Români care au reușit
Sunt tot mai mulți cei care, din diverse motive, aleg să renunțe la un loc de muncă într-un birou, în favoarea propriei afaceri. Cei care nu se încumetă sau nu au posibilitatea să lucreze pământul sau să crească animale undeva, la țară, se apucă să creeze produse hand-made dintre cele mai diverse. Că ideea pleacă, de cele mai multe ori, de la propriul copil e un caz frecvent. Așa a luat naștere și NEY-NEY, o afacere de familie încă la început de drum.
Nathan, adică Ney-Ney

Ina Rusu, jurist de meserie, lucra într-un cabinet notarial, când a rămas însărcinată. Concediul de maternitate a făcut-o să-și dorească să petreacă mai mult timp cu micul Nathan, așa că a decis să-și dea demisia. Cum ideile creative erau o constantă mai veche în viața sa, și-a dorit să le dea o formă potrivită, ușor accesibilă copiilor mici. Așa au apărut creațiile delicate, moi și versatile, care alcătuiesc, acum, portofoliul – în continuă creștere – al produselor NEY-NEY.
Evident, prima curiozitate pe care am avut-o, la fel ca mulți alții înaintea mea, după cum mi-a mărturisit Ina, a fost despre numele acesta neobișnuit, care nu seamănă cu nimic altceva. „Când încerca să-și spună numele, după cum ne auzea pe noi că-l rostim, bebelușul nostru nu reușea decât un gângurit simpatic. Așa, Nathan a devenit NEY-NEY. Ne-a plăcut, că e neobișnuit, ușor de pronunțat și de ținut minte”.
– Numele l-ați găsit, așadar, ușor. Dar povestea cum a început?
– Întotdeauna mi-a plăcut să creez lucruri autentice, mă pasionează să fac diverse obiecte hand-made. Nu doar de dragul de a le face, ci unele în care să pot îmbina armonios estetica cu utilitatea. Când l-am născut pe Nathan, ne-am dorit să îi oferim lucrușoare create cu dragoste, care să fie doar ale lui și, mai ales, să fie sigure: să nu se spargă când cad pe jos, să nu aibă componente minuscule care, Doamne ferește!, să-i facă rău în timp ce s-ar juca cu ele. Foarte repede am realizat că există mulți părinți care caută același lucru pentru copiii lor: produse lucrate manual, sigure și cu suflet.
– Există un hiatus până obții primii bani din propria afacere. Cum v-ați descurcat? E mai simplu să fii angajat sau propriul tău șef?
– Acea perioadă a fost, într-adevăr o provocare, un test de răbdare și organizare financiară. M-am bazat pe economiile proprii și pe o planificare riguroasă a cheltuielilor. Să fii propriul tău șef este mult mai solicitant decât să fii angajat, nu ai un program fix de opt ore, ci lucrezi aproape non-stop, mai ales când ești la început. Responsabilitatea este în totalitate a ta, tu ești și creatorul, și cel care vinde, și contabilul. Orice efort este, însă, compensat de libertatea de a crea conform propriilor valori și satisfacția de a construi ceva bun pentru Nathan și pentru clienții noștri.
„Mămicile apreciază unicitatea”
– Cu ce materiale lucrați și de unde le procurați?

– Pun mare preț pe calitate și siguranță, fiind vorba despre produse destinate în special celor mici. Folosim materiale naturale, in organic, fetru de lână și muselină organică, asigurându-ne că nicio bucățică din ceea ce facem nu poate deveni periculoasă pentru cei mici.
– Materiale curate, naturale, pânzeturi de tot felul, care nu sunt tocmai ieftine. Cum vă susțineți financiar afacerea?
– Am pornit cu o investiție inițială proprie, bazându-mă mai mult pe pasiunea de a crea. Am reinvestit constant profitul, așa mic cum era, ca să cumpăr materiale de calitate bună și foarte bună. Acum, după trei ani de când suntem pe piață, afacerea funcționează pe același principiu, al reinvestirii resurselor, pentru a crește organic.
– Care au fost primele produse create și unde le-ați valorificat?
– Primele produse au fost cărticelele de colorat și accesoriile pentru păr, de pe urma cărora am primit primul feedback real. Ulterior, am valorificat produsele pe rețelele sociale, unde am găsit o comunitate importantă de mămici care apreciază unicitatea și produsele hand-made.
– Sunteți o afacere de nișă. Cât de greu a fost să vă găsiți clienți?
– Nișa produselor hand-made pentru copii este una foarte competitivă, dar și foarte primitoare. Secretul a fost autenticitatea. Cu fiecare produs în parte, am încercat să vindem și o poveste. Clienții ne-au găsit pentru că au rezonat cu faptul că tot ce facem este „testat și aprobat” de Nathan. Nu e un slogan înșelător, vreun artificiu de marketing, ci realitatea. Nu vindem ce nu am da copilului nostru să se joace. Încrederea se construiește greu, dar când vine de la o mamă la altă mamă, este cea mai puternică formă de publicitate.
– Aveți o echipă sau sunteți singura care creează produsele?
– NEY-NEY este un proiect de familie, echipa suntem eu, Ina, soțul meu, Stelian, și, desigur, Nathan. Suntem în spatele fiecărei cusături și fiecărui detaliu (eu am acul și ața, ca să fim mai exacți). Această implicare directă ne permite să menținem standardul de calitate și să personalizăm fiecare comandă exact așa cum își dorește clientul.
Disciplină, organizare, transparență
– Care e portofoliul actual de produse?

– Portofoliul nostru s-a diversificat de la o comandă la alta. Astăzi, oferim o gamă variată, de la accesorii pentru păr, nume personalizate, decorațiuni aniversare, până la cărticele, păpuși pentru degete și multe altele, în funcție de cerințele clienților. Păstrăm însă amprenta minimalistă și caldă a brandului nostru.
– Există anumite produse mai des solicitate decât altele?
– Da, sunt mai multe, nu doar unul singur. De exemplu, acum, în perioada vacanțelor, merg foarte bine clamele și accesoriile de păr cu tematică marină, dar și decorațiunile aniversare, în special cele pentru prima aniversare. La fel, cărticelele textile, cu animale tridimensionale, sau personajele din povești pe care copiii le adoră. Avem și clienți care au revenit, ceea ce ne dă încredere că facem o treabă bună, dar și o motivație puternică să mergem mai departe
– Unde anume pot găsi cei interesați produsele dumneavoastră?
– Produsele pot fi achiziționate prin magazinul online, ney-ney.net, dar eu sunt activă și pe platformele de social media, unde postez constant noutățile, NEY-NEY_handmade. De asemenea, avem colaborări cu câteva magazine de profil din țară, respectiv din București, Constanța, Iași și Piatra Neamț.
– Cum reușiți să vă descurcați în hățișul economic și legislativ actual?
– Gestionăm acest aspect cu multă disciplină, organizare și transparență și încercăm să fim foarte atenți la costurile de producție, pentru a menține prețurile corecte pentru clienți, în ciuda fluctuațiilor economice.
– Ce planuri de viitor aveți?
– Ne dorim să creștem frumos, fără a face compromisuri la calitate, să ducem mai departe povestea și să putem păstra această puritate a actului creativ.
Visăm să organizăm mai multe ateliere de lucru hand-made, în care să transmitem și altora bucuria de a crea ceva cu propriile mâini.
Ne dorim ca, peste ani, clienții să privească produsele cumpărate astăzi și să simtă aceeași emoție și aceeași plăcere de a le avea, ca în prima zi. Iar bebelușilor de astăzi, toate aceste lucrușoare să le rămână dragi, ca primele amintiri palpabile din viața lor.
*

O ghirlandă din ciucuri multicolori și mărgele textile, un carusel pentru somnul liniștit al bebelușului, pe care stau aliniate, cuminți, animalele pădurii, păsări de tot felul sau norișori pufoși, „tabele” textile, cu cifre sau litere din fetru, numai bune de a le-nvăța pe fiecare, la vremea primelor cuvinte sau a primelor înțelesuri – cu toate, cusute cu migală, răbdare și pricepere de mâinile Inei Rusu, o mamă ce și-a dorit, pentru copilul său și-ai altora, lucruri simple, frumoase, încărcate cu dragoste și căldură. „Probate”, întâi de toate, de micul Nathan, adică Ney-Ney.


