• Anul acesta, marea sărbătoare a Floriilor va fi prăznuită cu ușile bisericilor închise. Îi vom purta înzecit lumina în suflet, împodobindu-l cu ramuri înverzite de salcie •
Tradiții populare
Sărbătoarea Floriilor, pe care o celebrăm cu o săptămână înainte de Paști, își are sorgintea în vechea sărbătoare precreștină „Floralia”, dedicată zeiței romane a florilor și a primăverii, Flora, peste care creștinismul a suprapus sărbătorirea intrării lui Iisus Cristos în Ierusalim. Sărbătoarea creștină a Floriilor este menționată pentru prima oară în jurnalul peregrinei Etheria, care ajunge în secolul III la Ierusalim și povestește despre felul în care era celebrată acolo. La noi, la români, semnificației arhaice de reînviere a naturii, i s-au adăugat noi conotații legate, în principal, de cultul morților: pomeni, curățirea mormintelor și a cimitirelor, înfigerea în morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor morților în felurite acte de divinație etc. Ramurile de salcie (substituente locale ale ramurilor de palmier din Ierusalim), simbol al fertilității și al renașterii naturii, se duc la biserică pentru a fi sfințite, după care se folosesc la împodobirea icoanelor, a ușilor și a ferestrelor sau la tratatea bolilor de-a lungul anului. Sărbătoarea este celebrată pretutindeni în România, existând numeroase obiceiuri locale legate de această zi.
Împletire de sacru și profan, de ritualuri religioase, păgâne și creștine, de practici magice și pur gospodărești, sărbătoarea Floriilor rămâne în tradiția poporului nostru un moment încărcat de bogate semnificații spirituale, închinate, toate, miracolului vieții și bucuriei de a trăi. Iar odată cu trecerea acestei sărbători, întreaga creștinătate pășește, cu sfială și evlavie, în timpul pascal, care se încheie în Duminica Tomii. Este o perioadă sacră, în țesătura căreia sunt împletite toate semnificațiile esențiale ale vieții sufletului, iar dincolo de valorile religioase propriu-zise, Paștile pot fi considerate eternul scenariu ritual care transfigurează, în mod simbolic, reînnoirea anuală a lumii.
Rugăciune ce se cuvine a se rosti în Duminica Floriilor
O, Doamne Iisuse Hristoase, Împăratul noului Israel, vezi starea noastră în care ne găsim. Iată-ne loviți din toate părțile de-o mulțime de rele. Suntem orbi, luminează-ne, suntem nestatornici și slabi, întărește-ne! Ajută-ne să nu Te mai întristăm prin păcatele noastre! Ferește-ne ca nu cumva astăzi să strigăm: „Osana”, iar mâine să zicem, ca vrăjmașii Tăi: „Să se răstignească!”. Ferește-ne, Stăpâne, ține-ne mintea întreagă, că Tu ești Dumnezeul nostru, Împăratul și Părintele nostru și pe Tine Te vrem și Te iubim și Ție voim a-Ți sluji acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Evanghelia intrării Mântuitorului în Ierusalim
„…Și când s-a apropiat de Ierusalim, la Betfaghe și la Betania, lângă Muntele Măslinilor, Iisus a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, zicându-le: «Mergeți în satul care este înaintea voastră și intrând în el veți găsi o asină legată și un mânz cu ea, pe care n-a șezut până acum nici un om; dezlegați-l și aduceți-l la Mine. Iar de va zice cineva ceva, veți spune că-i trebuie Domnului și se va învoi pe dată». Deci, au mers și au găsit mânzul legat la o poartă, afară, la răspântie, și l-au dezlegat. Și unii dintre cei ce stăteau acolo le-au zis: «De ce dezlegați mânzul?». Iar ei le-au răspuns precum le zisese Iisus și aceia i-au lăsat. Și au adus mânzul la Iisus și și-au pus veșmintele pe el și Iisus a șezut pe el. Și mulți din mulțime își așterneau hainele pe cale, iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale, iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau zicând: «Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!». Și intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: «Cine este Acesta?». Iar mulțimile răspundeau: «Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii…»” (Marcu, 11, 1-11)
