
După stabilirea diagnosticului, bolnavii afectați de această maladie severă aud de la medicii lor că diabetul zaharat tip 2 este fără vindecare. În viziunea medicilor, diabetul se poate ține sub control doar dacă se respectă o medicație alopată cu preparate farmaceutice care se iau pe cale orală sau, în cazuri mai grave, prin administrarea de insulină injectabilă. Din păcate, nu se pune accent suficient pe adoptatea unei dietei specifice, pe desfășurarea unei activități fizice susținute și pe controlul stresului. Diabetul tip 2 adoră comoditatea și ignoranța, își întinde silențios tentaculele la toate organele și, în pofida surplusului de medicamente, sapă adânc la temelia vieții… Nu vă lăsați copleșiți de acest tablou pesimist, pentru că vă dau o veste bună: diabetul tip 2 poate fi vindecat!
O echipă de cercetători de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie condusă de dr. Roy Taylor a obținut remisia diabetului tip 2 prin aplicarea unei diete hipocalorice (600-800 calorii/zi), pe o perioadă de opt săptămâni. Totul a pornit de la o observație chirurgicală. S-a constatat că bolnavii afectați de obezitate morbidă și de diabet tip 2 au slăbit semnificativ și au scăpat definitiv de diabetul de tip 2 în urma montării unui inel gastric. Evident, chirurgia bariatrică nu e o soluție viabilă pentru toți bolnavii de diabet tip 2. Ideea genială a doctorului Roy Taylor a fost să reproducă efectele chirurgiei fără a se apela însă la operație.
Prin cercetări ample și detaliate, s-a demonstrat că bolnavii de diabet tip 2 au, în general, pancreasul și ficatul învelite într-un strat consistent de grăsime, care nu permite funcționarea lor corectă. “Dobândirea” acestei grăsimi nesănătoase se realizează în timp, prin exces alimentar, sedentarism și prin expunere îndelungată la stres. Primul organ afectat de grăsime este ficatul, care nu mai răspunde corect la insulină și produce prea multă glucoză. Excesul de grăsime din ficat este transmis pancreasului, ale cărui celule sufocate de grăsime nu mai sunt capabile să producă insulina necesară cantităților mari de glucoză eliberate în sânge.
Dietă și mișcare

Aplicând timp de 8 săptămâni dieta hipocalorică, cu doar 600-800 de calorii pe zi, această grăsime nesănătoasă dispare. Celulele pancreasului și ficatului se regenerează treptat, insulina este produsă în cantități suficiete, iar rezistența la insulină este redusă la minimum. Caloriile ingerate trebuie să provină preponderent din alimente vegetale integrale cu un conținut ridicat de enzime, vitamine, minerale și fitonutrienți. Administrarea hranei se face în porții mici, exact ca în cazul persoanelor obeze, care au implantat un inel gastric. Studiile de cercetare menționează că participanții la dieta hipocalorică au slăbit în medie cca 15 kg. Surprinzător este faptul că niciunul dintre participanți nu s-a plâns că este chinuit de foame.
Programul include și exerciții fizice, care stimulează metabolismul, tonifică organismul și contribuie semnificativ la remisia diabetului. Aproape 90% din bolnavii care au urmat dieta hipocalorică și programul de exerciții fizice s-au bucurat de remisia diabetului tip 2, eliminând toate medicamentele pentru controlul glicemiei.
Succesul cercetărilor pe tema remisiei diabetului tip 2, desfășurate la Universitatea Newcastle, a sensibilizat pozitiv autoritățile medicale din Marea Britanie. Pentru anul 2020, în Anglia și în Scoția s-au finanțat programe naționale de gestionare a diabetului tip 2, bazate pe protocolul medical al dr. Taylor (numit și protocolul Newcastle), la care vor participa mii de bolnavi.
Liber la pâine, cartofi, orez și paste, cu condiția să fie reci

Nu vă grăbiți să treceți direct la fapte înainte de a citi condițiile pe care trebuie să le respectați, pentru a vă bucura de aceste alimente tentante! Pâinea, cartofii, orezul și pastele făinoase se află pe lista alimentelor restrictive pentru diabetici. Ele conțin carbohidrați simpli, hidrosolubili, în special amidon, care provoacă o creștere bruscă a glicemiei. Aceasta este urmată de o secreție mare de insulină, care, la rândul ei, generează depozite de grăsime. În plus, se declanșează foamea nestăvilită și consumul excesiv de alimente, toate cu implicații devastatoare în evoluția diabetului. Cum putem face, totuși, ca aceste alimente să fie consumate fară consecințe nedorite?
Secretul constă în transformarea amidonului simplu în amidon rezistent, prin răcirea pronunțată a alimentelor după prepararea termică. Amidonul rezistent, obținut din amidon simplu prin răcirea pâinii, cartofilor, orezului și pastelor făinoase, deține o structură particulară, care nu permite descompunerea lui în zaharuri simple și nici absorbția în intestinul subțire. Cercetătorii arată că amidonul rezistent are multiple efecte benefice asupra bolnavului diabetic: generează sațietate, conduce la diminuarea semnificativă a rezistenței la insulină, contribuie la pierderea excesului ponderal și îmbunătățește imunitatea.
Nutriționiștii au încercat să clarifice condițiile specifice de preparare pentru fiecare aliment în parte, astfel încât să se obțină cantitatea maximă de amidon rezistent.

Pâinea integrală se feliază și se pune în congelator, unde se ține cel puțin 12 ore. Când vrem s-o folosim la masă, luăm două felii de pâine din congelator și le punem în prăjitorul de pâine. După prăjirea moderată, pâinea se poate consuma. Prin această metodă simplă de preparare, în pâine se formează amidon rezistent, care este favorabil dietei bolnavilor de diabet și persoanelor care doresc să slăbească. Specialiștii spun că prin congelarea pâinii, indicele glicemic al acesteia scade cu 40-50%.
Cartofii se spală bine și se fierb în coajă. După fierbere, se răcesc, apoi se pun în frigider, la o temperatură de cca 4 Orezul poate fi consumat de asemenea prin fierbere și răcire. Cercetătorii chinezi au demonstrat că orezul fiert și apoi răcit în frigider la 4Pulberi din plante cu efect antidiabetic
Tendința actuală în medicina holistică este să se intervină la cauzele diabetului prin adoptarea unei diete adecvate din punct de vedere cantitativ și calitativ, prin activitate fizică susținută și prin controlul stresului. Plantele medicinale cu virtuți antidiabetice fac și ele parte din această tendință, iar cele propuse de noi sunt transformate, printr-o tehnologie inovativă, în pulberi mineralizate care își păstrează proprietățile și nu se oxidează în timp. Bolnavii de diabet tip 2 pot să aleagă, funcție de stadiul afecțiunii, pelinul negru și salvia (pentru un efect hipoglicemiant imediat), afinele și merișoarele (pentru repararea daunelor produse de diabet) sau topinamburul (pentru a interveni la cauzele subtile ale diabetului).
Pelinul negru
(Artemisiae vulgaris herba)

14 studii de cercetare privind activitatea antidiabetică a speciilor de pelin indică fară dubiu că pelinul produce efecte hipoglicemiante semnificative. Efectul hipoglicemic dat de pelin a fost comparabil cu cel al medicamentelor hipoglicemice de sinteză. Din experienţa noastră rezultă că, după ingestia unei linguriţe de pulbere mineralizată de pelin negru, are loc o scădere reală a nivelului de glucoză din sânge. Efectul poate să dureze 5-8 ore. Tratamentul în formă continuă se stabileşte prin ajustarea frecvenţei administrării dozelor de pelin negru, în funcţie de rezultatele obţinute prin monitorizarea glicemiei. În general, curele cu pulbere mineralizată de pelin negru durează 14 zile, cu 10 zile de pauză, după care se pot relua. În pauza de 10 zile, recomandăm administrarea pulberii mineralizate de salvie. Personal, sunt fascinată de efectele rapide și multiple ale pulberii de pelin negru asupra sănătății. În afară de acțiunea antidiabetică, pelinul negru este un apărător redutabil al sănătăţii ficatului, vermifug foarte puternic şi cu spectru larg, stimulator digestiv, emenagog, stomahic, laxativ, antiinflamator al tubului gastro-intestinal, antihipertensiv, antitumoral eficient, regulator al ciclului menstrual, imunostimulator, antimicrobian, antiviral, antiastenic, anticelulitic, diuretic, detoxifiant, febrifug şi tonic cerebral remarcabil.
Salvia
(Salviae herba)

Cercetătorii de la Universitatea de Științe Medicale din Iran au publicat în anul 2013 un studiu în care au descris rezultatele obținute, folosind salvia pentru tratarea pacienților diagnosticați cu diabet zaharat tip 2. Experimentele au durat timp de trei luni. Concluzia studiului este că, prin folosirea salviei, nivelul glicemiei și colesterolul a scăzut semnificativ la pacienții tratați, în comparație cu grupul de control. Un alt studiu științific, publicat în 2018 de cercetătorii din Marea Britanie, arată că salvia officinalis îmbunătățește sensibilitatea la insulină, fiind similară, ca efect, cu medicamentul antidiabetic numit rosiglitazonă, dar fără cortegiul de efecte negative ale acestuia.
Pentru ținerea glicemiei sub control, pulberea mineralizată de salvie se ia de trei ori pe zi, câte o linguriţă, înainte cu 15 minute de mesele principale. E recomandabil să se ţină sub limbă circa 10 minute, amestecându-se bine cu saliva din gură, după care se înghite cu apă. Doza se ajustează, în funcție de efectele obținute asupra glicemiei.
Afinele sălbatice
(Myrtilli fructus)

Deși au un renume incontestabil în tratarea diabetului tip 2, afinele sălbatice nu manifestă o acțiune rapidă și directă asupra scăderii glicemiei, așa cum se întâmplă în cazul pelinului negru sau al salviei. Pe termen lung, însă, acțiunea afinelor se dovedește extrem de valoroasă, deoarece acestea previn sau repară daunele produse de diabet asupra ochilor, rinichilor, nervilor, inimii, vaselor de sânge și creierului, favorizând regenerarea celulară. Pe de altă parte, se știe că mirtilina din afine stimulează funcția pancreatică, iar glucochinina reduce ușor, dar sigur, nivelul glicemiei din sânge. În plus, compușii antioxidanți din afine au o acțiune benefică și asupra ficatului sufocat de diabet. Tratamentul cu afine împotriva diabetului este conceput pe termen lung (minimum 6 luni), recomandându-se câte o linguriță plină, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.
Merișoarele de munte
(Vitis idaeae fructus)

Numite și afine roșii, merișoarele de munte se aseamănă mult cu afinele în ceea ce privește acțiunea antidiabetică. Efectul lor asupra scăderii glicemiei este moderat și se realizează pe termen lung. Cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia consideră că merișoarele de munte, adăugate în dieta zilnică, au efecte benefice asupra bolnavului diabetic: diminuează glicemia, stabilizează insulina și contribuie la slăbit. De mare importanţă este însă acțiunea lor puternică de protejare a organismului afectat de diabet: mențin sănătatea tractului urinar și a tubului digestiv, previn instalarea cancerului (de sân, colon, prostată și plămâni), protejează inima, preîntâmpină problemele dentare, îmbunătățesc capacitatea mentală și fortifică sistemul imunitar. Se recomandă câte o linguriță plină de pulbere mineralizată de merișoare, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.
Topinamburul
(Helianthi tuberosi tuber)

Tuberculii de topinambur sunt un aliment valoros, care nu se absoarbe la nivelul intestinului subțire și ajunge în colon, unde devine hrană pentru bacteriile probiotice. Proliferarea bacteriilor probiotice aduce beneficii însemnate pentru organism: îmbunătățește digestia, inhibă invazia bacteriilor patogene, reface mucoasa intestinală, modulează sistemul imunitar și acționează împotriva tumorilor maligne. Acțiunea antidiabetică a topinamburului este consemnată de mai multe studii efectuate în Danemarca, Coreea de Sud, Japonia și Polonia. Am constatat și noi că topinamburul intervine și acționează puternic asupra cauzei principale care generează diabetul: acumularea de grăsime nesănătoasă la nivelul ficatului și pancreasului.
Pulberea mineralizată de topinambur se ia pe termen lung, câte două lingurițe pline, înainte cu 15 minute de mesele principale.
Sfatul meu pentru bolnavii de diabet tip 2 din România, care doresc să aplice dieta hipocalorică, conform protocolului Newcastle, este să se adreseze unei clinici de specialitate și să parcurgă etapele dietei sub îndrumare și supraveghere medicală.
GEORGIANA CĂUCEAN – consilier nutriţie, Alimente geriatrice – SRL Poiana Horea, tel.: 0729/66.81.08, e-mail: [email protected], www.alimente-geriatrice.ro