– În luna Septembrie încep negocierile pentru structurarea bugetului european pe anul 2025. Se pare că au existat provocări serioase în conturarea acestuia. Care sunt principalele urgențe care cer finanțare în 2025? Se regăsesc prioritățile specifice ale României printre ele?
– Bugetul pentru 2025 a fost deja structurat de fosta Comisie Europeană, al cărei mandat expiră în curând, dar va fi negociat cu reprezentanții Parlamentului European nou ales, care cuprinde mai mulți reprezentanți ai suveraniștilor. Este de presupus că vor avea și ei ceva de spus cu privire la alocările bugetare. Adoptat în iulie, după ce Consiliul European a redus 8,17 miliarde de euro din suma cerută de CE, bugetul EU se ridică la 191,63 miliarde de euro, destinate punerii în aplicare a politicilor europene agreate de statele membre și aprobate de PE. Și acest buget va finanța în mod prioritar agricultura (cu aproape o treime din totalul cheltuielilor) și politicile de coeziune și dezvoltare regională, care includ proiectele de infrastructură sustenabile ecologic (“verzi”). Ele primesc în total aproape 50 de miliarde. Problema anul acesta va fi găsirea fondurilor necesare pentru sprijinirea activă a Ucrainei, pregătirea pentru provocările globale, inclusiv politica de apărare a UE și tranziția energetică, sporirea competitivității economice a companiilor europene și securizarea frontierelor. Este o ecuație complicată, iar negocierile cu grupurile politice din PE se anunță complicate. Interesant este că pe viitor CE vrea să ia în calcul alocarea de fonduri după modelul NextGenerationEU (PNRR), adică în funcție de realizarea reformelor și proiectelor asumate de fiecare stat în parte. Această abordare prezintă mari probleme pentru România, al cărei guvern întârzie reformele din PNRR și nu reușește să obțină fondurile ce i-au fost alocate. În plus, se află de aproape 7 ani în procedură de deficit excesiv, cerând acum o păsuire tot de 7 ani pentru a reveni la un deficit bugetar decent. Aceasta pare a fi prioritatea actualului guvern. Este ea și prioritatea României? Sau poate că ar trebui să ne gândim la agricultură, infrastructură, digitalizare, sănătate și educație? Bani s-ar găsi, dacă am face reformele la care ne-am angajat. Din păcate, nu le facem.
– De peste zece ani, Ungaria lui Viktor Orban se opune politicii imigraționiste cerută de Bruxelles. În cele din urmă, a venit și pedeapsa: o amendă de 200 milioane euro + 1 milion de euro pentru fiecare zi de întârziere. Budapesta a răspuns belicos: că va trimite migranții direct la Bruxelles. Care credeți că este rezolvarea problemei? Și în Anglia au început “războaie de stradă” împotriva străinilor acceptați, după părerea localnicilor, cu prea mare indulgență.
– Pactul pentru migrație, recent adoptat de UE, cuprinde destule prevederi care permit deportarea imigranților ilegali infractori, numai să dovedească guvernele naționale suficientă voință politică în acest sens. Cum aceasta lipsește, ne trezim cu evenimente dramatice, cum a fost atacul cu cuțit de la Solingen, în Germania, comis de un sirian, care ar fi trebuit deportat demult, dar nu a fost, cum nu a fost deportat nici tunisianul care a provocat tragedia de la târgul de Crăciun din Berlin acum câțiva ani. Dar când vine vorba de deportări, sar ca arși toți activiștii de stânga și o sumedenie de case de avocatură specializate în “drepturile omului” (mari consumatoare de fonduri publice) și blochează procesul, iar infractorii fug dintr-o țară în cealaltă. Cum atentatele s-au înmulțit și migrația nu s-a domolit, UE a creat de curând un grup de lucru pentru limitarea migrației ilegale, sub conducerea Danemarcei, care a ieșit din sistemul comun de poliție al UE, considerându-l prea lax. Poate că danezii au dreptate, căci am văzut cum excesul de permisivitate a forțat limitele de suportabilitate ale comunităților locale și a generat o contra-reacție de extremă dreapta, cum am văzut de curând în Marea Britanie, și cu pandantul politic al creșterii popularității unor partide suveraniste anti-europene și chiar anti-democratice. Așadar, înainte ca problema să poate fi rezolvată, dacă nu este deja prea târziu, securizarea frontierelor este crucială, dar nu și suficientă: guvernele trebuie să fie realiste, să respecte opțiunile și temerile populației, în loc să-i țină predici, să admită eșecul multiculturalismului generator de enclave și frustrări și să aplice consecvent politici ferme de integrare a migranților în societățile cărora le cer ajutorul. Orice compromis bazat pe calcule politicianiste va duce în mod sigur la un dezastru și la o contra-reacție periculoasă pentru democrație.
