Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Casele fraților Brătianu

Foto: Agerpres

– Tururile tematice organizate de istoricul de artă dr. Oana Marinache sunt veritabile incursiuni în istoria Bucureștiului. Afli povestea unor case renumite, a unor părți din oraș care au fost la origine simple maidane, a unor proprietari celebri sau a unor arhitecți care au creat chipul de odinioară al urbei, chip păstrat, din păcate, fragmentar. M-am înscris recent pentru turul numit „Casele Brătienilor” și am avut surpriza plăcută să constat că, în ciuda unui cer înnorat, pregătit de ploaie, s-a strâns un grup numeros, format din participanți de toate vârstele. Interesul pentru istoria Bucureștiului rămâne viu –

Casa lui Ionel Brătianu

Ne-am strâns cu toții la statuia lui I. I. C. Bră­tianu, situată pe Bd. Mircea Vulcănescu. E aici un mic parc, umbrit de arbori înalți, printre care încă stau drepte două coloane din piatră, vestigii ale parcului de odinioară, podoaba pro­prie­tății marelui om politic liberal. Casa lui Ionel I.C. Brătianu a supraviețuit până în zilele noastre, dar este, totuși, degradată, necesitând lucrări urgente de conso­lidare și renovare. Cad deja primii picuri, dar audiența e numai ochi și urechi: „Brătienii au fost originari din Argeș, au avut acolo, la Flo­ri­ca, lângă Pitești, o casă, unde a locuit bă­trâ­nul Brătianu și unde s-a născut și fiul său, Ionel, în 1864. Apoi, după studii de inginerie la Paris, Ionel s-a stabilit în București, s-a că­sătorit în 1907 cu Elisa Știrbei, fostă soție a lui Alexandru Marghiloman. Mai târziu, Elisa Brătianu a cumpărat această casă și a ex­tins-o, după planurile arhitectului Petre An­tonescu”. Fa­cem un ocol pe câteva străduțe, ca să ajungem în fața casei, situată peste drum de biserica Amzei, și să intrăm în curtea interioară. Aici, parcă timpul a încremenit în loc, acum o jumătate de veac. E o atmosferă de lume veche, parcă netul­burată de tăvălugul isto­riei, care s-a pus în mișcare în secolul XX. Ion I.C. Brătianu a avut o carieră po­­litică strălucită, reușind să ajungă șef al Par­tidului Național Liberal, prim-ministru și ministru de Externe. A susținut cu tenacitate ie­și­rea Româ­niei din starea de neutra­litate și in­tra­rea în război, ală­turi de armatele An­tantei, decizie care, în urma unor sa­crificii umane și eco­nomice fără pre­cedent, a dus, în final, la unirea Transil­vaniei cu România, în 1918. A murit în 1927, din cauza unei larin­gite infecțioase. Moartea lui a surprins pe toată lu­mea, fiindcă era un om încă viguros, apt să con­ducă destinele țării. În același an murise și regele Ferdi­nand, iar dispa­riția lui Brătianu a fost re­simțită ca un al doilea șoc de o națiu­ne deja îndoliată. De aici, din casa aceasta, trupul ne­însuflețit al lui Ionel Bră­tianu a fost trans­portat cu carul cu boi până în Argeș, la Florica, trecând prin sate, unde ță­ranii i-au adus un ultim omagiu. Elisa a mai trăit 30 de ani, murind în 1957, la vârsta de 87 de ani. În aces­te case, a înființat după doi ani de la moar­tea soțu­lui ei, Așezămintele Ion I. C. Brătianu, un veritabil for cultural, unde se afla o bibliotecă formată din mii de volume și unde erau organizate evenimente cul­turale frecventate de intelectuali renumiți ai vre­mii. Așezămintele și-au încetat ac­tivitatea în urma naționalizării decise de comuniști, iar clădirea și biblioteca au trecut sub tutela Aca­demiei Române. În ultimii ani, cărțile și ma­nus­cri­se­le care au re­zistat timpului au fost mutate la Bi­blioteca Națio­nală, în noul se­diu construit pe splaiul Dâmboviței.

Casa lui Dinu Brătianu

Între timp, norii s-au risipit, amenințarea ploii a trecut. Aproape de intersecția Bd. Dacia cu Calea Dorobanți, se află casa unde a locuit Constantin (Di­nu) Brătianu, care s-a născut tot în casa părin­tească de la Florica, a fost angajat în viața publică și politică, întocmai ca frații săi, ajungând chiar șef al PNL, ultimul șef al PNL-ului interbelic și sin­gurul dintre frați care a cunoscut ororile regi­mu­lui comunist, fiind arestat în 1950, ca să moară în scurt timp, în închisoarea de la Si­ghe­tul Marma­ției. Omul po­litic liberal a studiat ingineria la București și la Paris. S-a căsătorit cu Alexandrina Cos­tines­cu. Cariera sa politică a curs fără surpri­ze, fiind timp de aproape 30 de ani depu­tat, iar în 1934, a fost ales președinte al PNL, după ce îi muriseră ambii frați, Ionel (în 1927) și Vintilă (în 1930). În vremuri pașnice, funcția supremă în par­tid i-ar fi adus multe satisfacții, dar Dinu a preluat șefia par­ti­dului în vremuri care se tulburau tot mai evident. Era ca un comandant de navă care a urcat la ti­monă chiar înainte de declanșarea furtu­nii. Câțiva ani mai târziu, regele Carol I a desființat par­tidele politice, inaugurând astfel dictatura car­lis­tă, urmată de dictatura antonesciană. După 23 august 1944, viața politică democratică a părut să revină la viață, iar Dinu Brătianu a făcut parte din cele două gu­verne, Sănătescu și Rădescu. Apoi s-a instalat dic­tatura bolșevică. A însemnat nu numai sfârșitul ca­rierei politice a lui Dinu Brătianu, ci și sfâr­șitul vieții lui, la vârsta de 84 de ani. La parterul casei sale funcționează acum un magazin de haine. Nimic nu anunță trecătorii că aici a locuit distinsul om politic, victimă a regimu­lui comunist.

Casa lui Vintilă Brătianu

Pe strada Aurel Vlaicu, se află casa unde a lo­cuit Vin­tilă Brătianu, frate cu Dinu, și, de ase­me­nea, activ în viața publică și politică a Româ­niei, fiind pentru trei ani, între 1907-1910, pri­mar al Bucu­reș­tiului, iar între 1927-1928, prim-ministru. Vin­tilă s-a căsătorit cu Lia Sto­lojan, fiica lui Anas­tase Stolo­jan, la rândul său po­litician libe­ral, ori­ginar din Gorj. În cei trei ani de man­dat ca primar al o­ra­șului, Vintilă a fă­cut operă urba­nistică, reformând aparatul func­țio­năresc, prin impunerea unor criterii de selectare a angajaților. A dispus pavarea cu piatră cubică a marilor bu­levarde și înființarea unor spații verzi și plantarea a zeci de mii de arbori ornamentali. Totodată, în timpul său au fost construite uzine elec­trice și îmbunătățite aducțiunile de apă în oraș. În zona unde se află casa lui Vintilă Bră­tia­nu, era culti­vată, odinioară, vița-de-vie. Era o pe­riferie, în ade­văratul sens al cuvântului. Ajuns primar, Vin­tilă a lotizat terenul până spre Parcul Ioanid (altă­dată o imensă grădină de zarzavat ), și a scos su­prafețele la vânzare. „Lui și-a rezervat lo­tul acesta, situat spre margine, de forma unui pin­ten, cel mai mare lot din tot terenul”, precizează Oa­na Ma­rinache. În perioada in­terbelică, după moar­tea fra­telui său, Ionel Brătianu, în 24 noiembrie 1927, Vin­tilă a pre­luat conducerea gu­ver­nu­lui, dar și-a depus man­datul în anul următor. Interesant de semnalat este faptul că omul politic liberal, deși a activat ca deputat vreme înde­lungată (a fost mi­nistru și chiar prim-mi­nistru), a măr­tu­risit că nu s-a simțit atras de politică, fi­ind mai de­grabă împins să o practice: „Eu n-am avut no­rocul să ră­mân neclintit, căci doream să mă ocup de gos­podăria mea și să prac­tic in­gineria. Căci toți m-au forțat să fac po­litică, pe care n-am iu­bit-o, știind de copil gro­zăvia su­ferințelor tatălui meu în lup­tele pe ca­re le du­cea pen­tru țară, înainte și după înfăp­tu­i­rea sta­tului nos­­tru. Eu n-am fost năs­cut pen­­tru po­litică, dar alții nu m-au lăsat să nu intru în po­li­tică și es­te foarte greu când simți prea mult pen­tru ța­ră”. Vintilă a mu­rit în 1930. Nu a mai apu­cat să cu­noas­că degradarea pro­gresivă a vieții politice din Ro­mânia. Casa din stra­da Aurel Vlai­cu, o casă imen­să, e vi­zibilă prin­tre gratiile de fier ale unui gard înalt. Spre deo­sebire de casa lui Io­nel Bră­tianu, din Piața Amzei, arată mult mai bine.

Trei ore am umblat prin centrul Bucu­reștiului, ca să vedem, din stradă, casele Brătienilor. Turu­rile organizate de isto­ricul de artă, dr. Oana Ma­rinache, sunt adevărate lecții în aer liber de istorie a orașului. O istorie situată atât de aproape, aici, în jurul nostru, sub ochii noștri.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian