
• Am încheiat anul trecut cu vești bune, începem 2020 cu alte vești la superlativ. Deși se zice că lucrurile pornesc mai greu după sărbătorile de iarnă, ne-au fost de ajuns două săptămâni ca să umplem o pagină cu știri una și una. Anul 2020 se anunță an bun pentru România! •
REZISTENȚĂ
Dacia Duster, test cu brio la -60 de grade!

Soții Kinga şi Attila Bertici din Satu-Mare au reuşit să atingă Polul planetar al frigului, localitatea Oymyakon din Siberia, la volanul unei mașini Dacia Duster diesel de serie. Cei doi au pornit în temerara aventură pe 12 decembrie și au ajuns la Oymyakon pe 8 ianuarie 2020. Ultima etapă, de circa 500 de kilometri, până în orăşelul Khandyga – situat pe şoseaua Kolyma, drum supranumit „al Oaselor”, din cauza victimelor omeneşti pe care le face – a fost cea mai grea etapă, din cauza vremii din estul Siberiei, care se răcise considerabil. Dacia construită la Pitești s-a comportat foarte bine, deși în depresiunile traversate, temperaturile au coborât în jurul a -60 de grade. Niciodată o Dacia Duster n-a fost testată la temperaturi mai mici de -30 de grade. Cu toate acestea, motorul maşinii i-a dus cu bine pe soţii Bertici la destinaţie. Kinga şi Attila au făcut, astfel, o bună reclamă – pe gratis! – celor de la Dacia.
EDUCAȚIE
Clujul predă o nouă lecție: un sfert din buget pentru educație!

„Orice investiție în educație este o investiție lipsită de grija falimentului. Educația e principala cale de a ieși din sărăcie”, spunea, la începutul acestui an, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. Dovada că declarațiile fostului premier nu sunt vorbe în vânt e proiectul de buget pentru anul 2020, în care educația e prioritatea numărul 1 în oraș. Peste un sfert din bugetul pe anul acesta al Clujului va fi direcționat spre educație, urmând să fie folosit atât pentru investiții sau reparații, cât și pentru asigurarea dotărilor necesare din școlile și liceele clujene! „Prin această finanțare, asigurăm școlile cu rețele de calculatoare, cu dotări de ultimă generație, cu internet de mare viteză, cu table inteligente, tot ce înseamnă sisteme moderne de predare și învățare. Un oraș care investește în educație este un oraș care va câștiga pe toate planurile”, mai spune Boc. În proiectul de buget pe acest an vor fi prevăzuți bani și pentru burse școlare pentru elevii care au media generală de peste 8,50. De asemenea, Clujul finanțează transportul gratuit cu autobuze școlare, pentru elevii din clasele mici, care învață în zona centrală.
INOVAȚIE
Cea mai economică locuință din lume e în România

Casa RIA, construită lângă Târgoviște de compania Biobuildsa a fost certificată de Passive House Institute din Darmstadt (Germania) cu un necesar energetic pentru încălzire și răcire de doar 2 kWh/mp pe an.
Casa din Târgoviște are o suprafață totală des-fășurată de 360 de metri pătrați, are pereți prefabricați pe structură de lemn și utilizează paiele drept material izolant. În plus, toate materialele folosite sunt organice, special alese pentru a avea emisii minime de compuși organici volatili. Consumul de energie pentru încălzire și răcire este cu până la 99% mai mic comparativ cu o casă convențională. Sistemul de ventilație instalat în casă furnizează un flux constant de aer curat: întregul volum de aer din casă este înlocuit cu unul nou la fiecare două ore. Fără ca sistemul de ventilație să fie pus în funcțiune, în casă sunt între 16 și 23 de grade Celsius în zilele reci de iarnă, respectiv 24 de grade în zilele toride de vară. Tradus în termeni financiari, costul anual pentru încălzirea și răcirea casei este de cel mult 18 lei!
PREMIU
Mihai Mălaimare Jr., premiat la Hollywood

Mihai Mălaimare Jr., fiul cunoscutului actor Mălaimare, a primit, la începutul lunii ianuarie, Premiul pentru „Cel mai bun director de imagine”, la Hollywood Film Awards, eveniment găzduit de Beverly Hills Hotel din Los Angeles. Mihai Mălaimare Jr. a impresionat juriul cu imaginea filmului „Jojo Rabbit”, un lungmetraj neozeelandez, regizat de Taika Waititi. În vârstă de 44 de ani, Mihai Mălaimare are un CV impresionant: a fost directorul de imagine al filmului „Nina”, regizat de Cynthia Mort, în 2013 a fost premiat de către criticii americani la Gala National Society of Film Critics, unde a câștigat la categoria „Cea mai bună imagine”, cu pelicula „The Master”, iar în 2014, a fost elogiat de presa străină pentru imaginea producției „Umblând printre morminte”, de Scott Frank. Mihai Mălaimare Jr. a colaborat și cu faimosul regizor Francis Ford Coppola, la filmele „Tinerețe fără tinerețe” și „Tetro”.
RECUNOAȘTERE
„Electric Castle” și „Jazz in the Park”, cele mai bune festivaluri din Europa

Electric Castle și Jazz in the Park, două dintre cele mai importante evenimente organizate în Cluj-Napoca, au câștigat, la mijlocul lunii ianuarie, premiile „Best Medium-Sized Festival” („Cel mai bun festival european de dimensiuni medii”), respectiv „Best Small Festival” („Cel mai bun festival european de mici dimensiuni”) în cadrul European Festival Awards 2019. Premiul „Best Major Festival” a fost câștigat în acest an de Open’er Festival din Polonia. Ceremonia a avut loc în orașul olandez Groningen și reprezintă unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate festivalurilor europene. European Festival Awards îi premiază, de asemenea, și pe cei mai buni oameni din industria festivalurilor. La ediția din acest an, Codruța Vulcu, director ARTmania, a primit „The Award for Excellence & Passion”. Codruța Vulcu este Directorul Festivalului ARTmania, East European Music Conference și Blaj aLive Festival, având o experiență de peste 16 ani în industria muzicală și un portofoliu de evenimente printre care se numără și organizarea, din punct de vedere logistic și operațional, a ceremoniilor oficiate anul trecut de Sanctitatea Sa Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj. În 2015, Festivalul UNTOLD a primit premiul „Best Major European Festival” la European Festival Awards, fiind pentru prima dată când un festival aflat la prima ediţie câştigă marele premiu.