
Uleiurile volatile sunt printre cele mai la modă medicamente ale momentului. Se spune despre ele că pot ucide orice microorganism patogen, iar astfel ne fac invulnerabili și la răcelile și la gripele care se apropie, tiptil, dar sigur, de noi. Mai mult, se pare că ele pot îmbunătăți memoria și pot ajuta în tratarea depresiei și a anxietății. Unele uleiuri de plante luptă eficient chiar și contra tumorilor, accelerează vindecarea rănilor, arsurilor sau fracturilor. Pentru a ști mai multe despre aceste preparate uleioase din plante aflate sub lupa cercetării științifice, în toată lumea, ne-am adresat d-nei dr. Paula Popiel, membru al echipei LIFE, producător specializat al uleiurilor volatile integrale, pe piața medicamentelor naturale românești.
“Odată ce răceala a debutat, cel mai puternic ajutor vine din partea uleiului de oregano sălbatic”

– Doamnă doctor, auzim tot mai des despre calitățile uleiurilor volatile, numite și esențiale sau aromatice. Există diferențe între ele, și cum pot fi folosite în domeniul sănătății?
– Termenii “ulei esențial”, “ulei aromatic” sau “ulei volatil” sunt sinonimi, astfel fiind denumite substanțele puternic aromate din plante. Acestea sunt extrase, de cele mai multe ori, printr-un proces de distilare, și au câteva calități comune: aroma puternică, efectul antimicrobian și faptul că se evaporă foarte rapid, de unde și atributul de volatil.
– Fiindcă suntem în pragul sezonului rece, o să vă rog să vorbiți despre uleiurile volatile recomandate pentru întărirea imunității, prevenirea și tratarea răcelilor.
– Paradoxal, uleiurile volatile nu sunt stimulente imunitare puternice. Ele au, în schimb, o altă proprietate: distrug, practic, aproape orice microorganism patogen. Și această calitate le face redutabile în lupta cu gripa și cu răcelile! Odată ce răceala a debutat, cel mai puternic ajutor vine din partea uleiului de oregano sălbatic, dar nu cel îmbogățit cu carvacrol, adesea întâlnit în comerț. Uleiul volatil integral de oregano, din care luăm câte o picătură, două, de patru ori pe zi, distruge virușii gripali și previne suprainfecțiile respiratorii bacteriene. Dacă pacientul are febră, dureri de cap sau musculare, este bine să îi facem masaj cu o lingură cu ulei de floarea soarelui, în care punem 10 picături de ulei volatil integral de mentă piperată. Masajul se face pe tâmple, pe cutia toracică și pe membre, cu mișcări fine, ca o mângâiere un pic mai apăsată. Contra nasului înfundat, sinuzitei și tusei, recomand ulei de eucalipt, care este și blând, și puternic. Cu el se fac inhalații (trei picături la o cană cu apă fierbinte), dar se administrează și intern: 3-4 picături de trei ori pe zi.
Uleiul de cuișoare alungă gripa, uleiul de lămâie – depresia

– Cum se folosesc uleiurile volatile în timpul epidemiilor de gripă?
– Pentru prevenirea gripei, uleiul de cuișoare sau de lemongrass, dispersat în încăpere, ucide orice germen. Dispersarea se face cu lampa de aromaterapie sau, mai nou, cu dispersorul cu ultrasunete. Dacă stăm lângă o persoană bolnavă, ne putem pune peste nas și gură o mască chirurgicală pe care o stropim cu o picătură de ulei din ravintsara. Este, practic, aproape imposibil să ne îmbolnăvim!
– Toamna nu vine doar cu gripe și cu răceli, ci agravează și depresiile. Uleiurile volatile au efect și asupra emoțiilor?
– Acum douăzeci de ani nu aș fi știut ce să vă răspund. Acum, însă, știința a progresat enorm și știm că unele uleiuri volatile au efecte incredibil de puternice și precise asupra creierului și a emoțiilor. Simpla inhalare a uleiului volatil dispersat în atmosferă face ca acesta să treacă prin mucoasa nazală, direct în sânge. De aceea, efectul uleiurilor asupra creierului este foarte rapid. O acțiune intensă împotriva depresiei au lămâia, salvia și menta dulce, cunoscute drept tonice psihice uimitor de eficiente.
Lavanda stopează panica

– Există și uleiuri esențiale împotriva anxietății sau atacului de panică, cea mai “la modă” afecțiune din ultimul timp?
– Da! Uleiul de lavandă, spre exemplu, calmează foarte rapid stările de neliniște, scade pulsul și tensiunea arterială. Simpla inhalare a două picături din acest ulei, puse pe un șervețel, poate stopa rapid un atac de panică. Există, însă, mai multe uleiuri volatile integrale cu efect calmant, anxiolitic. Este bine ca pacienții să le experimenteze, pentru a vedea care sunt cele mai bune pentru ei. Contra atacului de panică, cele mai eficiente sunt uleiurile de salvie dulce, bergamotă sau rozmarin, administrate intern și folosite în aromatizări.
Prietenul memoriei: uleiul de rozmarin. Spaima demenței: salvia
– Au uleiurile esențiale efecte și asupra memoriei? Pot fi folosite pentru a-i ajuta pe elevi sau studenți să învețe mai ușor?
– Cea mai cunoscută substanță pentru îmbunătățirea memoriei, în momentul de față, este uleiul volatil integral de rozmarin. Studiile arată că dispersarea acestui ulei în încăpere crește cu până la 20% puterea de concentrare și memoria, scăzând în schimb procentul de erori de calcul. De altfel, uleiului de rozmarin și efectului său benefic asupra psihicului i-au fost dedicate sute de cercetări medicale. Una dintre ele arată că, între altele, rozmarinul scade gradul de stres la examene.
– Dar persoanele în vârstă, cu tulburări de memorie, pot fi ajutate?
– Combinația de uleiuri volatile integrale de salvie și de rozmarin este cea mai promițătoare pentru seniorii care se confruntă cu astfel de probleme. Fie că vorbim de maladia Alzheimer sau de boala Parkinson, rezultatele studiilor clinice confirmă efectul benefic. Inclusiv în cazul demenței senile apar ameliorări ale stării pacienților. Într-un studiu cu ulei de salvie, s-a observat îmbunătățirea simptomelor neuropsihice la persoanele cu demență ușoară spre medie. Mai mult, administrarea a cinci picături de ulei de salvie, de trei ori pe zi, a îmbunătățit atenția pacienților și capacitatea lor de a raționa. Acest lucru este aproape incredibil la un vârstnic care deja suferă de demență!
În arsuri, uleiul de lavandă face minuni

– Se vorbește mult și despre eficiența uleiurilor volatile în problemele dermatologice. Pot fi folosite în vindecarea bolilor de piele sau a arsurilor?
– Când vorbim de arsuri până la gradul trei, dar care nu sunt pe suprafețe extinse, uleiul de lavandă face minuni. Se aplică pe locul afectat, diluat în ulei de măsline, în proporție de 1:5. De asemenea, uleiurile pot fi utilizate ca dezinfectant, pe răni sau arsuri: în 50 ml de apă distilată se pune o picătură de ulei de arbore de ceai, cunoscut și ca tea tree. Noi am realizat formula TEA TREE COMPLEX. În compoziție, pe lângă uleiul de arbore de ceai, avem și ulei volatil de mușețel, care reduce inflamația și stimulează vindecarea rănilor sau a arsurilor de diverse etiologii.
– În curând, frigul, zăpada și gheața vor actualiza accidentele fizice, fracturile, luxațiile și rupturile musculare. Au eficiență și în zona aceasta, uleiurile aromate?
– Cea mai puternică plantă aromatică folosită în acest scop este arnica, dar deocamdată nu a fost produs ulei volatil din această plantă rară. În schimb, am creat un ulei pentru uzul extern, în care am extras principiile active din arnică. Acest ulei reduce inflamația și durerea după traumatisme și accelerează procesul de formare a calusului – țesutul osos care se formează după fracturi. Am produs, de asemenea, o cremă cu arnică, foarte eficientă, dacă se aplică în primele ore după entorse, luxații sau rupturi musculare, având o viteză foarte mare de penetrare a țesuturilor.
– Puneți mare accent pe calitatea uleiurilor volatile pe care le folosiți. Este, ea, o problemă așa de mare?
– Sub aceeași denumire de “ulei volatil”, “aromatic” sau “esențial”, se pot ascunde substanțe foarte diferite. Aceasta, pentru că uleiul cu adevărat natural este scump și destul de greu de găsit. Un ulei se obține printr-un procedeu industrial, numit antrenare cu aburi: planta proaspătă este pusă în apă la temperatura de fierbere, evaporând substanțele utile, care ulterior vor fi colectate sub forma uleiului. Este un proces relativ simplu, dar costisitor, pentru că trebuie cantități uriașe de plante, pentru a se face această distilare. Pentru o sticluță de 10 mililitri de ulei volatil sunt necesare uneori și câteva zeci de kilograme de plante!
– În preparatele dvs. folosiți termenul de ulei volatil integral. Este un indicativ de calitate superioară?
– Majoritatea uleiurilor de pe piață sunt diluate prin procese de fracționare, în care se extrag mai întâi substanțele terapeutice utile, și ceea ce mai rămâne este comercializat drept ulei volatil așa-zis natural! Însă există și uleiuri falsificate – mai ales cele cu adaosuri chimice. Acestea, din păcate, nu sunt semnalizate ca atare pe etichetă. Ele sunt înmulțite prin adăugarea de solvenți, și mirosul lor este amplificat prin aditivarea cu potențatori chimici de aromă. Uleiurile cu adaosuri chimice sunt de-a dreptul un pericol pentru sănătate! Uleiul volatil integral este, în schimb, forma naturală a acestui remediu, fiind pur și simplu ceea ce rezultă după antrenarea cu aburi a plantelor. Acest ulei este complex, având zeci de compuși volatili. Este foarte bine tolerat de organism și are efecte terapeutice ample. Ca atare, uleiul volatil integral este cel recomandat în terapie!
(Uleiurile volatile integrale pot fi comandate la tel. 0736.371.516 sau online, pe https://www.life-bio.ro/ )