Sunt puține principii mai importante în Constituția noastră (și a țărilor care au pretenții de civilizație) decât acela al neretroactivității legilor: pe înțelesul tuturor, faptul că legile pot avea efecte doar pentru viitor, nu și în trecut. Nu poți da azi o lege că depășirea unei anumite viteze în trafic, de exemplu cu 10 kilometri pe oră în minus față de legea anterioară, se lasă cu reținerea carnetului de șofer și apoi să te apuci să le iei carnetele tuturor celor prinși că depășiseră viteza respectivă, dar după regulile de dinainte, când fapta nu se lăsa cu suspendarea carnetului. Nu poți veni cu o lege care afectează anumite acțiuni ale cetățenilor din trecut, când respectiva lege nu era în vigoare. Cu atât mai puțin, nu poți ascunde într-o lege o sancțiune îndreptată împotriva unui singur om (plus câteva victime colaterale) – întâmplător, un adversar politic și un lider de partid. Ei bine, tocmai asta s-a întâmplat în România zilele trecute: s-a forțat într-una dintre legile de care depinde primirea unor importante fonduri prin PNRR, un articol care îl lasă fără mandatul de primar al Timișoarei pe liderul USR, Dominic Fritz, deși legea anterioară nu prevedea o astfel de pedeapsă pentru o condamnare pentru un conflict de interese, oricum cam trasă de păr. Legea ca legea, dar după ea a venit Curtea Constituțională, care a găsit în regulă faptul că actul normativ acționa în trecut…
Nu e primul atac al Justiției împotriva partidelor care asigură în acest moment guvernarea. De curând, judecătorii s-au băgat în treburile interne ale PNL-ului, trecând peste decizia majorității din forurile de conducere ale acestuia. Mai apoi, a blocat o serie de acte administrative ale guvernului demis, chestiuni banale pentru buna funcționare a țării. În ultima vreme, atacul s-a mutat asupra USR, celălalt partid care se încăpățânează să nu joace după vocalizele din culise. Ca și în cazul PNL, nu s-a reușit decapitarea liderului de partid, care a primit în continuare sprijinul colegilor săi, în ciuda „semnalelor” date de sistem. Dincolo de șicanele dintre guvernanți și lumea justiției și, în sens mai larg, dincolo de războiul politic total de pe scena noastră publică, în care s-a scos deja arsenalul greu în avanposturi, marea problemă e că s-a ajuns până acolo încât principii fundamentale într-un stat de drept au ajuns să fie forțate fără nicio emoție, ziua în amiaza mare. Deja Curtea Constituțională jucase o carte riscantă, prin anularea alegerilor prezidențiale de la finele lui 2024. Noua intervenție în forță nu face decât să sape și mai mult la temelia încrederii în Justiție.
Mai grav: seria de „precedente” juridice din ultima vreme riscă să producă efecte greu de anticipat în viitor. Și nu e vorba de condamnări la CEDO, unde cu siguranță, primarul Timișoarei își va căuta dreptatea, ci de instrumentarea acestui mod de lucru, peste câțiva ani, de personaje politice cu intenții nu neapărat pașnice. În Ungaria, regimul liberal care a ținut țara pe loc mai bine de un deceniu s-a construit tocmai pe complicitatea unei Curți Constituționale obediente. Azi e vorba despre Dominic Fritz, mâine legea va putea funcționa retroactiv împotriva altui politician sau împotriva unui lider de opinie sau împotriva unei categorii de persoane – sprijinitorii unei inițiative civice, finanțatorii unor ONG-uri sau, de ce nu?, împotriva celor care au protestat în Piața Victoriei, pe 10 august 2018 sau împotriva unui autor care a scris ceva deranjant în august 2026. Sau, de ce nu, împotriva judecătorilor CCR de acum. S-a demonstrat, nu o dată, că legea nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.
