LEACURI CĂLUGĂREȘTI
Bradul (Abies alba)
Conifer cu frunzișul verde, indiferent de anotimp, și conuri lungi de peste 10 centimetri, așezate vertical pe ramuri ca lumânările în pomul de Crăciun, acest arbore se regăsește în special în emisfera nordică, unde este prezent în 45-55 de specii. Iată câteva mai frecvent întâlnite la noi: Abies alba pyramidalis (principala caracteristică fiind forma piramidală a coroanei), Abies alba columnaris (ramuri aproape egale ca lungime, ce compun o coroană cilindrică), Abies alba compacta (coroană deasă), Abies alba variegata (frunze de mărimi și forme adesea diferite, cu striații argintii). În nordul Moldovei, în regiunea Neamț, crește un brad cu lemnul de culoare roșietică, având o durabilitate net superioară comparativ cu celelalte specii, care furnizează un lemn ușor, lesne de prelucrat, însă prea puțin rezistent. Perioada de înflorire durează două luni – mai și iunie.
Trunchiul drept ca o coloană se înalță până la 50-60 metri. Totuși, în ciuda staturii lui impunătoare, bradul este un copac foarte sensibil la temperaturi extreme. Gerurile de minus 30-35 Părți utile: Scoarța, acele și lemnul.
Recoltare: în perioada de vegetație.
Indicații terapeutice: Dureri de stomac, de splină, de cap, gută, insuficiență cardiacă, stări de confuzie mentală.
Rețetă
Alifie pentru dureri de cap și minte limpede
Ingrediente: 100 g scoarță, ace și lemn de brad, 50 g frunze de salvie, 500 ml apă, 150 g unt din lapte de vacă muls în luna mai.
Mod de preparare: Mărunțiți scoarța, acele și o cantitate mică de lemn de brad, apoi fierbeți-le în jumătate de litru de apă, până când aceasta scade. La fiertura astfel îngroșată adăugați untul și amestecați mereu, ca s-o omogenizați. Pentru a o face și mai consistentă, îi puteți pune în plus cam 50 g grăsime de capră. După aceea, strecurați alifia printr-un tifon și amestecați-o într-o baie de apă rece, până se solidifică. Scurgeți apa pe care a lăsat-o, încălziți din nou alifia și continuați s-o amestecați, până se răcește. La sfârșit o puteți pune în borcănele cu capac, pe care le veți păstra în frigider sau în congelator. Aplicați-o printr-un masaj ușor, mai întâi în zona inimii și apoi pe locurile dureroase.
Hildegard van Bingen: „Ia din scoarța și frunzele acestui copac, taie și din lemnul lui câteva bucățele mici, în vremea când el lăstărește și încă nu și-a pierdut seva, adică în martie și pe urmă în mai, pune salvie la jumătate din greutatea asta și fierbe-le mult în apă, ca să se învârtoșeze. Amestecă în fiertură și unt din lapte de vacă muls în luna mai, strecoară printr-o pânză curată și așa să-ți faci o alifie. Dacă are cineva dureri de cap, dacă suferă de gută ori i s-au înfierbântat creierii, ori are mintea tulburată și i-a slăbit inima, să se ungă cu alifie întâi la inimă și, îndată după ce și-a tăiat părul, să se ungă și pe cap, după aceea încă o dată în a doua sau a treia zi și are să-și vină în simțiri, iar mintea i se va limpezi. Și dacă îl chinuie durerile de stomac ori de splină, atunci să-și dea cu alifie întâi de toate la inimă, ca s-o întărească, pe urmă la stomac, dacă acolo îl doare, sau la splină, dacă ea îl supără. Și puterea unsorii are să treacă prin piele și omul se va însănătoși curând.”
Ienupărul (Juniperus communis)
Arbust cu un areal întins pe trei continente: America de Nord, Europa și Asia. Apare sporadic și în nordul Africii. La noi, acest conifer mai degrabă scund, nu mai înalt de 3-4 metri, crește spontan în zonele de deal și de munte, la altitudini de 700 până la 1500 metri, sub formă de tufe dese, cu crengile îndreptate în sus, purtând frunze aciculare veșnic verzi, iar toamna, boabe de un albastru închis, spre negru. Are nevoie de multă lumină, dar în rest este nepretențios, se mulțumește și cu soluri mai puțin fertile, aride, suportă vitejește gerul, ca și seceta. Ienupărul târâtor dezvoltat pe terenuri în pantă are marele merit de a le împiedica alunecarea la vale.
Crengile arbustului furnizează un lemn ușor de prelucrat și durabil, folosit în general la confecționarea de obiecte nu prea mari, de exemplu bastoane, fluiere sau creioane. Boabele, recoltate din octombrie până în decembrie, se usucă și se întrebuințează la condimentarea mâncărurilor. În același timp, ele au virtuți terapeutice recunoscute și utilizate de medicina populară, care le-a valorificat de-a lungul secolelor acțiunea diuretică, sudorifică, antitusivă, antispastică, antiseptică, de stimulare a sucurilor gastrice și de remineralizare a organismului. La rândul lor, și crengile se pot utiliza în scopuri medicinale.
Părți utile: Ramurile de ienupăr.
Recoltare: La nevoie.
Indicații terapeutice: Predispoziție la alergii, febră, răceală.
Rețetă
Decoct contra răcelii
Ingrediente: 5-7 ramuri verzi de ienupăr proaspăt culese (lungi de aproximativ 15 centimetri), 2 litri de apă.
Mod de preparare: Fierbeți ramurile în apă cam 10 minute. Îndată ce a fost luat de pe foc, decoctul se strecoară și se toarnă în apa din cadă.
Hildegard van Bingen: „Ia o creangă verde de ienupăr și fierbe-o în apă, iar cu această apă fă-ți o baie sau o baie de aburi. Îmbăiază-te astfel des, ca să alini fierbințeala cea rea din tine.”
