Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cu boxa la râu

• Temperaturile ridicate, chiar și de la început de Septembrie, îi fac pe mulți dintre noi să părăsească marile orașe și să ia cu asalt văile răcoroase ale munților. Aici se află râuri cu ape reci și maluri umbrite de arbori. Sunt pline poienițele de corturi, rulote și mașini. Comportamentul turiștilor lasă însă de dorit, uneori. Știm oare să ne respectăm apele de la care așteptăm atâtea binefaceri? •

Cum ratezi un moment de liniște

Chemarea muntelui

Pentru numai câteva zile, am ieșit și eu din Bucureștiul cotropit de vipie, spre munții Olteniei. Tânjeam după un mal înierbat, să stau întins pe o pătură sau așezat pe un bolovan, ca să mă bucur de răcoarea și curățenia aerului și de susurul apei care curge și tot curge, neobosită. Să fiu cinstit, nu sunt un mare amator de plaje și peisaje marine. Sunt șanse mici să mă întâlniți în sezonul estival pe litoral. Știu, există o întreagă literatură a mării, care traduce un sentiment al întinderilor infinite de apă și o mitologie străveche. Am parcurs-o și eu, dar așa, ca un cititor curios. De câte ori ajung la malul mării, am senzația că marea mă ceartă, se răstește, urlă la mine. Un monstru de apă! O fi vreo forță patentată cultural, încă din vremea primilor corăbieri, dar, din cauza promovării turistice, pentru mine a ajuns o imensă flegmă publicitară. Nu mai simt marea, din cauza inflației de ima­gini ale ei. Sunt un muntean sadea. Pentru relaxare, am nevoie de râuri cu ape iuți, contorsionate de bolovani, cu dantelării albe și stropi fini, cu peisaje acvatice miniaturale, mereu altele de la o stâncă la alta. Marea e o zbatere pe loc, într-un imens lighean teluric. Râul de munte e o forfotă care alunecă fără oprire: îți trec apele pe sub ochi, mereu reîmprospătate. (Nu mai insist, fiindcă și textul acesta vreau să curgă…) Ajung la locul dorit, cunoscut încă din anii copilăriei, când coboram sub Dunga Obrejii să mă scald în gâldan și să cotrobăi cu mâna pe sub pietre, ca să găsesc vreun păstrăv. Întind pătura și ascult susurul Oltețului. Închid ochii și trăiesc senzația că râul curge prin mine, odată cu timpul. După numai câteva momente, bașii unei boxe amplasate pe celălalt mal, un pic mai în amonte, risipesc vraja. Nu e chiar o bubuială, ca în apartamentul de deasupra, când creierul gol al vecinului se umple cu decibeli, dar bum-bum-ul care răzbate dintre arini e destul de insistent ca să mă scoată dintr-ale mele. Mă uit cu atenție și descopăr niște mașini, camuflate de vegetație, și un grup așezat la o masă. Gătesc, ascultă muzică, petrec ca pe terasa unui restaurant. Îmi iau pătura, urc în Opelină și plec mai departe, în susul văii. Mai știu niște locuri unde aș putea fi ferit de petrecăreți în natură.

Etică de vacanță

Râul Olteț

România are o bogată rețea hidrografică, de la pârâiașe și pâraie, până la râuri mari, cu o lungime de sute de kilometri. Numeroase localități au fost înființate în trecut, pe malurile acestor râuri, aproape de la izvoare până la vărsare. Lipsa precipitațiilor și canicula, care au ca efect reducerea debitelor acestor râuri, fenomene climatice resimțite tot mai puternic în ultimii ani, ne obligă să prețuim cu adevărat apele interioare. Comunități întregi au văzut cu uimire și teamă cum râul care curge prin spatele gospodăriilor, râu pe care, fie vorba între noi, nu au ezitat să-l mai și polueze, s-a subțiat până aproape de secare. Unele râuri, mai mici, chiar s-au evaporat, albia a rămas uscată, până la căderea primelor ploi. În același timp, temperaturile ridicate din marile orașe ne fac să ne îndreptăm mai degrabă spre văile dealurilor și munților, unde suntem apărați de căldurile atroce și ne bucurăm de apele care emană răcoare. Trebuie să avem o tot mai mare grijă de aceste ape curgătoare. Sunt bune pentru sănătatea noastră. În același timp, să învățăm, dacă nu am reușit să o facem până acum, să-i respectăm și pe ceilalți semeni care vin pe malul râurilor. Să lăsăm boxele acasă, să nu facem gălăgie, să nu afumăm lunca și pădurea, cu grătare pantagruelice, să nu aruncăm gunoaiele pe unde ne vine. Aici este nevoie și de prezența autorităților. Avem o Gardă de Mediu, avem instituții silvice, poliție etc. Să intervină pentru ca malurile râurilor noastre de munte să nu se transforme definitiv în terase de restaurant cu mult zgomot și fum. Nu toți venim la munte ca să ascultăm muzică, să urlăm, să afumăm pădurea și să lăsăm gunoaie în urma noastră. Unii venim să ascultăm natura, susurul apei, să respirăm aerul binefăcător al munților. Să ne fie respectat acest drept!

Râuri poluate

Refugiu de caniculă

Din păcate, lucrurile sunt mult mai grave decât atât. Petrecăreții îți strică liniștea pentru o zi. De regulă, nu poluează apele râului. Acestea sunt pângărite de unii agenți economici, care sfidează legea și deversează în râuri ape menajere insuficient epurate, deșeuri, substanțe chimice. E plină presa de știri despre aceste fapte ilegale, descoperite de comisarii Gărzii de Mediu. Anul trecut, în Iulie, un constructor a turnat o fundație de beton direct în albia râului Arieșul Mare, din Munții Apuseni. Sute de pești au fost otrăviți, fiind văzuți plutind pe râu, cu burta în sus, între Arieșeni și Albac. Martorii au declarat presei că apele erau acoperite de spumă industrială. Tot anul trecut, a fost înregistrată poluarea râului Tazlăul Sărat. O cantitate de ţiţei a ajuns în apă, la intrarea în orașul Moinești, după ce unul dintre rezervoarele unei companii de extracție ar fi dat pe dinafară. Recent, presa națională a informat că o stație de epurare de lângă Târgu Jiu deversează apele uzate direct în râu. Garda de Mediu a calificat situația ca fiind foarte gravă și a declarat că va face plângere penală. Aceeași situație a fost raportată și într-o comună din județul Argeș. Ape uzate, insuficient tratate, au fost deversate în râul Vâlsan, în dreptul localității Brăduleț. Aceste incidente sunt cunoscute, de cele mai multe ori, la sesizarea localnicilor. Cu siguranță, sunt mai multe cazuri, la nivel național, de poluare a apelor curgătoare. Câte conducte cu dejecții or fi direcționate spre pârâuri și râuri, prin sate pe unde nu calcă comisarii Gărzii de Mediu! Și nici localnicii nu raportează, fiindcă e vorba de afacerea vecinului și se tem de acesta. Infracțiunile de mediu sunt dosite uneori de omerta, legea tăcerii, ca la mafioți. Există și situații fericite: încetarea unor activități industriale poluante a condus la regenerarea ecologică a unor râuri. Un exemplu îl oferă râul Săsar din Maramureș. Păsările de apă, cum sunt egretele și rațele sălbatice, au repopulat ecosistemul după ce sursele de poluare au fost desființate. Recent, Ministerul Mediului a publicat un proiect de lege prin care este propusă înăsprirea pedepselor pentru poluarea apelor de suprafață și a celor din sub­teran.

Dezbaterea publică a fost direcționată spre fântânile din gospodării. Cred că aici trebuie stabilite reguli clare, prin normele de punere în aplicare, după ce legea va fi adoptată de Parlament, ca să nu mai existe dubii. Însă, da, sunt total de acord ca sancțiunile să fie drastice pentru cei care poluează intenționat apele noastre. Un râu nu trebuie privit ca o componentă a sistemului de canalizare, un fel de vehicul care transportă gunoaiele în aval. Apele trebuie menținute curate, așa cum ni le dăruiește natura. Am mari rezerve și față de micro-hidrocentralele construite în zona montană. Unii politicieni le promovează intens, deși justiția le-a interzis. Pe seceta asta, ce producție de electricitate aștepți de la o astfel de unitate? Să investească în parcuri fotovoltaice și eoliene și în spații de stocare, să lase apele curgătoare în pace! Nu sunt vreun eco-maniac, care visează ca omul să renunțe la activitățile industriale, să se întoarcă la epoci ancestrale. Este imposibil, de altfel. Pledez însă pentru o imensă responsabilitate față de natură și pentru o intervenție fermă a autorităților, acolo unde natura este afectată prin acțiuni ilegale. Toleranță zero față de infracțiunile grave de mediu!

Fotografiile autorului

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.