• Care să fie fructele verii? Cireșele sau pepenii? Eu aș zice că pepenii. Cireșele sunt căutate mai mult pentru gust, pentru savoare, în timp ce lubenițele, pe lângă gustul lor dulce, ne hidratează cu sucul abundent și ne răcoresc, după ce le ținem la frigider. Da, aș vota pentru pepeni ca fructe reprezentative ale verii, dacă ar organiza cineva un astfel de concurs. Piețele sunt pline, deși statisticile arată că producția internă a scăzut în ultimii ani •
De la răzor la tarabă
Am trecut, sâmbăta asta, prin Piața Obor. Pe platforma sudică din exteriorul halei celei noi, sunt amenajate mai multe standuri cu pepeni de Dăbuleni, mai ales. Lubenițele stau una peste alta, morman, într-un echilibru precar : oare se vor prăvăli, rostogolindu-se ca niște mingi prin piață și mai departe, pe străzi? Nu, nu se clintesc, stau cuminți, așezate cum trebuie și nu se mișcă, până nu le ridică mâna vânzătorului, să le așeze pe cântar. Pepenele verde, 5 lei/kg. Cel galben, 7 lei/kg. Vânzarea pare să meargă. Afară sunt peste 35 de grade și bucureștenii poftesc la o felie de lubeniță rece ca gheața. Fructele acestea mari, rotunde și bine coapte, sunt o binefacere pe canicula asta. M-am învârtit printre standuri, am cumpărat și eu doi pepeni și am plecat, lăsându-i pe târgoveți să-și onoreze clienții. Pe ei îi așteptau, nu pe reporter! Cunosc prea bine deranjul pe care-l provoc la piață, când spun că sunt jurnalist. Am declanșat un veritabil iureș într-o primăvară, chiar în Piața Obor, când m-am apucat să pozez grămăjoarele de roșii de pe tarabe. Am avut senzația că sunt un uliu aterizat în mijlocul păsăretului din ogradă. De atunci, am renunțat să mai discut cu precupeții. Mă uit atent, tăcut, îi observ mai de la distanță, pe unii chiar numărând discret bancnotele câștigate. Cei mai mulți dintre ei sunt doar comercianți, alții, mai puțini, sunt și producători. Cei care vând în această perioadă pepeni la Obor sunt, cel mai probabil, fermieri, veniți din satele din sudul Olteniei, unde cultura de pepeni este caracteristică, datorită solului nisipos. Sunt însă și alte zone unde sunt cultivați pepeni: în Ialomița, în Buzău, în Câmpia de Vest.
Din toate aceste locuri sunt postate anunțuri de vânzare pe rețelele de socializare, din Iunie până în August – Septembrie. Da, cultivatorii de pepeni au învățat să folosească aceste rețele pentru a-și promova marfa. Sunt mai multe grupuri pe Facebook, cu denumiri ca acestea: „Iubitorii de pepeni (lubeniță, harbuz, pepene)”, „Producători de pepeni și legume”, „Cultivatorii de pepeni” etc., cu zeci de mii de membri. Unii fermieri sunt constituiți în cooperative agricole: „Tămădău Mare”, „Tovărășia”, „Gheorghe Doja”. Cei care sunt pe cont propriu vând direct la piață clientului sau unor intermediari, numiți samsari, care vin și încarcă pepenii de la marginea ogorului, în camion. Alți fermieri vând la piețele angro din marile orașe, unde le cumpără alți intermediari sau proprietari de magazine de cartier. Cei organizați în cooperative reușesc să livreze cantități mari unor rețele de hypermarket-uri, inclusiv în afara țării. Cam așa este configurat comerțul cu pepeni în România, de la răzor, la tarabă.
Burebista și Pamona
Toți pepenii, pentru cei mai mulți dintre noi, sunt verzi sau galbeni. Unii sunt verde închis, alții verde deschis, cu dungi. Ei bine, diversitatea soiurilor și a hibrizilor este însă impresionantă, necunoscută marelui public. Numai cercetătorii și cultivatorii, cu precădere cei experimentați, știu câtă bogăție genetică și de nume se ascunde dincolo de cele două culori, verde și galben. Ca să vă conving de acest lucru, preiau din Catalogul oficial al Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS), câteva denumiri ale hibrizilor de pepeni din România: Adam, Blackstar, Burebista, Danubiana, Dochița, Dulce de Dăbuleni, Fechete, Jordan, Kinbi, Kratos, Oltenia, Otoman, Pamona, Red Sea, Semaca, Subak. Și acestea sunt doar denumirile pentru pepenii verzi. Dintre cei galbeni, enumăr: Alexia, Diplomat, Festiv, Portogalia etc. Aceste soiuri nu sunt neapărat folosite pe scară largă, unele poate nici nu sunt cultivate. Sunt creații genetice, înregistrate la nivel de stat. Fermierii pot să cumpere semințe din aceste soiuri și să le cultive. O fac? Potrivit anunțurilor de vânzare postate pe rețelele de socializare, fermierii folosesc, cu precădere, alte soiuri. Acestea sunt, la rândul lor, omologate, dar la nivel european, de către țările unde au fost create. De pildă, Mirsini este foarte răspândit, fiind un hibrid timpuriu. Îl găsim acum pe tarabe, din abundență. Un alt hibrid cultivat pe scară largă este Lusitana, tot extra-timpuriu, vărgat. De regulă, fermierii cumpără din Grecia plăntuțe altoite puse în alveole. Acestea vin cu camioanele și sunt plantate în sol românesc. Facultatea de Horticultură din București organizează în fiecare an, pe la jumătatea lunii Iulie, o degustare de pepeni, cu zeci de probe de pepene verde și galben. Un eveniment unde publicul larg are ocazia să cunoască „pe limbă” toată diversitatea soiurilor și hibrizilor de pepeni din România.
Scădere drastică
Îi las pe producători pe câmp, la cules, sau în piețe angro, negociind cu comercianții, sau la tarabă, și merg să cercetez un pic statisticile. Cum mai stăm cu recolta de pepeni, la nivel național? Răspunsul nu este unul neapărat îmbucurător. De la 300.000 de tone, în 2021, producția totală anuală a scăzut sub 150.000 de tone. De pildă, anul trecut, fermierii noștri au recoltat numai 130.000 de tone. În trecut, cantitatea totală depășea 500.000 de tone. De pildă, în 2010, a fost de 611.000 tone. În acel an, am fost al patrulea producător la nivelul Uniunii Europene. În ciuda scăderii drastice a producției naționale anuale, am coborât numai un loc, fiind în prezent al cincilea producător european, după Spania, Italia, Grecia și Ungaria. Pot avansa mai multe explicații în privința scăderii producției naționale. Una ar putea fi îmbătrânirea fermierilor, fără să aibă loc schimbul de generații. Adică, urmașii și-au găsit alte meserii și au încetat să mai cultive pepeni. Acest lucru se întâmplă cam în toată agricultura. O altă explicație: lipsa forței de muncă, mai ales la cules. Pepenii sunt recoltați manual în România, trebuie brațe multe. În lipsa lor, fermierul renunță. Mai invoc dificultățile din piață: nu toți producătorii au acces la un stand amenajat în Piața Obor din București, ca să vândă cu 5 lei/kg. Cei mai mulți vând unor intermediari care „fac prețul”. În cazul unor fermieri, încasările poate nu sunt pe măsura calculelor din primăvară și, din această cauză, abandonează. Mai sunt și schimbările climatice din ultimii ani, caracterizate prin lipsa ploilor. Dacă agricultorii nu au apă din sistemul de irigații, recolta poate fi compromisă. Să nu las deoparte nici concurența din alte țări. Fructele de acolo sunt mai ieftine decât cele românești, deși nu neapărat de mai bună calitate. Toate aceste cauze, care acționează independent sau cumulat, au condus la o scădere majoră a recoltei de pepeni în România, în intervalul 2022-2024. Până să ajungă să fie ofertați la piață și să fie puși în sacoșele clienților, pepenii și cultivatorii lor trec prin multe peripeții, încât e aproape un miracol că îi mai vedem la tarabă. Desigur, au și fermierii o imensă responsabilitate: să scoată la piață fructe curate, fără urme de pesticide sau pline cu fertilizanți chimici. Au reguli de respectat. Mereu am subliniat acest lucru. În rest, să ne bucurăm de dulceața răcoritoare a acestor fructe ale verii, prin excelență.
