• Mai întâi a fost căutarea înfrigurată a aurului. Apoi, pământul a fost scotocit pentru cărbuni, petrol și gaze. Mai nou, omenirea este obsedată de așa-numitele „materii prime critice”, multe cu denumiri mai puțin cunoscute: cobalt, litiu, stronțiu etc. Aceste elemente susțin industria noilor tehnologii, sunt vitale pentru economiile lumii. Și România deține astfel de bogății. La ce folosesc acestea și de ce pun națiunile pe picior de război? •

Calea către energia verde

Auzim uneori la știri sau mai citim pe internet despre așa-numitele „pământuri rare” sau „metale critice”. Expresiile acestea sună un pic bizar și ne sugerează că este vorba despre ceva prețios și necesar în același timp. Atât de necesar, încât Curtea de Conturi Europeană a realizat un audit dedicat acestui subiect. Mai exact, inspectorii au verificat modul în care Comisia Europeană a lucrat pentru a reduce dependența de importuri. În prezent, majoritatea pământurilor rare sunt aduse, în procent covârșitor, din alte părți ale lumii, în special din China. Titlul documentului, publicat în 4 Februarie 2026, este elocvent: „Materiile prime critice pentru tranziția energetică: o politică nu tocmai „tare ca piatra”. Pentru rigoare semantică, trebuie să fac o precizare: materiile prime critice (exp. cobalt, grafit, nichel) sunt o categorie largă de elemente folosite pentru dezvoltarea noilor tehnologii și includ pământurile rare (exp. scandiu, lantaniu, ceriu). Deși cele două expresii nu sunt sinonime, am să le folosesc pe ambele cu același sens. De ce este preocupată Uniunea Europeană de aceste materii prime critice? Răspunsul este simplu: aceste resurse sunt folosite la fabricarea bateriilor sau a acumulatorilor, sunt necesare pentru fabricarea turbinelor eoliene și a panourilor fotovoltaice, a electrolizoarelor din industria chimică și a pompelor de căldură. Sunt, prin urmare, materii prime destinate dezvoltării sectorului energiilor regenerabile. Sunt, în aceeași măsură, vitale și pentru dezvoltarea capacității de stocare a curentului electric furnizat de parcurile fotovoltaice sau eoliene. Mai exact, sunt de neocolit pentru producerea energiei verzi și, în final, pentru reducerea consumului de hidrocarburi (cărbuni, petrol, gaze) și obținerea neutralității climatice, în 2050. Acesta este un obiectiv ambițios la nivel planetar: economiile lumii să aibă capacitatea de a absorbi gazele cu efect de seră (de exemplu, dioxid de carbon), atât cât emană în atmosferă. În felul acesta, omenirea speră să încetinească încălzirea globală și să revină la natura curată, fără poluare, de dinainte de revoluția industrială din ultimele două secole. Acesta este cadrul general, stabilit prin documente majore, semnate până acum de foruri internaționale și de zeci de guverne, inclusiv de Uniunea Europeană. Dar materiile prime critice sunt esențiale și pentru industria de apărare, pentru robotică, pentru nano-tehnologii, pentru digitalizare, îm general. Pe scurt: cine deține aceste pământuri rare este puternic, participă la jocurile economice la nivel mondial, așa cum proprietarii de aur și de hidrocarburi domină piața internațională. Deocamdată, Uniunea Europeană stă la mâna furnizorilor de pe alte continente. De exemplu, 97% din magneziul utilizat pentru electrolizoarele generatoare de hidrogen este importat din China și 99 % din borul necesar pentru panourile solare este importat din Turcia.

Piedici birocratice

Importurile nu pot fi eliminate, dar sursele externe pot fi diversificate. Adică, să nu mai depindem de un singur furnizor. Pentru a asigura securitatea aprovizionării cu materii prime critice, UE urmărește să diversifice importurile, să dezvolte producția internă și să gestioneze resursele într-un mod mai durabil. Auditorii au constatat însă că „eforturile de diversificare a importurilor nu au produs încă rezultate tangibile”. În ce privește exploatarea zăcămintelor proprii, aceasta „rămâne subdezvoltată”, au constatat inspectorii europeni. UE și-a propus să obțină din surse proprii 10% din necesarul de „pământuri rare”. În același timp, urmărește să prelucreze pe teren propriu materii prime din import în procent de 40% din necesarul de consum. Adică să nu cumpere produse finite, ci să le fabrice acasă, din ceea ce aduce din afară. Deocamdată, materiile prime critice sunt prelucrate în cea mai mare parte în țări terțe. În UE, prelucrarea este afectată de lipsa tehnologiilor și de numărul în scădere al instalațiilor.    Blocajele financiare, juridice și administrative împiedică realizarea de progrese în acest domeniu. Eforturile de îmbunătățire a „explorării generale”, și anume de a stabili dacă există resurse exploatabile, abia au început, în special prin intermediul programului EuroGeoSurveys și al programelor naționale de explorare.

De la geologie la geopolitică

România deține, în nordul Gorjului, la Baia de Fier, unul din cele mai importante zăcăminte de grafit din Uniunea Europeană. Grafitul – o structură de carbon – a fost exploatat în timpul regimului comunist și o scurtă perioadă după revoluția din 1989. Mina din Muntele Catalinu a fost însă închisă, personalul disponibilizat. Pe fondul acesta al bătăliei pentru materii prime critice, resursele de grafit din Munții Parâng redevin importante: grafitul este necesar pentru fabricarea bateriilor, adică pentru dezvoltarea capacității de stocare a energiei electrice. Relansarea activității miniere nu este însă una ușoară: mergem mâine cu picamerul, cu o lopată și o basculantă și gata, se numește că exploatăm grafitul. Este nevoie de multe pregătiri pentru a reanima o mină. Și, firește, de mulți bani. Mina de grafit de la Baia de Fier se află acum în administrarea Societății Naționale a Sării Salrom SA. Compania de stat a depus la Uniunea Europeană, pentru reluarea exploatării, două proiecte în valoare totală de aproape 450.000.000 de euro. Forul de la Bruxelles a aprobat finanțarea, dar mina este încă pustie. Lansarea efectivă a proiectelor se lovește de numeroase obstacole în statele membre: „Este foarte dificil să se treacă rapid la etapa operațională a proiectelor noi privind materiile prime critice, în principal din cauza duratei procedurilor de autorizare din statele membre”. În raport, România nu este menționată, dar la ce birocrație avem și cum ne pricepem să ne dăm cu stângul în dreptul (ca să nu zic cu Stânga în Dreapta, în sens politic) e clar că nici la noi lucrurile nu merg ca pe roatele căruciorului de mină!

Suntem, așadar, în plină bătălie pentru materii prime critice/pământuri rare. Aceste elemente au impact asupra situației geopolitice. Urmărind declarațiile și deciziile președintelui american Donald Trump, comentatorii, mai în glumă, mai în serios, au înlocuit expresia Pax Americana/ Pacea americană, cu Pax Silica, de la siliciu, un element indispensabil pentru producerea noilor tehnologii. Accesul la aceste resurse minerale este vital pentru ca Statele Unite să rămână o forță economică de prim rang. De unde și toată discuția privind anexarea Groenlandei, insula înghețată, în subsolul căreia s-ar putea afla prețioasele elemente. China, de la o vreme încoace, și-a extins puternic influența în Africa, un continent care ascunde, de asemenea, multe bogății minerale. Uniunea Europeană a semnat mai multe parteneriate strategice cu țări și blocuri geopolitice ( Mercosur, India ), care includ și colaborarea în domeniul minier. România are resurse, cum este grafitul, pentru a fi relevantă în plan internațional. Am primit și bani de la Bruxelles ca să înființăm fabrici de baterii. Deocamdată, ne mișcăm încet. Lentoarea asta ne poate costa. Dacă mai luăm în calcul și preocupările meschine ale multor politicieni, care nu văd interesul public, riscăm să cădem în groapă. Cu sau fără pământuri rare!