• Ce este canabisul, la ce ajută el și cum se utilizează •
Canabisul continuă să fie, și în prezent, un subiect de controversă printre medici: unii îl repudiază ca pe un drog care amenință să creeze dependență, în vreme ce alții îl salută ca pe un remediu salvator. Americanul Carl Sagan, un reputat astronom și astrofizician, a tranșat dilema cu ironie, din două propoziții scurte, ca două mișcări rapide de floretă, spunând: „Nu e un drog. E doar o frunză.” Istoria milenară a cânepei medicinale consemnează astfel de atitudini contradictorii, dar în ultimul timp s-a conturat tot mai pregnant tendința de a recunoaște influența benefică a acestei plante asupra unor patologii dintre cele mai diverse. Și la noi în țară se limpezesc lucrurile. Începând din 2019, medicilor li se permite să prescrie preparate cu extracte de canabis, care conțin principiul activ CBD.
Cum acționează cânepa medicinală
În sistemul nostru nervos, dar și în țesuturile conjunctive, glande și organe se găsesc receptorii canabinoizi, de care se leagă substanțele bioactive prezente în cânepă, așa-numitele canabinoide, urmând ca apoi să-și desfășoare acțiunea asupra diferitelor procese din organism. Până acum au fost identificați peste 100 de asemenea compuși chimici vegetali, dintre care unii sunt întrebuințați deja cu succes în diverse domenii ale medicinei. Cei mai importanți sunt tetrahidrocanabinolul (THC), cunoscut pentru efectul său euforizant, și canabidiolul (CBD).
Există felurite modalități de utilizare a canabinoidelor. Medicamentele au acțiune sistemică și se administrează preponderent pe cale orală, sub formă de picături, spray-uri pentru cavitatea bucală, capsule sau inhalații. Canabidiolul este disponibil atât ca preparat farmaceutic, cât și ca supliment nutrițional. Cu excepția CBD, toate celelalte medicamente pe bază de canabis intră sub incidența prevederilor legale, referitoare la anestezice.
La ce ajută canabinoidele
Deși practica medicală confirmă eficiența lor în combaterea unei game extinse de patologii, numărul medicamentelor omologate este deocamdată redus, din cauză că nu s-au realizat încă suficiente studii clinice. Actualmente, se testează posibilitatea ca THC să inverseze procesele de îmbătrânire la nivelul creierului. Unii neurologi au introdus canabisul și în protocolul de tratament al persoanelor care suferă de sindromul Tourette: „În primul rând ne interesează să eliminăm sau cel puțin să atenuăm ticurile, care compromit grav calitatea vieții pacienților. Însă ne preocupă și tratarea diferitelor probleme asociate, cum sunt ADHD (sindromul deficitului de atenție și al hiperactivității), obsesiile, stările depresive, anxietatea și tulburările de somn.” Experiențele pozitive îi încurajează pe medici să recomande canabinoidele și pentru numeroase alte boli, de exemplu nevralgiile cronice și afecțiunile inflamatorii (ca boala Crohn), colita ulcerativă, neurodermita și anumite forme de acnee. De asemenea, există indicii care susțin opinia că CBD poate duce la obținerea unor rezultate notabile în tratarea stresului post-traumatic, a tulburărilor anxioase, a insomniei, precum și a celor psihotice, de tip schizofren.
Avem motive să ne temem de un efect euforizant?
Nu s-a observat un asemenea efect la preparatele cu CBD pur, ci doar acolo unde el este combinat cu THC – și nu oricum, ci în concentrații destul de înalte, respectiv 20% – 25%. Însă, spre deosebire de obiceiul consumatorilor de droguri recreaționale, de a fuma un joint în weekend sau o dată la câteva săptămâni, la utilizarea în scopuri medicale se începe cu doze reduse, care ulterior sunt majorate gradual, în funcție de gradul de toleranță și nevoile specifice ale pacientului.
Din păcate, nu e ușor de găsit un doctor care să prescrie remedii cu canabis, deoarece și în lumea medicală ele au atât adepți, cât și adversari. Atitudinea ezitantă a multora dintre ei se justifică prin diverse motive. Unii nu știu să dozeze exact preparatele, alții sunt sceptici în privința eficacității lor sau eventual se tem că pacienții ar putea să dezvolte o dependență. Toate aceste rețineri își au cu siguranță punctul de pornire într-un anumit context istoric. Canabisul a fost stigmatizat drept drog ilegal vreme de mai multe decenii, iar aceasta a lăsat în urmă resentimente greu de depășit la medici, farmaciști și chiar la pacienți. Legea referitoare la utilizarea canabisului, adoptată în Germania, a marcat un moment de cotitură. În Europa, Germania și-a asumat rolul de deschizător de drumuri în ceea ce privește configurarea și reglementarea juridică a unor astfel de terapii, iar numeroase state europene se orientează acum după modelul oferit de ea. În plus, Germania este și unica țară unde este prevăzută posibilitatea compensării tratamentelor cu canabis de către casele de asigurări.
Ne putem trata singuri?
Așa procedează majoritatea pacienților, deși ideal ar fi ca fiecare să urmeze terapia prescrisă de un medic, care să elaboreze protocolul de tratament și să supravegheze pas cu pas aplicarea lui. Totodată, prezența medicului curant ar constitui și garanția că demersul terapeutic are loc în condiții de perfectă legalitate și că se utilizează un preparat sigur. Noi vi-l recomandăm pe doctorul Costin Militaru, de la clinica bucureșteană „Eden Medical”, cu care s-a publicat un interviu în Formula AS nr. 1396, din 23 decembrie 2019.
„În ultimul timp, acceptarea canabisului ca opțiune terapeutică a câștigat teren în mod vizibil. Cifra pacienților tratați se află în continuă creștere și se dezvoltă o nouă industrie, care se extinde ca o consecință directă a lărgirii orizontului științific”, conchid specialiștii.
Scurt istoric
Un leac străvechi
Cânepa provine din flora spontană a Asiei Centrale și se presupune că a fost cultivată pentru prima oară în China. Ea are o îndelungată tradiție ca plantă utilitară și medicinală. Cea dintâi atestare documentară datează din jurul anului 2900 î.Hr. și îi aparține împăratului chinez Fu Hsi, care elogiază proprietățile curative ale canabisului, menționând că în el se realizează un echilibru perfect al energiilor de semn contrar yin și yang. Două secole mai târziu, planta se regăsește în recomandările părintelui legendar al medicinei tradiționale chineze, Shennong (în traducere: „Fermierul divin”). În India, tratatul ayurvedic de medicină generală și chirurgie Sushruta Samhita (vechime aproximativă: sec. VI î.Hr.) propune cânepa ca remediu pentru febră, constipație, lipsa poftei de mâncare, artrită și depresie. Și culegerea de texte sacre persane Zend-Avesta o include printre cele 10.000 de plante de leac, a căror descriere se află cuprinsă în ea. În Egiptul antic, canabisul era considerat sacru și beneficia de protecție din partea unei zeițe proprii, numită Seshat, care guverna de asemenea înțelepciunea și scrisul. Istoricul grec Herodot (sec. V î.Hr.) notează obiceiul sciților de a arunca semințe de cânepă peste pietre fierbinți: „În timp ce ard, ele scot un fum înecăcios, care parcă îi îmbată.” La Roma, în secolul I, Plinius cel Bătrân remarcă în enciclopedia sa, „Istoria naturală”, efectele analgezice ale plantei, pe care și celebra vindecătoare medievală, călugărița germană Hildegard von Bingen (sec. XVI), o va utiliza pentru alinarea durerilor și stimularea digestiei. Marele botanist englez din secolul XVII, John Parkinson, recomandă cânepa ca remediu pentru icter, diaree, colici, tuse, dureri, arsuri, gută. Promovată intens de medicul irlandez William Brooke O’Shaughnessy, planta cunoaște în secolul XIX perioada sa de glorie: este recunoscută oficial ca medicament în Europa și America, fiind întrebuințată în special la tratarea durerilor cronice, articulațiilor inflamate, spasmelor musculare, astmului și insomniei. Până și micile farmacii locale ofereau extracte și tincturi. Le-a folosit și Napoleon, pentru a spori rezistența soldaților în campaniile sale militare. Din prima jumătate a secolului XX, canabisul este privit cu neîncredere, din cauza dozării dificile: medicii reclamă faptul că efectele nu sunt întotdeauna previzibile. Pe lângă aceasta, apar pe piață medicamente de sinteză cu indicații terapeutice similare, cum sunt aspirina și opiaceele.
