
– Foarte diferiți – și ca fel de-a fi, și ca limbă – față de conaționalii lor care trăiesc la Paris, bretonii își cultivă cu încăpățânare tradiția, la loc de frunte aflându-se rețetele populare de sănătate. Remediile pe care vi le recomandăm sunt preluate dintr-o antologie de plante medicinale, intitulată „CUEILLETTES SAUVAGES”. Să vă fie de folos și de leac! –
CONSTIPAȚIE
Apa rece
Metoda naturală cea mai simplă și eficientă pentru a înlătura constipația este să bei dimineața, pe stomacul gol, imediat după trezire, un pahar de apă rece. Este un laxativ fără egal.
Flori de porumbar
Cea mai mică neplăcere legată de scaun se rezolvă cu ajutorul ceaiului de flori de porumbar. Se opărește o linguriță de plantă cu o cană de apă clocotită, vreme de 15 minute. Se bea dimineața, pe stomacul gol, vreme de trei zile.
Sirop de violete
Trei pumni de petale de violete se pun într-un recipient și se acoperă cu apă clocotită. Preparatul se face dimineața, apoi sticla se închide ermetic și se lasă la macerat până seara. Se strecoară, presându-se bine petalele ca să le iasă esența. Se pune zahăr pudră, de două ori greutatea lichidului. Se pune pe baie de aburi și se lasă să se îngroașe până ce seamănă cu un sirop. Se păstrează în vas închis. Imediat ce aveți probleme cu intestinele, luați 2-3 lingurițe pe zi. (Are efect foarte bun și în tuse.)
Mic dejun laxativ
Fierbeți într-un ibric cu lapte 3-4 smochine tăiate în patru plus 12 stafide. Lăsați să se răcească. Se bea dimineața pe stomacul gol.
Peltea de soc
Mixați doi pumni de boabe de soc. Strecurați și puneți sucul la fiert pe foc foarte mic, până se îngroașă. Adăugați – cam o treime din cantitate – miere. Se iau două linguri dimineața, pe stomacul gol. Se păstrează la frigider.
Supa bunicii
Puneți într-un litru de apă un pumn de asmațui, un pumn de sfeclă rasă, un pumn de salată verde și un pumn de urzici. Dați-le în câteva clocote, sărați-le și adăugați puțin unt.
Coajă de portocală
Puneți la fiert coaja unei portocale proaspete, vreme de o jumătate de oră, în 250 ml apă. Aruncați apa și fierbeți-o din nou, 20 de minute, într-o apă ușor îndulcită cu zahăr (20 g la litru). Scoateți coaja și lăsați-o să se usuce pe un șervețel. Mâncați-o a doua zi dimineața, pe stomacul gol.
AEROFAGIE, BALONĂRI, GAZE INTESTINALE

Infuzie de tarhon
Dacă după ce mâncați vă doare stomacul sau vi se umflă intestinele, presărați pe toate mâncărurile pulbere de tarhon uscat sau, și mai bine, beți după masă o infuzie de tarhon. Se infuzează o linguriță cu plantă uscată cu 200 ml apă clocotită, vreme de 10 minute.
Vin de angelică
Într-un litru de vin roșu natural se pun la macerat 30 g rădăcină de angelică, un vârf de cuțit de scorțișoară, puțină nucșoară rasă și un cuișor aromat. Se astupă sticla și se lasă 7 zile în loc răcoros. Se strecoară și se trage din nou în sticlă. Efectul sporește dacă se adaugă în băutură și 20 g sunătoare sau gențiană.
Ceai de sulfină
În loc de cafea, la sfârșitul mesei beți un ceai preparat dintr-o lingură de sulfină uscată, opărită cu o cană mare de apă. Se infuzează scurt și se bea.
ENUREZIS
Ferigă sub cearceaf
Între saltea și cearceaf se pune un strat de ferigă proaspătă. Copilul n-o să mai facă niciodată pipi în pat.
Miere la culcare
Copilul cu enurezis trebuie să ia seara, înainte de culcare, o linguriță cu miere. Calmează sistemul nervos și reține apa aflată în exces în organism.
Ulei de nucă
În fiecare seară, dați-i copilului bolnav de enurezis o felie de pâine prăjită, unsă cu ulei de nucă. O anchetă făcută pe 210 copii între opt și zece ani arată că tratamentul s-a soldat cu succes, în proporție de 55%.
HIPERTENSIUNE

Ceai de părăluțe
Folosiți flori proaspete de părăluțe (butonei, seamănă cu margaretele, dar sunt foarte mici), o lingură opărită cu o cană cu apă. Se lasă la infuzat 10 minute. Se beau două căni pe zi.
Suc de grapefruit
Beți în fiecare zi un suc preparat din două grepfruituri bine coapte. Tensiunea coboară la valori normale.
Orez și cartofi
Sunt la baza unui regim anti-hipertensiune, foarte eficient. Includeți-le cât mai frecvent în alimentația dvs.
HEMOROIZI
Ceapă coaptă
Coaceți o ceapă necurățată în cuptor și aplicați-i frunzele, după ce s-au răcit, pe locul bolnav.
Argilă și ceapă
Faceți cataplasme din argilă rece (amestecată cu apă) și aplicați-le una sau două ore, în alternanță cu frunze de varză crudă, zdrobite bine cu ciocanul de șnițele.
Decoct de afine
Aplicați comprese impregnate cu decoct de boabe de afine (un pumn de fructe se fierb într-un litru de apă, până ce lichidul se reduce la jumătate).
BUFEURI
Ceai de păducel
Suferință tipică menopauzei, bufeurile cedează ușor în fața ceaiului de păducel. Se prepară o infuzie dintr-o linguriță cu plantă opărită cu o cană cu apă clocotită. Se lasă 10 minute, apoi se bea. Doza: 2-3 căni pe zi.
Infuzie de salvie
Salvia este planta cel mai des folosită pentru a rezolva problemele tipice ale menopauzei. Explicația constă în faptul că substanțele pe care le conține sunt foarte apropiate de hormonii feminini. Se administrează sub formă de infuzie preparată din o lingură de plantă uscată opărită într-un litru de apă în clocot. Se beau trei căni pe zi.
IMPOTENȚĂ
Baie stimulatoare
Dacă vă lipsește ardoarea erotică, puneți-vă nădejdea în rozmarin pentru a fi iarăși în formă. Reputat pentru virtuțile sale afrodisiace, uleiul de rozmarin își va face simțite binefacerile, ca adaos în baie. E suficient să amestecați 20 de picături cu o lingură cu lapte praf și să le dizolvați în apa din cadă. Stați un sfert de oră, fără să vă spălați cu săpun, pentru ca uleiul aromat să-și facă efectul.
Vin de țelină
Mixați o căpățână mare de țelină și amestecați piureul obținut cu 4-5 linguri cu zahăr pudră. Turnați deasupra un litru de vin alb curat și lăsați la macerat două zile. Se iau 2-3 păhărele pe zi.