• Ce mânca poporul lui Decebal? •

S-au scris tomuri întregi despre curajul dacilor și despre faptele lor de vitejie în războaiele purtate cu cea mai mare forță militară a vremii, Imperiul Roman. Știm multe despre cetățile lor din Munții Orăștiei, despre comorile lor, despre credința lor, despre Zamolxis, care a fascinat antichitatea. În schimb, știm mult prea puțin despre viața de zi cu zi a dacilor, despre obiceiurile lor, despre ce puneau pe masă la sfârșitul unei zile ostenitoare. În lipsa unor documente explicite, arheologii încearcă să reconstituie cu migală și răbdare tabloul vieții obișnuite a dacilor, unelte, vase de lut, semințe arse pe o vatră, câteva cioburi cu rămășițe de mâncare… Specialiștii de la Muzeul de istorie din Zalău s-au ambiționat să refacă acest capitol, pe cât de fascinant, pe atât de puțin cunoscut.

Două „pietre” pe marginea drumului

Arheologul Horea Pop urca, într-una din zile, pe drumul său obișnuit, spre cetatea dacică ce străjuiește Șimleul Silvaniei. Săpa de ani de zile sus, în deal, sperând să descopere, încă din anii copilăriei, locul pe care îl visase. Știa fiecare pietricică de pe traseu! Dar într-o zi, vede ceva cu totul neobișnuit: „La un moment dat, îmi sare în ochi o casă pe lângă care trecusem de sute de ori. Avea poarta cu plasă de sârmă și, ca să stea închisă, era rezemată de două pietroaie. Mi-am dat seama imediat că sunt relicve dacice. Proprietarul locului era în curte. Am intrat în vorbă cu el și mi-a spus că descoperise pietrele la fața locului, în grădină, și voia să le pună în vârful stâlpilor de beton de la poarta cea nouă. „Sunt pietre de râșniță, sunt piese dacice, trebuie să le predăm imediat muzeului din Zalău”, i-am spus. La poalele dealului, casele din Șimleu au fost construite rupând din fostele terase dacice, așa că oamenii au dat peste tot felul de piese antice. Unii le-au păstrat și, cu timpul, am reușit să le aducem unde le e locul, la muzeu. Marile descoperiri arheologice nu sunt doar cele care te orbesc strălucind în vitrinele muzeelor: două pietre de râșniță pot spune, și ele, povești. De pildă, povestea pâinii…

Am ascultat-o și eu, la o deplasare în Sălaj, la doar o zi după inaugurarea unei expoziții cu un titlu mai mult decât tentant: „Pâinea dacilor”. Oaspeții vernisajului au fost întâmpinați, cum se cuvine, într-un muzeu care ține să se ridice de fiecare dată la standardele cele mai înalte în domeniu. Expoziția „Miros de pâine caldă – Pâinea în epoca regatului dac” e o nouă dovadă despre priceperea muzeografilor sălăjeni de a atrage publicul înspre istorie. Un pretext excelent pentru a afla amănunte despre ce punea pe masă o familie de daci, despre ce mâncau, ce beau, despre cum își procurau hrana și cât de mult trudeau pentru pâinea pe care omul modern o cumpără de la magazin, cu câțiva lei.

Arheologului Horea Pop nu-i plac speculațiile: orice afirmație a sa are acoperire în documente. La fel, și când vine vorba despre felul în care își produceau dacii cele necesare traiului zilnic. Tot ce spune e întărit prin descoperiri arheologice, majoritatea lor, făcute chiar în zona Sălajului. Bucăți de minereu, obiecte din fier, reproduceri după instrumente de dulgherie, semințe de cereale, pietre de măcinat, vase de tot felul – pentru depozitare, pentru gătit sau pentru copt, pentru băut – replici după diverse cuptoare spun împreună povestea vieții de zi cu zi a locuitorilor de acum două milenii, din nordul Transilvaniei de azi.

Uneltele dacilor

„Ne-am propus să începem expoziția noastră, de la făurirea uneltelor pentru munca câmpului. Să faci o pâine acum 2000 de ani nu era așa de simplu cum pare azi, când ai la îndemână făina, faci aluatul și, gata, ai pus totul în cuptor! De fapt, am pornit chiar de la sursele de minereu de fier pentru unelte. La noi, în Sălaj, ele sunt foarte reduse. Minereul zdrobit cu baroasele era ars, în amestec cu sare, pe vetre mari de foc, și astfel devenea mult mai curat. Pe vremea aceea, fierul nu putea fi turnat, nu se putea încă ajunge la temperatura de topire, lupa de fier era încălzită până la roșu, iar de acolo, cu cleștele, se smulgeau bucăți și se băteau până ieșea piesa. Fierul descoperit arheologic e cumplit de greu de restaurat, pentru că e bătut în fâșii, iar între fâșii se strecoară oxidul de fier, care e foarte păcătos. Nu știm dacă dacii grăpau terenul. Avem, în schimb, destule pluguri dacice. Erau formate din câteva piese importante: cuțitul, cel din față, care tăia terenul, și brăzdarul, care trăgea brazda propriu-zisă. Brăzdarele sunt găsite pe la noi, cuțitul e din Munții Orăștiei”.

Grânele dacilor: grâu, mei, orz, ovăz…

Cele mai discrete urme care documentează procesul de preparare a pâinii dacilor sunt cele lăsate de semințe. Cerealele au reprezentat una dintre sursele de bază pentru hrana comunităților dacice. Iar dovezile arheologice explică utilizarea frecventă a grâului și a meiului. „Aceste cereale se regăsesc în aproape toate așezările dacice care au beneficiat de analize arheobotanice. Cât despre semințele de grâu, ele s-au găsit din belșug la Sarmizegetusa. Vorbim de grâu carbonizat, de la hambarele arse în timpul luptelor cu romanii. Alături de grâu și mei, s-au descoperit adeseori semințe de secară, orz și ovăz. Coase și seceri de diferite forme și mărimi, precum și «îmblăciul» cu care se băteau cerealele înainte să fie vânturată pleava de pe ele, sunt dovezi care ne-au rămas până azi de la daci, despre cum își munceau pământul ca să aibă ce pune pe masă.”

Râșnițe pentru făină

Dacii au fost foarte receptivi la inovații, au imitat foarte ușor și foarte repede diferite tipuri de râșnițe de inspirație elenistică. Centre mari de producție a râșnițelor erau, se pare, în zona secuiască de azi și în zona Bistriței. Acolo se găsește un fel anume de piatră vulcanică, folosită la râșnițe. Era un ax cu trei orificii și, prin rotire constantă, cădea făina”. S-au găsit numeroase râșnițe în arealul dacic, lucru care denotă importanța pâinii în viața celor de acum două milenii.

Pâine cu maia

Dacii făceau pâine cu maia. Asta se vede în urmele de făină de pe pereții recipientelor în care se frământa aluatul. Forma recipientelor găsite în săpături ne sugerează că pâinile dacilor nu erau de dimensiuni foarte mari. Erau mai mult niște pâinișoare, niște lipii. În cuptoarele pentru pâine se putea și găti un purcel mai mic, pește sau se puteau pune la fript frigărui. Nu era greu să faci un astfel de cuptor: luai un coș, îl puneai cu fundul în sus, îi decupai gura și îl lutuiai pe interior și pe exterior.

Ceașca dacică, cuptoraș pentru pâine

Partea cea mai spectaculoasă a expoziției de la Zalău, pe care cei de la muzeul de acolo vor să o împrumute colegilor din întreaga țară, o reprezintă colecția de vase ceramice, pentru gătirea și depozitarea alimentelor. Printre aceste obiecte se numără și câteva dintre faimoasele „cești dacice”, a căror funcționalitate nu a fost încă limpede stabilită de specialiști. Este posibil ca „ceaș­ca dacică”, întoarsă cu gura în jos, să fi folosit drept „cuptoraș” pentru coacerea pâinișoarelor. Dacă o pui pe o vatră de foc, foarte bine se poate coace sub ea o pâiniță. Acea cavitate ar asigura efectul de cuptor. La Porolissum, pe Măgura Moigradului, am avut norocul să găsim pe o vatră de foc astfel de cuptorașe. Ele sunt așa de plate, că pot să acopere o lipie și să nu permită creșterea ei mai mult de un deget, cât un țest. E o descoperire foarte rară.

Rețete dacice, pe bază de cereale

Dacii foloseau grâul sub forma unor fierturi, terciuri, sau îl transformau în făină pentru lipii sau pâine dospită. La rândul lor, semințele de mei erau fierte în apă sau lapte, pentru a fi preparată o mâncare consistentă. În compoziția unui astfel de fel de mâncare se puteau adăuga ingrediente precum mierea de albine, brânza, oul, spanacul sau loboda. „Noi am găsit în săpătură terci din mei”, spune Horea Pop. E posibil ca secara să fi fost amestecată cu grâu sau orz atunci când era preparată pâinea. Spre o astfel de concluzie conduc descoperirile de la Răcătău și Grădiștea, unde au fost găsite semințe carbonizate de secară, amestecate cu alte cereale. Orzul putea să fie și el consumat sub forma unui terci sau a unor produse care au la baza făină. Semințele acestei plante puteau să fie combinate cu legume, pentru a se obține feluri de mâncare mai consistente. Ovăzul este și el o cereală frecvent întâlnită în inventarele descoperirilor arheologice. Se presupune că era consumat sub formă de terci, poate în asocie­re cu alte cereale și ­legume.

Vânatul, doar pentru bogați

„Din păcate, nu avem foarte multe surse privind alimentația dacilor. În săpături, eu am găsit semințe de bob (cu siguranță mâncau mazăre, mai ales că e și cuvânt dacic). S-a găsit și usturoi, în Sarmizegetusa, presupun că și ceapă, că e din aceeași familie. Ce am mai găsit, foarte interesant, la Șimleu: în două cuptoare, erau corcodușe carbonizate pe fundul oalelor. E clar că le deshidratau și le țineau ca desert pentru iarnă. Cât privește carnea, oamenii de rând mâncau vită, oi, capre și porc. În zonele aristocratice, până la 40% din oase provin de la animale sălbatice. Cu siguranță, vânatul aparținea aristocrației.”

Dacii, băutori de bere!

„Orice populație sedentară care cultiva cereale putea să facă bere. Un foarte bun indiciu e că în toată Transilvania, în timpul regatului dac, nu avem amfore de import, cum avem în zona extracarpatică, în care se importa vin. Și relieful, și clima erau diferite. Nici acum, dacă mergem pe Valea Someșului, nu bem un vin foarte bun. E clar că dacii beau bere. Și nu numai bere, ci și mied și cidru. Dacii aveau fructe din belșug și știau că prin fermentație obțin alcool”.

* În prezent, expoziția „Miros de pâine caldă – Pâinea în Dacia” este găzduită de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, unde poate fi vizitată până pe 12 octombrie 2025 la .