O poveste, mai întotdeauna, are ceva fantastic, ireal în ea. Este un ireal pozitiv care o înfrumusețează. De aceea ne plac poveștile. O poveste are, mai mereu, un final frumos, din care tragem o învățătură. De aceea, le recomandăm copiilor poveștile, ca să învețe ceva din ele. Din păcate, există și povești cu final trist. Pe acelea le scrie viața…
Am să îndrăznesc să vă spun o poveste despre un câine pe numele său Bilă (așa a dorit stăpânul său să-l cheme). Era cât o minge, foarte jucăuș, foarte inteligent, foarte uman. A trăit multe evenimente fericite în viața familiei pe care o ocrotea. A văzut născându-se o fetiță (care i-a luat locul în inima stăpânilor, dar el nu s-a lăsat: a ocrotit-o ca nimeni altul, cu devotament și promptitudine), s-a văzut mutat în altă casă, cu spațiu mai mult, cu mai multe privilegii pentru el, a văzut născându-se un alt copil, i-a ocrotit creșterea și acestuia, cu același devotament și cu o inimă uriașă; înțelegea că a trecut pe locul trei în inima stăpânilor, dar nu a încercat să schimbe ordinea. Probabil că i s-a părut normal, atâta vreme cât familia purta numele de „familia cu câinele”. Anii au trecut, el s-a maturizat, stăpânii îi anticipau reacțiile și el pe ale lor, copiii îl integrau natural în viața lor, când erau întrebați din cine le este compusă familia. Niciodată nu-i uitau ziua de naștere, mereu îl sărbătoreau, însă, cu timpul, îi venea mai rar rândul la mângâieri. Stăpânii au intrat în caruselul vieții, cu slujbe, cu copii, cu greul zilei de mâine sau de azi sau de ieri, cu pierderi de slujbe, cu altele. Știți voi…
Timpul a trecut, Bilă a îmbătrânit, deși nu lăsa să se vadă prea tare. Până acum, nimic neobișnuit, dar, cum în toate poveștile suspansul crește, așa și povestea mea a ajuns în acest punct. Într-o zi, familia a fost călcată de hoți. Câinele era în casă, dar nu mai auzea. Acest lucru nu l-a împiedicat să reacționeze, însă hoților nu le-a păsat de el, l-au lovit, au luat singurul bun mai de preț (un calculator) și au plecat fără regrete. Câinele s-a chinuit, apoi a paralizat, a făcut un atac vascular cerebral și a murit în chinuri cumplite, la veterinar, sub ochii stăpânilor și ai copilului cel mare. Nici n-au apucat să-și ia rămas bun, au fost șocați, l-au mângâiat, l-au plâns și l-au îngropat aproape de ei, așa cum a trăit. Hoții nu au fost prinși, dar poate vor fi pedepsiți „altfel”, cu siguranță. Câinele s-a dus și, odată cu el, 12 ani din viața acestei familii.
Acesta ar fi finalul poveștii. Sau nu, pentru că trebuie să aibă o morală, un înțeles, un substrat. Vă las pe dumneavoastră să-l descoperiți, pentru că eu am sufletul zdrobit de durere. Mi-a murit un membru al familiei!
ACHIM E. – București
Morala povestii e sa prețuiești ceva sau pe cineva cât îl mai ai. Bila a fost un câine curajos care din păcate e unul din miile de cazuri de acest fel. Sper ca oamenii ce au citit acest articol sa își dea seama de asta. Condoleanțe pentru membrul familiei tale ce acum se afla în ceruri. El o sa vegheze peste autoare pentru totdeauna.