La început, ne-au spus că nu e niciun război. Ce, a fost vreunul dintre noi acolo, dincolo de graniță, să vedem dacă chiar explodează rachete și mor femei și copii nevinovați? Când probele au început să curgă una după alta, inclusiv din surse românești, prezente la fața locului, au tăcut mâlc câteva zile. Nu de rușine. De fapt, tăcerea aceasta durează doar până când se primește în plic o nouă direcție de comunicare.
Apoi, când devenise penibil să o mai ții langa că nu e război, ni s-a spus că războiul e din cauza celor atacați. Că dacă „actorașul” Volodimir Zelenski nu și-ar fi dorit, cu orice preț, război, acest război nu ar fi avut loc niciodată. Ce-ar fi trebuit să facă el, dacă nu-și dorea războiul, conform teoriei „suveraniste” de la noi? Păi, fie să fugă din țară și să își vadă de ale lui, când Statele Unite ale Americii i-au pus avionul la dispoziție, fie să lase și el acolo, de la el, niște regiuni, rușilor, în numele bunei frății cu poporul rus.
Întrebați în mai multe rânduri, cum ar vedea ei rezolvarea unui eventual conflict al Rusiei lui Vladimir Putin cu România, liderii „suveraniști” de la noi au sugerat chiar așa – cu vorba bună, prin negocieri, iar dacă la mijloc ar fi ceva pretenții teritoriale, să nu ne agățăm de niște pământ, când în joc e pacea mondială. N-au spus și la ce județe sau bucăți de Românie ar fi dispuși să renunțe, măcar să fi știut din timp votanții lor, dacă trebuie să se mute de unde locuiesc…
În fine, „războiul care nu există” a ajuns în anul al cincilea și toată lumea serioasă – și sunt ceva țări serioase pe linia fierbinte a „frontului” cu Rusia – Polonia, Țările Baltice, Finlanda, Țările Nordice, care s-au grăbit să între în NATO – și-a dat seama că nu e de glumă și că, în fața provocărilor venite din Est și a atitudinii tot mai fluctuante a SUA, e cazul ca, în primul rând, Ucraina să fie ajutată să reziste, pentru că are deja rutina conflictului cu Rusia, iar, pe de altă parte, fiecare țară trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău, să investească în apărare bani care, altfel, evident, prindeau bine în Sănătate sau Educație.
Deși România nu a fost – din bune motive, în contextul nostru economic și geopolitic – nici pe departe o mare contributoare pentru Ucraina, la noi, problema propagandei „suveraniste” a fost „de ce și cu cât ajutăm statul vecin?”. Și, apoi, la fel de virulent, de ce facem achiziții militare? Luările de poziție ale „suveraniștilor” sunt numeroase și sunt publice, vorbim de declarații în Parlament, când se punea problema adoptării unei legi care să permită armatei să doboare dronele nou-apărute în războiul modern, de secol XXI. Au ținut cu dinții să nu fie votată legea, fluturând steagul păcii peste tot, și doar lipsa unei majorități a făcut ca punctul lor de vedere să nu primeze.
Sunt luni de zile deja de când zeci de drone își fac veacul pe cerul și prin apele teritoriale ale României. „Războiul care nu există” e mai dur ca oricând la graniță, iar efectele lui, coroborate cu provocările Rusiei, le simțim pe pielea noastră. Ziua și drona! Marii „suveraniști” de la noi tac iar mâlc, de câteva zile. Dar dronele sunt reale și rusești, rămășițele lor i-au fost puse sub nas ambasadorului rus la București!, iar pentru cine stă pe la Sulina, Brăila sau Galați, mai nou și pe la Buzău, sunetul lor sinistru se aude și mai țipător în tăcerea „suveraniștilor”, care așteaptă noul calup de propagandă de la cei a căror suveranitate o slujesc, de fapt…
