„Am plecat la 18 ani să studiez în Marea Britanie, unde m-am și stabilit”

– În data de 9 Mai, va debuta la București cea de-a 9 a ediție a unui festival cultural interdisciplinar, ce atrage tot mai mult atenția, Hoinar. Care au fost începuturile sale, ce v-a determinat, ca muzician, să puneți bazele unui festival?

– „Hoinar” a pornit de la ideea de a da înapoi. Sunt muzician român, format în sistemul de învățământ de stat. Am plecat la 18 ani să studiez în Marea Britanie, unde m-am și stabilit, dar n-am uitat de unde-am plecat și am visat mereu la un schimb de idei între cele două țări, care să aducă beneficii tuturor. Am vrut să mă întorc în școala de unde-am plecat și să ajut tinerele generații, să ofer modele. Așa s-a născut „Hoinar”, ca un proiect educațional menit să sprijine performanța tinerilor muzicieni din România, să-i stimuleze și să-i echipeze cu tot ce-ar avea nevoie pentru a fi apreciați la nivel mondial. Mai întâi eu, apoi colegi și chiar șefi de-ai mei din Marea Britanie, am venit la București, am lucrat cu elevii în cursuri de măiestrie, sesiuni de mentorat profesional, ateliere de lucru și discuții cât se poate de directe și de sincere despre ce înseamnă să fii muzician (clasic) în ziua de azi, cum se trăiește din așa ceva. M-am bucurat de colegii români, și ei muzicieni stabiliți în străinătate, care au dorit să vină la „Hoinar”, să lucreze cu elevi, oferindu-le propriile exemple de cum se pot forma cariere de muzicieni.    Prin 2019, s-a pus întrebarea de ce să nu organizăm și concerte ale acestor profesori?    Pornind de la structura proiectului educațional inițial, am vrut ca elevii să vadă mentorii „în acțiune”, să asiste la repetiții și apoi să observe cum se abordează un concert propriu-zis. Atelierele de lucru s-au transformat în spectacole-conferință. Îmi amintesc cu drag o seară dedicată lui Franz Liszt, cu un accent pus pe credința lui, lucru mai puțin cunoscut. Liszt a fost un catolic convins, ba mai mult, a fost un franciscan convins. Asta înseamnă o anume atitudine față de viață, care se poate observa concret în opera sa muzicală. A fost minunat să aducem aceste argumente în fața publicului, în cadrul unui concert-conferință. Astăzi suntem un festival-platformă, cu foarte multe ramuri. Au trecut aproape 10 ani de la prima ediție „Hoinar” și lucrurile se desfășoară deja mult mai bine.

„Ne-am propus să aducem muzica aproape de oameni”

– Care este locul festivalului în viața culturală din România? Ce aduce el nou?

– Mi-am dorit încă de la început ca „Hoinar” să fie pentru oameni, pentru public. Viziunea s-a bazat pe crezul că muzica și cultura, în general, se află în centrul unei societăți sănătoase, care funcționează normal. Am vrut să oferim ceva de interes, atât pentru publicul meloman deja existent, cât și ceva care să hrănească un public nou. Ceva care să demonstreze că muzica clasică nu este ceva perimat, plicticos, sau greu de înțeles, ci dimpotrivă, ceva viu, plin de energie și, mai presus de orice, relevant, da, chiar și pentru generația anului 2026. Muzica clasică vorbește despre dragoste, despre despărțire, despre războaie, despre momentele cruciale din viața umană, despre marile cuceriri ale umanității. Dacă nici muzica clasică nu mai este relevantă, chiar nu mai știu ce poate fi. Spre deosebire de teatru sau cinematografie, muzica clasică nu vorbește cu cuvinte pe care să le înțelegem imediat. Asta nu înseamnă că nu are un mesaj pe care îl comunică cu elocvență dacă este lăsată… însă limbajul ei abstract poate pune o barieră, mai ales în situația în care educația muzicală primită în școli este din ce în ce mai sufocantă. Și-atunci, intervine o respingere din partea publicului – „nu înțeleg, mă plictisește, deci nu merg la concerte”. Ceea ce ne-am propus la Hoinar este să aducem muzica aproape de oameni, așa cum a fost ea gândită și menită. De pildă, anul trecut, colega mea Daria Tudor a prezentat un spectacol inedit, în care s-a cântat Trioul în mi minor de Șostakovici, simultan cu proiecția unei nuvele scrise chiar de Daria. Dacă aduc acest trio în fața unui public care nu consumă muzică clasică, compoziția pare dificilă și greoaie… Dar juxtapunerea sa cu o poveste care evidențiază drama războiului, suferința care se manifestă la multiple nivele, transformă acea muzică plină de angoasă într-o adevărată coloană sonoră a unei vieți umane. Am avut întotdeauna o singură condiție: muzica nu este niciodată alterată. Nu simplificăm, nu reducem lucrările muzicale, ele rămân prezentate în integralitate, așa cum au fost compuse. Ce este schimbat este cadrul, unghiul din care invităm publicul să interacționeze cu muzica. Nu am prezentat niciodată nimic în care nu am crezut în totalitate. Fiecare spectacol din edițiile de până acum a fost unic, toate mi-au rămas în ­suflet.

„Avem artiști plini de imaginație și generoși”

– Cum au privit artiștii și publicul această îmbinare de arte?

– Tind să cred că publicul a apreciat ce încercăm să facem. Mărturie stau două mini-documentare, după edițiile 2024 și 2025, în cadrul cărora echipa a preluat opinii de la publicul din sală. În 2025, am avut seria de discuții „Hoinar. La Taifas”, ce a presupus să rămânem în sala de teatru pentru 10-15 minute după terminarea spectacolului, artiștii pe scenă și publicul pe scaune, să discutăm despre ce tocmai se întâmplase în acel spațiu, despre schimbul de energie dintre noi. A fost extraordinar să putem discuta, de pildă, subiectul operei „Vocea umană”, direct cu publicul. Povestea este una foarte tris­tă, voiam să aflăm cum li s-a părut, mai ales celor care poate nu mai fuseseră vreodată la un spectacol de operă. Mulți au apre­ciat simplitatea pro­ducției. De obicei, la operă, te aștepți la decoruri somptuoase, coregrafii complexe, jo­curi de lumini și o oarecare distanță între scenă și public. Ei bine, noi prezentasem o operă „în arenă”, cu publicul de jur-împrejur, așa cum este la minunatul Teatru ACT, unul dintre coproducătorii principali ai festivalului. Apro­pierea aceasta de câțiva metri de cel care cântă este inedită și atrage un public nou, mai mult decât o producție convențională de operă. Artiștii au fost mereu foarte deschiși, foarte generoși cu timpul și eforturile lor. Sunt onorat să colaborez cu muzicieni care nu sunt doar pe deplin stăpâni pe arta lor, dar sunt și oameni cu o imaginație deosebită, care pot gândi dincolo de tipare și mă ajută în fiecare an să găsim noi metode de a ne adresa publicului.

– Ce ne povestiți despre ediția din acest an?

– În fiecare an avem o tematică. Anul trecut a fost „Călătoria”, în toate formele ei.    Ediția 2026 se numește „Hoinar.Unbroken” și este despre curaj, în cele mai diferite circumstanțe. Începem pe 9 Mai, cu o conferință    la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (ora 15) în care Marina Constantinescu, Marcel Iureș și Radu Filipescu vor da, în esență, o lecție de istorie vie, istorie care nu se învață neapărat din manuale. Pe 10 Mai, avem Hoinar – The Trail, un traseu în aer liber în Parcul Herăstrău cu patru opriri la care vom amplasa câte un pian. Programul este foarte divers, de la recitaluri ale micilor artiști de la școlile și liceele de muzică bucureștene, până la invitația făcută trecătorilor de a se așeza la unul din piane și a lua prima lecție, chiar acolo în aer liber. Curajul de a încerca ceva nou. Așezați-vă la pian cu noi și haideți să facem muzică! Pe 13 Mai, avem primul concert la Ateneul Român, susținut de muzicienii festivalului și actorul Marcel Iureș – „Labirinturi în noapte”. Muzică de Ravel și Piazzolla și texte de Borges și Cortazar. O seară despre curajul de a schimba cultura unei țări prin muzică. Până pe 19 Mai, vom continua cu diferite forme ale teatrului, între care spectacol pentru copii, teatru corporal, cabaret, cu concerte de muzică clasică și jazz.