Pe stradă cu „Formula AS”
Oana Sabău, 57 de ani, bibliotecar
„Văd România ca pe un copil, ușor debusolată, ușor speriată”
(Stă pe o bancă și hrănește porumbei. Le împarte un covrig, le spune „băieții”. Își face timp și pentru mine.)
Sunt un om optimist de felul meu, așa de optimist, că unii mă cred naivă. Am sentimentul că lucrurile se vor schimba, de fapt, e limpede că lucrurile se tot schimbă de niște ani încoace, doar că schimbarea asta e foarte lentă. Sunt pași mici, dar siguri, pe care țara noastră îi tot face în direcția bună. Știi cum văd eu lucrurile? E ca atunci când ai un copil și el tot crește sub ochii tăi, dar tu, ca părinte, ca om care petreci minut de minut alături de el, nu poți să observi asta. Dar e de ajuns să te uiți la o fotografie pe care ai făcut-o în urmă cu niște ani, ca să realizezi câte lucruri s-au schimbat de fapt… Așa e și cu țara noastră. Suntem prea preocupați cu trăitul nostru ăsta de zi cu zi, ca să vedem cât de mult am crescut. Cum arăta România în anii ‘90 și cum arată astăzi?! Diferența e incredibilă și aici nici măcar nu cred că e meritul celor care au condus țara! Dacă ar fi fost după ei…, Doamne ferește! O să râzi poate, dar văd România ca pe un copil, ușor debusolată, ușor speriată… Însă văd și simt cum copilul ăsta tot crește. Acum mi se pare că am ajuns la perioada adolescenței, o perioadă dificilă și rebelă, plină de ambiții, de vise, de greșeli… Mai e doar un pas până la maturitate. Iar maturitatea sper să însemne stabilitate și mulțumire. Să fim cu adevărat europeni, pentru că suntem de niște ani în Uniunea Europeană, dar de fapt nu suntem. Pentru că n-am ajuns încă la maturitate. Și pentru asta e nevoie de educație. În primul rând a noastră, a oamenilor de rând. Trebuie să avem pretenții și de la noi, nu doar de la conducătorii țării. Politicienii nu sunt altceva decât oglinda noastră.
Titus Moldovan, 79 de ani, pensionar
„Cât avem corupție până-n prăsele, orice schimbare e zero barat”
(E miezul zilei, e încă frig. Are un palton lung, căciulă de blană, stă pe bancă și citește ziarul. Îmi spune că nu-l deranjează frigul și că de mic i-a plăcut să citească afară.)
O să fie irelevant ce răspund, dar viața e plină de lucruri irelevante. Eu nu mai aștept nimic, nu am nicio speranță pentru viitorul apropiat. Sunt om bătrân, nu mai trăiesc să apuc schimbarea mare. Dar, recunosc, îmi doresc ca nepoților mei să le fie bine în România, îmi doresc să trăiască în țara asta cu mândrie, îmi doresc ca ei să nu fie blegi, să nu se mulțumească cu puțin. Ce să zic, cavalere, atâta timp cât clasa politică e coruptă, și asta știe aproape oricine trăiește aici, că avem corupție până în prăsele, atâta timp cât corupția ne mânâncă ca un mucegai, ca o igrasie, orice așa-zisă schimbare, că a plecat un guvern, că a venit altul, este zero barat. Zero barat, băiete! Pentru că baza e tot găunoasă, tot putredă. Sunt mai mult sau mai puțin aceiași oameni care au, prin rotație, puterea. Și, ascultă la mine, ne trebuie o trezire civică, băiete! Ci-vi-că! Să ne trezim noi, ca oameni, să se scuture bine societatea, să ne dăm seama că nu mai merge așa. Tineretul trebuie să ia atitudine, să apuce taurul de coarne, să nu mai fie așa pasivi, ăștia tineri… Dar dacă stai toată ziua cu nasu-n telefon și zici că pe tine nu te interesează, că merge și așa, sau, dacă nu merge, pleci și tu afară ca vărul tău Costel, unde ajungem?! Unde ajungem?!, întreb… Ce să mai, trebuie să le arătăm ăstora de la putere că nu merge așa cum vor ei.
Rodica Peneș, 55 de ani, gestionară
„Să văd că românii se întorc acasă”
(Stăm de vorbă într-o stație de autobuz. La sfârșit, chiar înainte să plece, îmi arată un copac și mă întreabă dacă am observat că mierla de acolo tot cântă a primăvară, deși e ianuarie. Am zâmbit.)
Speranțe… Am speranțe cât cuprinde, dar nu de la politicienii noștri. Cu ăștia m-am lămurit de mult, că i-am avut pe toți. Nu-și urmăresc decât interesul lor. Și printre picături, că n-au încotro, mai fac ceva și pentru țară. Dar și acolo au un interes… După părerea mea, alta e buba mare, cea mai mare! Faptul că ne pleacă tinerii. Cum pleacă rândunelele în țările calde, stoluri, stoluri, așa pleacă și copiii noștri. Cu diferența că, știți, rândunelele se întorc mereu, pe când ei nu prea se mai întorc. Că nu prea au la ce; au la cine, dar n-au la ce, mă înțelegeți? Că pleacă la studii, că pleacă la burse, că pleacă să câștige mai bine, că pleacă pentru că n-au după ce bea apă în țara asta, că pleacă să-și crească copiii în țări mai civilizate, nu mai contează motivul, tot pleacă. Știți când o să am eu sentimentul că avem o țară normală și bună? Când o să văd că românii se întorc acasă, că se întorc definitv acasă! Că nimeni nu stă acolo de nebun! Toți preferă să fie acasă! Când o să ni se întoarcă tineretul, atunci o să fie clar ca avem o țară cum trebuie! Eu asta sper și pentru asta mă rog! Pentru o țară care să fie capabilă să le ofere venituri bune, siguranță. Până atunci, după părerea mea, România râmâne o țară ruptă-n două.
Teo Zamfir, 43 de ani, muzician
„Haideți cu toții să ne iubim țara!”
(S-a oprit pentru o cafea, mă invită să iau loc la masa lui, e bucuros să stea de vorbă. Vorbește degajat, de parcă ne-am cunoaște de o viață.)
Am speranță că a venit momentul să ne reîndrăgostim de țara noastră. Că vom deschide larg ochii și, în loc să începem iar cu văicăreala, să vedem cât de frumoasă e România asta! Și s-o prețuim mult mai mult, s-o iubim, s-o respectăm, să-i punem în valoare calitățile, să i le creștem. Să fim designerii țării noastre, înțelegi?! Cu mâna pe inimă îți spun, simt că avem o țară minunată, încă sălbatică, vie, cu tradiții adevărate, nu de muzeu. Avem o țară cu oameni frumoși, talentați, unii dintre ei chiar geniali. Sincer, dacă am opri copierea stupidă de bunăstare și consum și ne-am întoarce la noi înșine, dacă ne-am vedea valorile și ne-am întoarce la simplitate, la lucrurile esențiale care încă există, ne-ar fi mai bine, am fi mai fericiți. Dacă fiecare ar încerca să fie mai bun și mai simplu și mai curat în pătrățica lui, hehe, cum s-ar schimba lucrurile în mai bine… Să ne respectăm mai mult pădurile, satele, să luptăm mai mult pentru ele. Am văzut o știre săptămâna trecută cum că, anual, 38 de milioane de metri cubi dispar din pădurile României. E monstruos, monstruos! Trebuie să punem punct exploatării ilegale, trebuie să găsim un plan, să găsim o cale să protejăm la modul cel mai real aceste păduri. Și eu cred că vom reuși doar reîndrăgostindu-ne din nou de frumusețea țării noastre, reîndrăgostindu-ne de noi, ca esență umană. Când iubești cu adevărat, îți pasă! Haideți cu toții să ne iubim țara!
Ioana Trandafir, 39 de ani, economist
„Eu sper să văd schimbarea în educație”
(O doamnă elegantă, pregătită parcă pentru un concert la Ateneul Român. Tușește înainte de a răspunde, își șterge mâinile cu o batistă.)
Eu mă bucur de schimbări în general, cred în ele, le caut în viața mea personală, îmi aduc un suflu nou, o energie bună. Sunt de părere că o schimbare te împinge la mai mult, la mai bine. Ca să vă răspund la subiect, aș îndrăzni să sper la un învățământ mai bun, mult mai bun decât cel actual. Noua clasă politică asta ar trebui să înțeleagă, că fără educație, nu vom fi niciodată, dar niciodată!, civilizați cu adevărat și vom rămâne mereu în coada Europei. Nu vă dați seama, dacă nu schimbăm ceva în învățământul actual, punem clar în pericol prosperitatea țării! E logic, e simplu ca bună ziua! Îmi spunea soțul meu ieri dimineață, la cafea, că numai 25% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul. E clar că acolo e o problemă gravă! Și, știți, au apărut testele acelea PISA, iar performanțele elevilor noștri se află mult sub media internațională. Ce facem, dragi politicieni nesimțiți ai țării noastre?! E clar, sistemul de învățământ din România e de slabă calitate, aici mă refer și la clădiri; starea, dotarea lor nu mai corespund standardelor actuale de pregătire, să nu mai vorbim de manuale, să nu mai vorbim de prestația cadrului didactic. De toate astea îmi pare extrem de rău, pentru că știu că avem copii inteligenți, tineri cu potențial, înzestrați, dar nu știm să ne ocupăm de ei, să le oferim medii potrivite de a se dezvolta. Pe scurt, domnule dragă, aici aș spera cel mai mult să văd schimbarea, în educație. Fără învățământ optim, bun, ne ducem pe copcă, ne pierdem valorile, ne ofilim.
