine, de rău, există, nu se aplică sau se aplică cu timiditate. E clar că există un climat de violență care s-a acutizat, încurajat și de războaiele în desfășurare. Toți nervii planetei sunt întinși la maximum, violența răbufnește peste tot, s-a globalizat și se propagă de sus până jos și de jos până sus, într-un circuit care antrenează toate straturile sociale. Era de așteptat ca violența să ajungă și în Parlament. Sunt ani buni de când violența verbală a devenit armă politică, au mai fost și amenințări, și îmbrânceli, insulte, și manifestări grosolane, ca pe stadion. Atmosfera aceasta s-a accentuat, odată cu intrarea AUR în Parlament. Până atunci, USR era partidul cu ieșiri mai agresive, dar Diana Șoșoacă și George Simion au adus un plus de agresivitate. Chiar de ziua Israelului, Șoșoacă s-a apucat să îndemne la ură antisemită, iar ea, personal, care candidează la Primăria Capitalei, anunța în cercul ei de admiratori că dacă nu câștigă ea și partidul ei, SOS, România va dispărea. Violența exista, doar că nu fusese atât de șocantă și atât de vizibilă. Tot ce vedem zilele astea, inclusiv încercarea de asasinat împotriva lui Robert Fico, arată în ce hal a putut să dispară rațiunea din ADN-ul unor lideri politici. Ea aproape că nu mai contează: contează doar violența exprimării și iresponsabilitatea. Cum să spui că va dispărea România, când tu o faci pe marea patrioată? Nu o să dispară, oricâți nebuni și proști se vor mai perinda pe la conducerea ei! Contraselecția în politică e atât de eficace și atât de păguboasă, încât ne așteptăm la lideri tot mai slabi, mai neconformi și mai periculoși.
„Ăsta e pericolul mare care ne paște ca umanitate: pericolul dezumanizării”
Ciudat e că tocmai la liberali s-a întâmplat bătaia din Parlament. Te-ai fi așteptat de la ei să fie mai cu ștaif. Liberalii au o istorie, dar din păcate legătura cu ea s-a rupt. Nici urmă din vechiul liberalism! Și nu doar că bătăușii sunt liberali, sunt și foști miniștri. Dan Vîlceanu a avut pe mână Finanțele! Cum putea să aibă grijă de finanțele țării, dacă el reacționează așa violent?! Să te repezi la un coleg, Florin Roman, și el fost ministru, într-o încăierare din asta, de bețivi la o cârciumă de cartier… Personajele lui Ion Luca Caragiale nu coborau chiar în abisul-abisului, mai dădeau o șansă umanității. Aici nu mai vezi nimic uman. Ăsta e pericolul mare care ne paște ca umanitate: pericolul dezumanizării, odată cu pierderea anumitor criterii, odată cu ștergerea diferențelor dintre fals și adevăr, dintre bine și rău, dintre drept și nedrept, dintre cultură și incultură. Pericolul dezumanizării merge în două direcții: spre animalizare, când ajungi la violențe de genul ăsta, iar pe de altă parte, e pericolul robotizării, când ajungi dependent de niște aparate care te manipulează. Poate că generațiile mai tinere se vor adapta mai bine la această lume, dar viața lor va fi altfel. Dacă în societățile democratice, pe care le susținem în continuare, pentru că sunt mai puțin rele decât dictaturile, acest proces de degradare și de dezumanizare e mai lent și mai sunt mijloace de a-l controla (deși și aici trebuie intervenit de urgență), în dictaturi el e mult mai accelerat. Rămâi stupefiat când descoperi că sunt oameni care preferă dictaturile!
– Tocmai a fost descoperit un român care spiona la noi pentru o astfel de dictatură, Rusia. Cazul de spionaj în favoarea Rusiei, descoperit abia după doi ani, a apărut pe agenda publică, simultan cu anchetarea de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) a două nume mari din Serviciul Român de Informații (SRI), foștii generali Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, acuzați de trafic de influență. Ce lumină aruncă aceste cazuri asupra serviciilor noastre secrete? Cât ne mult ne mai putem încrede în activitatea lor?
– E impardonabil să nu „miroși”, timp de doi ani, un astfel de individ, care a mai și candidat la Primăria Ploiești și îl susținea pe „penalul” PNL, Iulian Dumitrescu, la președinția Consiliului Județean Prahova! Pe lângă asta, SRI a mai încasat un pumn în nas, episodul de calibru cu foștii generali Coldea și Dumbravă, plus acoliții lor, care au fost puși sub control judiciar. Ei sunt acum pensionari speciali, dar dacă ai avut asemenea oameni în fruntea SRI, nu e de mirare că sub nasul lor se petreceau asemenea lucruri, iar ei nu prindeau de veste. Cei care, acum câțiva ani, la conducerea SRI, pozau în mari luptători împotriva corupției, tocmai corupția o susțin. Au firme așa-zis de „consultanță” prin care își activează relații și obțin probe, dosare, intervin în justiție, ca să obțină pedepse mai ușoare, pedepse cu suspendare, anulări de pedepse etc., contra unor sume grase. Cu asta se ocupă foștii generali ai SRI! De fapt, avem atâtea dovezi despre legăturile dintre servicii, politică, justiție și interlopi care își fac de cap. Interlopii și-au împărțit țara pe județe, iar Capitala pe sectoare, mai ceva ca în mult-visata reformă administrativă. Se știe cărui clan îi aparține fiecare județ sau sector din Capitală, bașca, au reprezentanții lor în clasa politică. Despre Cristian Popescu-Piedone se spune că e susținut de Clanul Sportivilor și de Nuțu Cămătaru. Tocmai au fost eliberați din arest trei frați criminali și au fost plasați în arest la domiciliu, în ditamai viloiul Mamei Sidonia, mama lor. Au tras un chef-monstru, unde a și murit un om. Cine dansa în 2005, în figuri dezgustătoare, cu frații Fabian și se pupa cu Mama Sidonia?! Ludovic Orban, fost președinte PNL, fost premier. Sunt atâtea înregistrări cu interlopi, polițiști și procurori la manele, la o băuturică. Cum să ai încredere în asemenea instituții cotropite, nici măcar controlate, de asemenea indivizi?! De asta și avem candidații la alegeri pe care îi avem. Dacă tot suntem în campanie electorală, SRI-ul ar face bine să mai caute, că precis sunt mai mulți spioni ai Rusiei, iar dintre ei sigur vor candida unul sau doi și la Președinție. Că nu e Vladimir Putin omul care să neglijeze un asemenea obiectiv. Precis că și între cei nouă candidați de la Capitală e unul care testează terenul și își încearcă norocul. Uniunea Europeană vorbește despre amestecul Rusiei în toate alegerile. Au oameni infiltrați peste tot, sigur vor fi și printre candidații noștri la Președinție.
„Nu se poate ca într-o asemenea perioadă, când ai război la granițe, să nu ai șef la SRI”
– Avem pretenția ca Serviciul Român de Informații să funcționeze ca la carte, dar instituția nu are șef civil, de aproape un an. Chiar nu și-a găsit nimeni timp să rezolve această problemă a sistemului nostru de securitate?
– E vina exclusivă a președintelui. Nu se poate ca într-o asemenea perioadă, când ai război la granițe, când ne înarmăm, facem, dregem, suntem ținta serviciilor străine, să nu ai șef la SRI, un individ pe care să-l mai tragi la răspundere, cu cine să te mai sfătuiești în CSAT. Dovadă că SRI-ul e chiar acefal, lucrează fără cap. Asta dovedește că instituțiile noastre se pot dispensa, la o adică, de șefi, merg în virtutea inerției. De-aia nu avem o linie coerentă, consecventă, să înțelegem și noi ce vor instituțiile noastre. Lui Klaus Iohannis nu îi pasă decât de un post bunicel pentru el. Chiar zicea după vizita în Statele Unite ale Americii: „Dăm sistemul Patriot Ucrainei doar dacă România primește la schimb altceva”. Adică dacă primește el un post bun. Și când s-a propus la NATO, tot singur s-a propus, în numele României. Negociază cu sistemul Patriot pe masă. Ca în Richard al III-lea, „regatul meu pentru un post!”, ceea ce e chiar jenant.
„Din cauza localelor, unde sunt bătălii pătimașe, despre europarlamentare nu s-a vorbit deloc”
– Suntem în plină campanie electorală. Cum se văd opțiunile alegătorilor? E vreo urmă de speranță?
– Din capul locului, trebuie spus că alegerile europarlamentare, care sunt foarte importante, căci de ele depinde proporția de extremiști sau de ultraprogresiști care ajunge la Bruxelles, au fost complet ignorate. Cei pe care îi trimitem în Parlamentul European vor lua deciziile care ni se vor impune și nouă. Ei bine, din cauza localelor, unde sunt bătălii pătimașe, despre europarlamentare nu s-a vorbit deloc, nu se știe nici cine candidează, nici de ce candidează. Sunt mulți penali care merg să aibă în continuare un soi de imunitate, alții merg acolo de parcă și-au luat loc de veci, deși sunt campioni la absențe. Toate listele de la alegeri colcăie de penali, de unde se zicea „Fără penali în funcții publice!”, mai cu seamă de către USR, dar și de către Rareș Bogdan de la PNL – „În democrație, hoții stau la pușcărie!”. Uite că stau la primărie sau unde vor ei. Deștepții din partide au descoperit, brusc, prezumția de nevinovăție: nu sunt vinovați până la condamnare. Până atunci sunt îngerași! Ca și cum am spune acum că băiatul acela care s-a drogat și a ucis cu mașina doi tineri e îngeraș și o să fie penal abia peste doi ani, când se va termina procesul. La fel și Dan Vîlceanu, care va avea plângere penală, după ce l-a mușcat de nas pe Roman: nu e vinovat acum, va fi vinovat cândva, când îi va crește ăluia nasul la loc…
La locale, se dau bătălii înverșunate, uneori chiar în interiorul coaliției de guvernământ. Ba candidează la comun în unele locuri, ba separat, și se ceartă de mama focului. Mulți au și prezis că se rupe coaliția după niște schimburi mai dure. Nu se va rupe nicio coaliție, e un caz banal de „violență domestică”, cum sunt atâtea. Ei se bat, ei se împacă, interesul e să câștige cât mai multe mandate și pe urmă văd ei cum împart prada. Campania se înscrie și ea în tendința de violență generală. PSD și PNL sunt parteneri, dar nu sunt în stare să păstreze o anumită limită. Ce să ne așteptăm atunci când vine vorba de adversari?! Nu se mai vorbește decât pe ton răstit. În orașele mari, coaliția se luptă să disloce locurile cu primari USR, care a rămas singurul lor adversar. Au fost multe proteste care au încercat să forțeze mâna guvernului și să obțină măriri de salariu în campania electorală. Multe măriri de salarii sunt, într-adevăr, justificate, având în vedere ce cheltuieli aiurea se fac în alte părți. Marcel Ciolacu supralicitează unde îi convine lui și tocmai a anunțat că vrea să mărească salariul minim la 3.700 de lei, de la 1 Iunie, fără să se consulte cu partenerii. Nicolae Ciucă a spus că măsura e nesustenabilă, pentru că „există 6 miliarde care nu există”. Sunt mai multe miliarde „care nu există”. Cert e că nota de plată a acestui dezmăț va veni după alegeri. Să te ții ce taxe și impozite ne așteaptă!
– Apropo de sfidare: președintele Klaus Iohannis a promulgat recent legea care ridică pragul până la care poți face liniștit evaziune fiscală: 1 milion de euro. Nu e și asta o formă de sfidare, ca, în plină campanie electorală, să se dea oficial liber la furat?
– Interesele sunt, la noi, mai mari decât rușinea sau decența. A existat interesul să se salveze furtișagurile de până la o anumită limită și asta s-a făcut. Nu e complicitate cu hoția?! Când un amărât fură o pungă de mălai dintr-un magazin, tot așa, poate să dea mălaiul înapoi și să plece liber acasă? Mă cam îndoiesc… E încă un exemplu despre cât de strâmb funcționează acest sistem.
